In Postul Mare: intre o lume violenta si Imparatia Pacii

Stim cu totii ca pacea este acel deziderat care insufleteste, de la inceputul istoriei, sufletele oamenilor din lumea intreaga.

Ganditi-va o clipa: cata energie sociala si individuala se consuma, pentru a putea ajunge la aceasta tinta…

In acelasi timp, vedem tot mai des cum, in fata ochilor nostrii, se deruleaza tabloul sumbru al violentelor, razboaielor si al tuturor nelegiuirilor ce par a face parte din cotidian. Traim intr-o lume violenta, iar mass-media face “eforturi supra-omenesti” pentru a ne convinge ca asta este adevarata imagine a umanitatii.

Suntem educati in numele competitiei si al violentei. Suntem invatati, de mici, din familie chiar, ca a te urca in spinarea altuia si in detrimentul lui face parte din viata, sau mai mult, ca asa trebuie.

Dar, oare acesta este omul? Asa am fost noi creati?

Scripturile si Sfintii Parinti ne marturisesc ca va veni o vreme cand pacea va domni pe pamant. Dar, aceasta pace nu va fi rodul ostenelilor omenesti, ci va fi adusa de Insusi Hristos, cand va sa vina Imparatia Lui.

Aceasta pace nu inseamna numai o vreme fara neintelegeri si razboaie, ci este rezultatul prezentei Lui Dumnezeu in mod real in viata oamenilor. El este Dumnezeul pacii si al iubirii, iar vestea Lui este Evanghelia pacii. Aceasta pace vine tocmai de la Golgota Crucii.

Atunci si acolo, Dumnezeu-Tatal a facut pace cu neamul omenesc.

Atunci si acolo, Crucea, precum o cheie, ne-a deschis Portile Imparatiei Cerurilor.

Aceasta pace este rodul iubirii Lui Dumnezeu pentru noi toti, pentru toti cei care, cu inima curata, marturisesc Evanghelia si Patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Acesta pace sa fie cu noi toti! Dumnezeu sa ne dea, tuturor, “Mila pacii, jertfa laudei.”

Amin!

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.