publicat în: Arhivă

In postul Mare: ce este mantuirea? Darul si – siguranta mantuirii

Mantuire. Putini stiu ca radacina acestui cuvat atat de lozincat in ultima perioada, isi are originea in cuvantul de origine maghiara… “menteni”. Deci ca sa vezi, ce credeam ca este pur romanesc, nu-I altceva decat o preluare. Curiosii pot cauta in “DEX”.

Mantuirea le este oferita oamenilor, de Dumnezeu, dar nu este un act independent de Jertfa Lui Hristos. Pentru ca, fara aceasta Jertfa, fara Moarte si Inviere pe Cruce, nu exista Mantuire.

Pe scurt, Mantuirea, ca proces personal, sa zicem, se petrece atunci cand, prin pocainta si spovedanie, urmate de Impartasanie, scapi de pacatele savarsite. Adica, primesti arvuna pentru Imparatia Cerurilor.

Dar, cum se mantuieste omul?

Mai intai, se poate spune ca nimeni nu se poate mantui, fara renuntarea la pacate in mod plenar. Acesta este inceputul mantuirii. Inceputul indreptarii vietii pacatoase, il apropie pe om de Hristos si il face sa constientizeze ca, fara El, nu poate pasi pe Calea Imparateasca cea stramta, ce duce la Rai. Asa incat, orice om care renunta la pacatul din viata lui si se intoarce spre Adevarul Rastignit si Inviat, cu smerenie si pocainta, urmand in toate ale sale invatatura cea dreapta, se poate considera binecuvantat. Acela se afla, din acel moment, intr-un permanent urcus. Escaladeaza un Munte… de Credinta, spre varful… Hristos.

Cand se poate mantui omul?

Raspunsul simplu ar fi: oricand! Chiar si pe patul de moarte! Nu uitati de talharul de pe Cruce! Fusese un practicant al credintei? Ba, din contra! Insa, cu toate acestea, el s-a mantuit! Cum? Prin pocainta sincera! Totusi, asta nu inseamna deloc sa lasam indreptarea si cainta pe ultima clipa, bazandu-ne pe faptul ca… Dumnezeu este bun si ne iarta. Ce ne facem daca vine sfarsitul si ne prinde nepregatiti? Caci, spune: “Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua si ceasul intru care Fiul Omului va veni!”.

Nu stim cand plecam. Unul pleaca de copil, altul de tanar, altul mai batran. La unul, moartea se intampla intr-un accident, la altul intr-un cutremur sau vine un junghi peste noapte si gata. Numai Cel de Sus stie toate! A lui este mantuirea! De aceea, totdeauna trebuie sa fim pregatiti.

Este sigura mantuirea?

Intrebarea se poate pune astfel: daca mantuirea ne este data inca din timpul vietii trecatoare, mai poate fi ea o certitudine si pentru vesnicie? Adica, stim sigur ca am scapat definitiv de rau? Nu! Totusi, nadajduim, avand credinta tare. Cum ne spune si Pavel Apostolul: “De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.” Si Mantuitorul ne avertizeaza: “Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.”.

Deci, cei ce se hotarasc sa spuna NU pacatului, sunt mantuiti de rau, prin nesavarsirea pacatului, insa, pot oricand sa cada in pacat. Totusi, mai gresesc ei dupa momentul intoarcerii la Dumnezeu? Gresesc in fiecare zi, insa… nu mai pacatuiesc. Nu mai savarsesc raul in mod premeditat, ci poate, doar din neatentie. Parintele Teofil Paraian a subliniat, de altfel, aceasta diferenta dintre PACAT si GRESEALA. Curiosii sa puna mana pe carte!

Cel mai incurajator si poate cel mai frumos verset al Scripturii, care ne promite aceasta, este cel rostit de Hristos, care ne zice: “Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.”.

Altfel spus, Mantuirea, ca rod al urmarii lui Hristos, ar trebui sa fie nu numai scaparea de pacat, ci si practicarea virtutii.

Zaheu vamesul, spre exemplu, scapa de pacat, dand inapoi celor care i-a nedreptatit, lucrurile cu care ii nedreptatise. In plus, insa, el mai practica si virtutea milosteniei, impartind jumatate din averea sa saracilor, adica celor pe care nu ii nedreptatise.

Deci, mantuirea trebuie sa fie ca un cutremur duhovnicesc, pentru a fi sigura inca din viata aceasta. Unui om ca Zaheu, unei asa adanci recunoasteri a pacatului si a indreptarii dovedite prin fapte, Domnul nu avea cum sa nu ii intrevada mantuirea inca din viata aceasta. La fel cum a fost – si am mentionat si mai sus – talharul de pe Cruce, caruia i s-a zis, inca din timpul vietii: “Astazi, vei fi cu Mine in Rai”.

Cine se caieste profund de nedreptatile sale, si o arata si prin fapte, acela este deja casnic al lui Dumnezeu. Totul este ca acest lucuru sa se intample cu zdrobirea inimii, caci apoi, automat, vine si dragostea nemarginita fata de ceilalti.

