Un material inedit, despre Mutarea Sfintelor Moaște ale Sfântului Cuvios Teodosie (Din Peșterile Îndepărtate ale Kievului)

Sfântul Teodosie al Peșterilor a fost părintele monahismului din Rusia. S-a născut la Vasilevo, nu departe de Kiev. Din tinerețe a simțit o atracție irezistibilă pentru viața ascetică și a adoptat un mod de viață ascetic încă de pe când se găsea în casa părinților săi. Disprețuia jocurile și atracțiile copilărești și mergea regulat la biserică. El le-a cerut părinților, să-l lase să studieze cărțile sfinte și, prin abilitățile sale evidente și zelul rar întâlnit, a învățat repede să citească, astfel încât toată lumea era uimită de inteligența sa.

Când avea paisprezece ani, și-a pierdut tatăl și a rămas sub supravegherea mamei sale, o femeie strictă și dominatoare care și-a iubit foarte mult fiul. De multe ori l-a mustrat pentru înclinația lui față de asceză, dar a rămas ferm pe calea sa.

La vârsta de douăzeci și patru de ani și-a părăsit în ascuns casa părintească, iar Sfântul Antonie de la Mânăstirea Peșterilor din Kiev l-a binecuvântat să primească tunsura monahală, cu numele de Teodosie. După patru ani, mama lui l-a găsit și l-a implorat cu lacrimi să se întoarcă acasă, dar Sfântul a convins-o să rămână la Kiev și să devină călugăriță în Mânăstirea "Sfântul Nicolae" de la Cimitirul Ascold.

Sfântul Teodosie se trudea în mânăstire mai mult decât alții și își lua adesea asupra sa o parte din lucrarea celorlalți frați. El căra apă, tăia lemne, măcina grâul și ducea făina fiecărui călugăr. Noaptea, își dezvelea trupul și-l lăsa pradă muștelor și țânțarilor. Iar astfel, Sfântul se ocupa de lucrarea mâinilor și cânta Psalmi.

La biserică apărea înaintea altora și, stând într-un singur loc, nu-i părăsea până la sfârșitul slujbelor. De asemenea, asculta citirile, cu o atenție deosebită.

În 1054, Sfântul Teodosie a fost hirotonit ieromonah, iar în 1057 a fost ales egumen. Vestea despre faptele sale a atras un număr mare de călugări la mânăstire, căreia i-a construit o nouă biserică și chilii, impunând rânduiala de obște a Mânăstirii Studion, a cărei copie scrisă a comandat-o la Constantinopol. Ca egumen, Sfântul Teodosie a continuat îndatoririle sale grele din mânăstire. De obicei mânca doar pâine uscată și verdeață gătită fără ulei. Își petrecea nopțile în rugăciune, fără somn, iar frații observau adesea acest lucru, deși alesul lui Dumnezeu încerca să-și ascundă nevoințele.

Nimeni nu l-a văzut pe Sfântul Teodosie dormind întins ci, de obicei, se odihnea când stătea pur și simplu. În vremea Postului Mare, Sfântul se retrăgea într-o peșteră de lângă mânăstire, unde se lupta pe calea ascetismului, nevăzut de nimeni. Veșmântul lui era o cămașă din păr aspru, purtată pe trup. Arăta atât de mult ca un cerșetor, încât era imposibil să recunoști, în acel bătrân, pe renumitul egumen, profund respectat de toți cei care îl cunoșteau.

Odată, Sfântul Teodosie se întorcea de la Marele Prinț Iziaslav. Vizitiul, nerecunoscându-l, i-a spus morocănos:

"Tu, călugăre, ești mereu în vacanță, iar eu sunt permanent la lucru. Ia locul meu, și lasă-mă să merg în trăsură".

Sfântul Bătrân s-a conformat cu blândețe și l-a dus pe slujitor. Văzând cum nobilii, de-a lungul drumului, se închinau călugărului care conducea caii, slujitorul s-a speriat, dar Sfântul ascet l-a liniștit și i-a oferit o masă la mânăstire. Având încredere în ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul nu păstra multă hrană la mânăstire și, totuși, frații trebuia să aibă pâinea lor zilnică. Cu toate acestea, prin rugăciunile sale, binefăcători necunoscuți apăreau la mânăstire și aduceau toate cele de folos fraților.

