Sărbătorirea Sf. Trei Ierarhi în Episcopia Caransebeşului

Sf. Trei Ierarhi, sunt exponenţii veacului de aur al Bisericii creştine şi totodată ocrotitorii spirituali ai şcolilor de teologie.

Pentru a prăznui cum se cuvine ziua cinstiţilor Ierarhi, Episcopia Caransebeşului, Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş şiFfacultatea de Teologie Didactică din Caransebeş desfăşoară acţiuni liturgice, ştiinţifice şi artistice, după următorul program:

1. Miercuri, 28 ianuarie, ora 11.00 – în amfiteatru Secţiei de Teologie Didactică din Caransebeş va avea loc simpozionul: „Sfinţii Trei Ierarhi – 2009 – anul jubiliar al Sfântului Vasile cel Mare”. Aici studenţii vor susţine referate pe marginea vieţii activităţii şi învăţăturii marilor dascăli ai lumii şi Ierarhi.

2. Joi, 29 ianuarie -ora 17.00-în Aula Magna a Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa va avea loc o proiecţie de film documentar, o conferinţă susţinută de un cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Caransebeş şi un program artistic coral susţinut de studenţii Facultăţii de Teologie, în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi .

3. Vineri, 30 ianuarie – Se va oficia Sf. Liturghie arhierească la demisolul catedralei episcopale “Învierea Domnului” din Caransebeş la care vor participa elevii seminarişri şi studenţii teologi.

În aceeaşi zi laora 18.00 în Sala de Festivităţi a Episcopiei Caransebeşului va avea loc o manifestare culturală închinată Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic. Elevii seminarişti vor susţine referate, corul Seminarului Teologic va intona câteva piese religioase, după care grupul “Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului va susţine un recital de muzică bizantină şi poezie religioasă din opera Sfinţilor prăznuiţi.

Toate manifestările se vor bucura de prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.