Mantuirea este, prin urmare, la indemana oricui. Este, Aici si Acum! Este prezenta, prin pregustarea Imparatiei Lui Dumnezeu inca din lumea asta. Moartea isi pierde sensul clasic al cuvantului, devenind o trecere la o existenta mai buna, impreuna cu Creatorul Care ne iubeste, si cu toti cei care au preferat binele in locul raului.

Acum, ajung la problema cea mai spinoasa pentru unii. Am intalnit oameni care au o siguranta a mantuirii, debordanta. Am mirosit un soi de mandrie in atitudinea lor. O siguranta, ranforsata cu citate din mari duhovnici si alte tratate teologice, omitand un singur aspect important din ecuatie: Scriptura si Cuvintele Ei.

Incet, dar sigur, unii care se cred ortodocsi au inceput sa calce in gropile greselilor facute acum 500 de ani de catolici. Si la ei, Reforma a aparut tot pe un fond asemanator, al exclusivismului. Nimeni nu mai indica sau cheama la descoperirea mantuirii, prin descoperirea lui Hristos. Mantuirea era legata srict de apartenenta la Biserica Catolica. Erai catolic si recunosteai invataturile specifice, atunci erai mantuit! Nu mai aveai nevoie de altceva, decat de respectarea normelor canonice… si cu asta gata!

In cazul nostru, daca incerci sa le explici acestor ortodocsi ce pericol ii paste, primesti imediat lectii de teologie, nu doar stufoase ci si pline de citate si trimiteri care mai de care mai detaliate, esti tras de urechi, ba ca bati campii, ba ca nu ai fi tu cumva ortodox, “ii smintesti”, ii deranjezi, provoci dispute, intr-un cuvant, ajungi sa fii numai bun de excomunicat. Dar, ce este mai dureros, este ca acestia trateaza Ortodoxia ca pe o fortareata asediata, care trebuie sa fie aparata, alegand o “lupta” cu toti “eterodocsii”, dar mai putin cu propria lor persoana si cu lipsurile ei. Printr-o astfel de metoda, ajungi sa te crezi atat de special, cocotat pe umerii inaintasilor tai, incat cine nu este ca tine este tocmai bun de Gheena. Numai tu ai deja arvunite vile in Rai. E vai si amar! Ortodoxia, pentru ei, nu mai este o Gradina. Ortodoxia devine, de acum, o cetate sub asediu, iar ortodocsii nu mai pot fi lucratori, ci… soldati. Invataturile Bisericii nu mai sunt porunci primite cu dragoste fata de Cel care le da, ci ordine venite de la un despot, iar de executarea lor ar depinde apartenenta noastra la Imparatie: un dumnezeu precum cel din filmul fratilor Taviani, “Padre padrone”.

Parca aud si acum sintagma aceia nesanatoasa, din timpul stagiului militar, cand gradatul iti tuna in ureche: “Daca nu cunosti, te invat! Daca nu poti, te ajut! Daca nu vrei, te oblig!”. Cam asa si in cazul acestora! Incep sa nu-L mai caute pe Hristos, ci pe “dusmanii” Sai! Totusi, din ce in ce mai mult, isi justifica atitudinea si ermetismul, folosindu-se de El. Au preluat, cu acrivie, dictonul comunist: “Nu esti cu mine, atunci esti impotriva mea!” (care ar avea, intr-adevar, la baza un cuvant al lui Hristos, desfigurat si el, desigur).

Avem in noi obsesia aruncatului cu piatra. Suntem paraciosi si… vorba proverbului: “Mancam Sfinti si scuipam draci”.

In concluzie, ce le pot garanta tuturor este: nimeni nu are asigurata Mantuirea! Nimeni si nimic nu o asigura, pentru ca ea nu este un bun. Nici macar nu este data de apartenenta la un cult. Eu, ca cleric, nu ma consider un mantuit SIGUR! Ar fi din partea mea o dovada suprema de vanitate si de mandrie sa spun: sunt preot si ortodox, fac cutare si cutare randuiala, respect invataturile astea si, cu asta basta, sunt mantuit. Sigur, aflarea mantuirii in Ortodoxie, este asemenea cazului apei, in care cu cat te apropii de izvor apa este cu atat mai curata si mai buna, dar asta este… cu totul si cu totul o alta treaba. Una este sa spui ca Ortodoxia iti ofera drumul sigur spre mantuire, si alta este sa spui ca esti mantuit doar fiindca te crezi tu ortodox!

Sfantul Vasile cel Mare, care nici nu se numea pe sine “ortodox”, pe atunci, pentru ca nici nu avea de ce, ne spune despre mantuire:

“Paziti viata voastra in curatie si sporire in cele bune, si nu uitati cu ce pret ati fost mantuiti. Cu pret de sange! Si, inca, sangele Cui!? Mantuirea nu o am eu, si nu o daruieste nici Biserica! Mantuirea o afli in Biserica! Mantuirea a venit din Cer! Mantuirea este fericire! Mantuirea este motivul nasterii omului! Mantuirea este rostul fiintarii omului pe pamant! Mantuirea este cel mai mare dar facut omului de Dumnezeu! Mantuirea este incununarea unei vieti inchinate lui Dumnezeu si intregii fapturi!”.