Marilor Prinți, mai ales lui Iziaslav, le plăceau să asculte cuvântările duhovnicești ale Sfântului Teodosie. Sfântul nu se temea să-i critice pe cei puternici ai acestei lumi. Cei condamnați pe nedrept găseau întotdeauna un apărător în el, iar judecătorii revizuiau cazurile, la cererea egumenului. Era îngrijorat în special pentru cei săraci. El a construit o curte specială pentru ei la mânăstire, unde oricine avea nevoie putea primi mâncare și de băut. Sfântul Teodosie s-a mutat cu pace la Domnul, în anul 1074. A fost îngropat într-o peșteră pe care și-o săpase singur, unde se retrăgea în perioadele de post. Dinainte, ceruse să fie îngropat noaptea, în peștera în care se nevoise sihăstrind în timpul Postului Mare. Cererea sa avea să fie împlinită, cu optsprezece ani mai târziu.

Sfintele Moaște ale ascetului au fost descoperite neputrezite, în anul 1091, când starețul de atunci Ioan și frații Lavrei au decis ca trupul Sfântului Teodosie să fie mutat în Biserica Adormirii Maicii Domnului, pe care o construise înainte de mutarea sa la Domnul și care fusese sfințită abia în anul 1089.

Cu trei zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, călugării au început să sape mormântul și au descoperit sfintele moaște neputrezite ale Sfântului Teodosie. Cinstita Mutare a Sfintelor Moaște ale Sfântului în biserică a avut loc chiar în ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, cu un sobor numeros de episcopi și stareți ai mânăstirilor din Kiev.

În timpul invaziei mongole, sfintele moaște ale Sfântului Teodosie au fost adăpostite la ușile vestice ale sfântului lăcaș, unde se află și în prezent.

Sfântul Teodosie a fost trecut în rândul Sfinților, în anul 1108. Dintre lucrările scrise ale Sfântului Teodosie, șase discursuri, o Rugăciune pentru toți creștinii și două scrisori către Marele Prinț Iziaslav, nepotul botezătorului Rusiei, Vladimir I Sviatoslavici, au supraviețuit până în zilele noastre. Păstrate de Tradiția scrisă de mână, cele două scrisori ale Sfântului Teodosie către Iziaslav conțin instrucțiuni despre post și despre cum să fie tratați catolicii.

Atât învățăturile destinate călugărilor, cât și învățăturile destinate Prințului, după cum se vede adresate inițial unor anumite persoane, s-au transformat în cele din urmă în învățături pentru toți creștinii ortodocși, întrucât datorită Tradiției scrise de mână, au continuat din secol în secol să se adreseze unor noi și noi generații. Rugăciunea sa destinată tuturor creștinilor, o rugăciune al cărei conținut face deosebit de clar de ce acesta a primit, în tradiția populară, numele de "Candela Întregii Rusii", rămâne cununa ascetismului creștin al Sfântului Teodosie al Peșterilor.

Viața Sfântului Teodosie a fost scrisă de Sfântul Nestor Cronicarul (27 octombrie), ucenicul marelui Părinte, la numai treizeci de ani de la odihnirea Sfântului Teodosie în Domnul, și a rămas întotdeauna una dintre lecturile preferate ale națiunii ruse. Viața pe larg a Sfântului Teodosie se găsește, în Sinaxare și în paginile noastre, la data de 28 septembrie.

