Întâlnire cu tinerii caransebeşeni

Joi, 22 ianuarie 2009, la Centrul social-filantropic “Arhiereu Filaret Musta”, a avut loc cea de-a doua întâlnire a preoţilor de la Catedrala Sf. Gheorghe şi Biserica Sf. Ioan cu tinerii caransebeşeni.

La această a doua întâlnire cu tinerii, au participat peste 50 de copii de la diverse licee din oras. Cei trei preoţi: eclesiarhul catedralei, pr. Selaje Iulian şi cei doi preoţi slujitori de la Biserica Sf. Ioan Botezătorul, au fost ajutaţi în moderarea discuţiilor de d-na prof. Raisa Selaje, care a venit însoţită de mai mulţi tineri de la Liceul Pedagogic.

S-a vizionat un film, fiecare din cei prezenţi împărtăşindu-şi opiniile vizavi de trăirile personajelor şi de intriga filmului.

Tinerii s-au arătat încântaţi de aceste acţiuni, hotărându-se ca următoarea întâlnire să fie peste o săptămână, în ajunul sărbătorii închinate celor trei mari ierarhi, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur, patronii şcolilor teologice din urbea noastră.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.