Misiune arhierească la parohiile Poiana Buchin şi Sadova Veche din protopopiatul Caransebeş

Parohia Buchin din protopopiatul Caransebeş, situată la 12 km de municipiul Caransebeş este una din parohiile din Episcopia Caransebeşului, unde dreapta credinţă şi tradiţiile româneşti sunt cinstite cu conştinciozitate şi responsabilitate.

Fiind una din parohiile în care Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian nu a slujit în cei trei ani de misiune chiriarhală în Eparhia Caransebeşului, Preasfinţia Sa a făcut astfel la praznicul Sf. Grigorie Teologul o vizită canonică, slujind dumnezeiasca Liturghie arhierească, după 10 ani de la slujirea unui arhiereu în această comunitate.

Credincioşii şi-au întâmpinat Ierarhul cu mare bucurie, după care biserica s-a umplut de tineri şi vârstnici care au participat cu luare aminte la Sf. Liturghie şi la cuvântul de învăţătură. La momentul cuvenit, aproximativ 100 de credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine ale Mântuitorului Iisus Hristos, spre bucuria şi mulţumirea Chiriarhului.

Observând dinamica viaţă parohială din această comunitate sub tote aspectele ei, precum şi statornicia preotului paroh Rusalin Bona, care de 20 de ani se osteneşte în parohia Poiana Buchin, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh.

În încheiere toţi credincioşii au primit binecuvântarea Preasfinţiei Sale, anafora şi o iconiţa calendar ca amintire pentru sărbătoarea parohiei lor. În aceeaşi parohie Chiriarhul a binecuvântat noua brutărie a unuia dintre ctitorii bisericii, dar şi a noii catedrale episcopale din Caransebeş. Sărbătoarea comuniunii duhovniceşti de la parohia Buchin s-a încheiat la agapa frăţească oferită de parohie cu acest prilej.

În seara aceleiaşi zile Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit slujba vecerniei la parohia Sadova Veche din protopopiatul Caransebeş. Deşi o comunitate mică, formată din 51 familii şi 153 credincioşi, la slujba vecerniei au luat parte numeroşi enoriaşi. În cuvântul de învăţătură Ierarhul a felicitat preotul paroh, ctitorii şi binefăcătorii noii biserici ridicate în acestă comunitate, întărind pe credincioşi de a fi alături de părintele paroh Nicolae Lupulescu, care se jertfeşte slujind cu multă râvnă în această comunitate. Preasfinţia Sa a subliniat credincioşilor cât de important pentru viaţa spirituală a unei parohii este ca preotul să fie mereu în mijlocul turmei încredinţate lui spre păstorire.

În încheiere Preasfinţia Sa a miruit toţi credincioşii prezenţi, împărtăşindu-le arhiereasca binecuvântare.

Pentru Predica Audio Dati Click pe Banner:

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.