Întrucât prin articolul de față am adus în atenție Sărbătoarea Mutării Sfintelor Moaște ale Sfântului Cuvios Teodosie din Peșterile Îndepărtate ale Kievului, care apare cu precădere în Sinaxarele rusești la ziua de 14 august, dar despre care credincioșii din Biserica Ortodoxă în general cunosc mai puține, am găsit potrivit să adăugăm la datele de mai sus (la care se rezumă inclusiv sinaxarele rusești), traducerea unei înregistrări inedite care ne oferă noi informații pe această temă: "Cuvântarea 9", găsită într-o ediție veche a "Patericului Peșterilor din Kiev", aparținând chiar Cronicarului Nestor - care a fost călugăr al Peșterilor și martor ocular al acelui eveniment:

"Oamenii se bucură să-i pomenească pe Sfinți cu laude, spune preaînțeleptul Solomon. Pentru că, de fiecare dată, în timpul dumnezeieștii slujiri a unei sărbători, se simte bucurie duhovnicească, când îți îndrepți gândul spre oamenii evlavioși. Potrivit spuselor preaînțeleptului Solomon, omul neprihănit, chiar dacă moare, încă trăiește, iar sufletele celor curați sunt în mâinile lui Dumnezeu. Căci Domnul îi cinstește pe cei care Îl cinstesc și a vrut să dezvăluie faptul că I-a fost plăcut acest bărbat binecuvântat și curajos, un om cu o viețuire înaltă, virtuți minunate și minuni remarcabile - Fericitul Teodosie. Și Dumnezeu a făcut aceasta, la optsprezece ani după mutarea Cuviosului la Domnul.

În anul 1091, o mulțime de oameni care practicau viața monahală în Preasfintele Peșteri ale Lavrei se aduna împreună cu Învățătorul și starețul ei și hotăra în unanimitate ca sfintele moaște ale Cuviosului Teodosie să fie mutate. Se cuvine, așadar, să le strigăm: Fericiți sunteți voi, Părinți, și binecuvântată sfătuirea voastră. Dumnezeiască împreună-adunare! Postitori puternici! Preacinstiți primitori! Binecuvântată obște! Căci Psalmul lui David s-a împlinit prin voi: ‘Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!’. Sfatul vostru a fost într-adevăr bun, străluciți Părinți, și cuvintele înțelegerii voastre sună ca niște trâmbițe.

Dorindu-l pe adevăratul lor păstor, ei n-au spus: ‘L-au luat pe Domnul și Învățătorul nostru’, ci toți, ca într-un singur glas, au zis: ‘Să luăm cinstitele moaște ale preaiubitului nostru Părinte Teodosie. Căci nu este drept să fim lipsiți de păstorul nostru și nici potrivit ca Păstorul să-și părăsească oile încredințate lui de Dumnezeu, ca nu cumva fiara sălbatică să vină și să împrăștie turma oilor cuvântătoare ale lui Hristos. Ci, Păstorul să intre în stâna sa și să cânte la fluierul său duhovnicesc, toiagul păstorului să oprească năvălirea fiarei celei viclene’.

Apoi, l-au strigat pe Păzitorul nostru și pe îngerii lor păzitori și și-au zis unul altuia, într-un singur glas: ‘Se cuvine, fraților, să avem racla Părintelui nostru Teodosie permanent în fața ochilor noștri și să-i acordăm întotdeauna respectul cuvenit, ca adevărat părinte și învățător al nostru. Nu se cade ca Părintele nostru Cuvios Teodosie să rămână în afara mânăstirii și bisericii sale, pentru că a întemeiat-o și a adunat călugării împreună’. După ce au hotărât aceasta, au poruncit ca un loc să fie pregătit pentru așezarea sfintelor moaște ale Sfântului și au rânduit o raclă din piatră.

Se apropia Sărbătoarea Adormirii Preasfintei noastre Doamne, Născătoarea de Dumnezeu, și cu trei zile înainte de această Sărbătoare starețul le-a poruncit [unora dintre frați] să intre în peșteră și să marcheze locul unde se aflau sfintele moaște ale Sfântului nostru Părinte Teodosie. Prin porunca lui, Eu, păcătosul Nestor, am fost învrednicit cu această sarcină și am fost primul care i-am văzut sfintele moaște, din ordinul starețului. Așa că vă spun totul exact după cum s-a întâmplat, fiindcă nu am auzit-o de la alții, ci eu am fost responsabil cu această lucrare. Starețul a venit la mine și mi-a spus: ‘Să mergem în peșteră, fiul meu, la Cuviosul nostru Părinte Teodosie’. Am mers la peșteră, fără să fi spus cuiva. Starețul a privit în jur pentru a vedea unde să sape, a arătat către un loc din afara gurii [peșterii] și apoi mi-a spus: ‘Nu spune nimănui, ci ia pe cine dorești să îți ajute și, în afară de acela, niciunul dintre frați să nu știe nimic, până când nu vom scoate sfintele moaște ale Sfântului în fața peșterii’.

