Sfantul Mormant, 2014: Cuvantul Patriarhului Bartolomeu, la rugaciunea comuna

Omilia Sanctitatii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, la rugăciunea comună (Sfântul Mormânt, 25 mai 2014)

“Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.” (Matei 28.5-6)

Sanctitatea Voastră și drag frate preaiubit în Hristos,

Preafericite Patriarh al orașului sfânt al Ierusalimului, mult iubit frate și coslujitor în Domnul,

Domnilor cardinali, Excelențele Voastre și reprezentanți ai Bisericilor și confesiunilor creștine,

Iubiti frați și surori,

Cu uimire, emoție și respect, stam în fața “locului unde a zăcut Domnul”, mormântul dătător de viață, din Care viața a apărut. Si, dam slavă Mult-Milostivului Dumnezeu, Care ne-a invrednicit, ca slujitori ai Lui nevrednici, cu această binecuvântare suprema de a deveni pelerini în locul în care s-a aratat taina mântuirii lumii. “Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Facere 28.17).

Am ajuns, ca femeile mironosițe, în prima zi a săptămânii, “ca sa vada mormantul” (Matei 28,1); și noi, ca si ele, sa auzim îndemnul îngerilor: “Nu va fie frică”. Stergeti din inimile voastre orice frica; nu va temeti; nu disperati. Acest Mormant radiaza mesaje de curaj, speranță și viață.

Primul și cel mai mare mesaj al acestui Mormant gol este acela că moartea, “acest ultim vrajmas” al nostru (1 Corinteni 15:26), sursa tuturor temerilor și patimirilor, a fost cucerita; ea nu mai are ultimul cuvânt în viața noastră. Aceasta a fost depășită de dragoste, prin El, Cel Care a acceptat în mod voluntar să îndure moartea, pentru binele altora. Fiecare moarte de dragul iubirii, de dragul altuia, este transformată în viață, in viață adevărată. “Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viata daruindu-le”.

Atunci, sa nu va mai fie frica de moarte; dar sa nu va mai fie frică, totodata, nici de rău, în ciuda oricarei forme ar putea lua acesta in viața noastră. Crucea lui Hristos cuprinde toate săgețile răului: ura, violenta, nedreptatea, durerea, umilirea – tot ceea ce sufera cei săraci, vulnerabili, oprimați, exploatati, marginalizați și căzuti în dizgrația lumii noastre. Cu toate acestea, fiți siguri – toți dintre voi care sunt răstigniti în această viață – la fel ca și în cazul lui Hristos, aveti o cruce urmată de Înviere; ura, violența și nedreptatea nu au nicio perspectivă; viitorul aparține dreptatii, iubirii și vieții. Prin urmare, ar trebui să lucram pentru aceasta, cu toate resursele pe care le avem in dragoste, credință și răbdare.

Cu toate acestea, există un alt mesaj care emana din acest sfant Mormant, în fața Căruia ne aflăm în acest moment. Acesta este mesajul pe care istoria nu l-a putut programa; acela că, in istorie, cuvântul final nu aparține omului, ci lui Dumnezeu. În zadar au avut paznicii putere laică peste acest Mormânt. În zadar au asezat o piatră foarte mare la ușa Mormântului, astfel încât nimeni sa nu o poata rostogoli. În zadar exista strategiile pe termen lung ale lumii puternice – totul este, în cele din urmă, condiționat de judecata și de voința lui Dumnezeu. Orice efort al umanității contemporane, de a modela viitorul, singura și fără Dumnezeu, constituie slavă deșartă.

În cele din urmă, acest sfant Mormant ne invită să renuntam la o alta teamă, care este, probabil, cea mai raspandita in epoca noastră modernă: și anume, teama de celălalt, teama de diferente, teama de fidelii unei alte credințe, ai unei alte religii, sau ai unei alte confesiuni. Formele rasiale și toate celelalte forme de discriminare sunt încă raspandite în multe din societățile noastre contemporane; ceea ce este mai rău, este că ele, adesea, pătrund chiar si in viața religioasă a oamenilor. Fanatismul religios amenință deja pacea, în multe regiuni ale globului, unde darul vieții este sacrificat pe altarul urii religioase. În fața unor astfel de situatii, mesajul dătător de viață al Mormântului, este urgent și clar: sa va iubiti unul pe celălalt, de alt fel si de altă parte, adepți ai altor religii și altor confesiuni. Sa-i iubiti ca pe frații și surorile voastre. Ura duce la moarte, în timp ce iubirea “izgonește frica” și duce la viață.

Dragi prieteni,

Acum cincizeci de ani, doi lideri de Biserici mari, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Athenagoras, au alungat frica; au lasat departe de ei înșiși frica, aceea care prevala de un mileniu, teama care a păstrat cele două Biserici vechi, de Vest și de Est, la distanță una de alta, uneori chiar ridicandu-le una împotriva celeilalte. În schimb, stand in fata acestui spațiu sacru, ei au transformat frica in iubire. Și, iată-ne aici, la fel, succesori ai lor, pe urmele lor și onorand inițiativa lor eroica. Am schimbat o îmbrățișare de iubire, chiar daca vom continua pe calea spre deplina comuniune unul cu altul, în dragoste și adevăr (Efeseni 4,15), pentru “ca lumea să creadă” (Ioan 17.21) că nicio altă cale nu duce la viață, cu excepția caii iubirii, reconcilierii, a păcii și slujirii autentice fata de Adevăr.

Acesta este modul în care toți creștinii sunt chemați să ne urmeze, în relațiile dintre ei – indiferent de Biserică sau de confesiunea de care aparțin – oferind astfel un exemplu restului lumii. Calea poate fi lungă și dificilă; într-adevăr, pentru unii, poate părea uneori in impas. Cu toate acestea, aceasta este singura cale care duce la împlinirea voinței lui Dumnezeu, “ca [ucenicii Săi] sa fie una” (Ioan 17.21). Aceasta este voința divină, Care a deschis drumul parcurs de către Mai Marele credinței noastre, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a fost răstignit și înviat în acest loc sfânt. A Sa sa fie slava si puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

“Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4,7)