Șapte zile am ales lopețile cu care să săpăm. Era atunci marți și seara, târziu. Am luat cu mine un alt călugăr, un om cu virtuți remarcabile; nimeni altcineva nu știa. Când am ajuns la peșteră, am rostit rugăciuni, am făcut metanii, am cântat Psalmii potriviți și apoi ne-am pus pe treabă. Am început să sap și am muncit din greu, apoi l-am lăsat pe celălalt frate. Am săpat până la miezul nopții, dar nu am putut găsi sfintele moaște ale Sfântului. Am început să ne simțim foarte îndurerați și ochii noștri au început să se umple de lacrimi. M-am gândit că poate Sfântul nu dorea să se dezvăluie. Apoi mi-a venit un alt gând, că poate ar trebui să săpăm într-o laterală. Am luat cazmaua și am început să sap cu sârguință. Călugărul care era cu mine stătea în fața peșterii și, când a auzit că toaca bisericii era bătută pentru Utrenie, m-a chemat să ies fiindcă băteau toaca, dar eu săpam chiar deasupra sfintelor moaște ale Sfântului. Și când mi-a spus că toaca era bătută, i-am răspuns: ‘Frate, am săpat până la el!’. Dar când făceam asta, o mare frică m-a copleșit și am început să strig: ‘Doamne, miluiește-mă, pentru Cuviosul Teodosie!’.

Erau doi călugări, atunci, care vegheau în mânăstire până când starețul, care se ascunsese cu unii [dintre călugări], ar fi urmat să scoată în secret sfintele moaște ale Cuviosului; aceștia păzeau cu atenție drumul către peșteră. Și când toaca bisericii a fost lovită pentru Utrenie, au văzut trei coloane, ca niște arcuri de foc, care au venit să se odihnească peste Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde este îngropat Cuviosul Teodosie. Toți călugării au văzut asta, în timp ce veneau la Utrenie. La fel au pățit mai mulți oameni evlavioși din oraș, care fuseseră vestiți dinainte despre mutarea Sfintelor Moaște ale Sfântului. Ei au spus: ‘Uite! Aduc sfintele Moaște ale Cuviosului Teodosie, din peșteră’. Când s-a făcut dimineață și s-a crăpat de ziuă, se auzise deja în tot orașul, și o mulțime de oameni a venit cu lumânări și tămâie.

Vestitul Ștefan - care a fost menționat anterior în viața Preacuviosului și care i-a succedat ca stareț, dar apoi a părăsit mânăstirea și și-a întemeiat propria mânăstire la Klov - mai târziu, prin harul lui Dumnezeu, a devenit Episcop de Vladimir. În acel moment se afla în mânăstirea sa, iar noaptea a văzut, peste câmp, o lumină mare deasupra peșterii. Socotind că aduceau sfintele moaște ale Sfântului Teodosie — pentru că i se vestise [despre acest lucru] mai înainte, în ziua precedentă - a simțit mare tristețe că mutau sfintele moaște fără el. În acel moment a urcat pe cal și a călărit rapid către peșteră, luând cu el pe Clement, pe care l-a numit stareț în locul său. Pe drum, au văzut o lumină mare deasupra peșterii, dar când s-au apropiat de ea nu au mai văzut nimic și și-au dat seama că fusese o lumină îngerească.

Când au ajuns la intrarea în peșteră, stăteam lângă moaștele Sfântului. Săpând către ele, am trimis după stareț și i-am spus: ‘Vino, Părinte, să ducem sfintele moaște ale Cuviosului’, iar starețul a venit cu doi dintre frați. Săpând adânc, ei s-au închinat și i-am văzut rămășițele zăcând acolo după sfințenia sa: rămășițele lui erau întregi și neputrezite; părul îi rămăsese uscat pe cap; chipul Cuviosului strălucea; ochii îi erau închiși, iar virutoasele buze închise. Am așezat astfel sfintele și cuvioasele sale moaște pe un pat și le-am scos în fața peșterii.

A doua zi, prin voia lui Dumnezeu, toți Episcopii s-au adunat și au venit în peșteră: Efrem al Pereiaslavului, Ștefan al Vladimirului, Ioan al Cemhivului, Marin de Iuriev și Antonie de Poroski; toți stareții au venit din toate mânăstirile, cu mulți dintre călugării lor, și au venit și oameni evlavioși. Au luat sfintele moaște ale Sfântului Teodosie, din peșteră, cu multe lumânări și cu tămâie; așa cum am menționat anterior, oamenii veniseră din oraș să-l întâmpine pe Sfânt, purtând lumânări în mâini. L-au dus în biserica întemeiată de Dumnezeu, iar preasfânta biserică s-a bucurat să-și primească slujitorul.

Ce priveliște era în biserică! Lumina zilei ascunsă de lumina lumânărilor; Episcopii atingându-se unii de alții în timp ce sărutau sfintele moaște ale Sfântului; preoții închinându-se și sărutându-le cu afecțiune; călugării alergând înainte și atingând hainele Sfântului, înălțând către Dumnezeu cântări duhovnicești care aduceau laudă și mulțumire Sfântului! Apoi, l-au așezat în propria sa biserică, a Maicii Domnului, în partea dreaptă, joi, 14 august, la prima oră a zilei, și astfel în acea zi s-a serbat cum se cuvine sărbătoarea.

În anul 1108, starețul Teoctist a început să-l îndemne și să-l implore pe Cuviosul Prinț Sviatopolk, ca numele Sfântului și Cuviosului Părinte Teodosie să fie menționat în Sinodic, întrucât aceasta era voia lui Dumnezeu. Sviatopolk s-a bucurat și a promis că va face acest lucru, cunoscând viața sa și începând, chiar, să vorbească tuturor despre viața Cuviosului Teodosie. Mitropolitul a făcut cum i s-a cerut și a poruncit ca numele Sfântului Teodosie să fie înscris în Sinodic și a ordonat tuturor Episcopilor să facă și ei acest lucru. Toți Episcopii au înscris cu bucurie numele Sfântului și Cuviosului nostru Părinte Teodosie, și el este menționat în toate slujbele, până în prezent.

Nu ar fi corect să lăsăm tăcerii [ceea ce urmează să spun], dar vă voi spune pe scurt cum s-a împlinit o înainte-vedere a Sfântului nostru Părinte Teodosie. Când trăia marele Teodosie, slujind ca stareț și conducând turma încredințată lui de Dumnezeu, purta de grijă nu doar călugărilor săi, ci și oamenilor din lume, în ceea ce privește mântuirea sufletelor lor. El demonstra o preocupare deosebită pentru fiii săi duhovnicești și îi mângâia și sfătuia pe toți cei care veneau la el; uneori mergea la casele lor și le dădea binecuvântarea lui.

Exista un oarecare magnat evlavios, un fiu duhovnicesc al Sfântului, pe nume Ian. Într-o zi, Teodosie a mers să-i viziteze pe Ian și pe soția sa Maria, în casa lor. Amândoi erau oameni evlavioși, trăind în curăție, după [porunca] evlaviosului Pavel, păstrându-și căsătoria neîntinată. Fericitul Teodosie îi iubea pentru aceasta, fiindcă trăiau conform legilor lui Dumnezeu și viețuiau în dragoste unul pentru celălalt. Deîndată ce a ajuns la ei, i-a învățat să dea milostenie săracilor, despre Împărăția Cerurilor pe care cei drepți o vor primi, în timp ce osânda va fi sortită celor răi, și despre ceasul morții. El le-a vorbit, încă, despre acesta și despre multe alte scrieri sfinte, până când i-au venit cuvintele potrivite și le-a vorbit despre momentul când trupurile lor vor fi așezate în mormânt.

Femeia evlavioasă, soția lui Ian, l-a întrerupt brusc pe Cuvios și i-a spus: ‘Cinstite Părinte Teodosie, cine știe unde va fi așezat trupul meu?’. Teodosie, inspirat de Dumnezeu, plin de darul înainte-vederii, i-a spus: ‘Cu adevărat vă spun, oriunde va fi așezat trupul meu, acolo vei primi și tu odihnă, după ce va trece ceva timp’. La optsprezece ani după ce Binecuvântatul a plecat dintre noi, acest lucru s-a și întâmplat. Căci Cuviosul Teodosie a plecat cu optsprezece ani înainte de Mutarea trupului său, iar când au mutat sfintele moaște ale Sfântului, în același an și lună soția lui Ian, Maria, murea, pe 16 august. Călugării au mers cântând imnurile obișnuite, au dus-o și au îngropat-o în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Mânăstirea Peșterilor, vizavi de mormântul lui Teodosie, în partea stângă. Cuviosul a fost așezat acolo pe 14 august, iar această femeie pe 16 august.

Luați seama la acest om remarcabil! Căci această înainte-vedere a Cuviosului Teodosie s-a întâmplat cu adevărat. Era un bun păstor care își îngrijea cu credincioșie oile cuvântătoare, păzindu-le cu grijă și blândețe, veghind asupra lor și rugându-se pentru turma încredințată lui, pentru toți creștinii ortodocși și pentru ținutul rusesc. De la plecarea sa din această viață, el se roagă pentru poporul credincios și pentru ucenicii săi care, în timp ce privesc la cinstita sa raclă, își amintesc învățăturile și lepădarea de sine și Îl laudă pe Dumnezeu.

Sfântul Nestor CronicarulȘi eu, slujitorul și ucenicul său păcătos și nevrednicul Nestor, nu știu să-i laud buna viețuire și lepădarea de sine, dar voi spune aceste câteva cuvinte: Bucură-te, Părinte și Învățătorule, care ai disprețuit tumultul lumii și ai iubit tăcerea! Bucură-te, tu care ai ascultat de Dumnezeu în liniștea vieții monahale și ai atras la tine fiecare din darurile lui Dumnezeu! Bucură-te, Părinte, că ai strălucit în postire, ai urât poftele trupului și te-ai desprins de frumusețile și plăcerile lumii. Bucură-te, căci ai umblat pe căi nobile, urmându-i pe Părinți, înălțându-te în tăcere, împodobindu-te cu smerenie și bucurându-te de cuvintele din cărți! Bucură-te, căci te-ai întărit cu nădejdea binecuvântărilor veșnice, pe care le-ai primit cu adevărat! Bucură-te, căci ai ucis plăcerile trupului, ai urât nelegiuirea și ai călcat răzvrătirea, Cuvioase! Bucură-te, căci ai fugit de vicleșugurile și capcanele diavolului! Bucură-te, Părinte, că ai mers să te odihnești cu cei drepți, primind răsplata muncii tale! Bucură-te, că ai fost moștenitorul Părinților, urmând învățătura lor, traiul lor și lepădarea de sine, evlavia lor în rugăciune; și mai ales urmând marelui Teodosie, urmând rânduielii și modului său de viețuire, urmând căile sale, trecând de la nevoințe la lucrări și mai înalte și ducând obișnuitele rugăciuni, lui Dumnezeu, în miros de bună mireasmă, purtând tămâierea rugăciunii cu tămâia sa parfumată! Bucură-te, pentru că ai înfrânt dorințele trupești și pe conducătorul lumii și prințul acestui veac! Bucură-te, căci l-ai răpus pe dușmanul diavol și i-ai biruit vicleșugurile, trimițându-i săgeți și stând împotriva lui cu stăruință nezdruncinată! Bucură-te, căci te-ai întărit cu armura Crucii, cu credință de neînvins și cu ajutor de la Dumnezeu!

Pentru aceasta, Cuviosule Păstor al turmei lui Hristos, înțelepte Teodosie, roagă-te pentru noi și pentru mine, slujitorul tău Nestor, ca să fim mântuiți din capcanele diavolului și să fim apărați, prin rugăciunile tale, de dușmanul nostru, prin Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvin slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Părintele Său Cel Veșnic și cu Duhul Său Preasfânt, binecuvântat și dătător de viață, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin."

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în noiembrie 2023.