"Bunavestire este o mare sărbătoare a creștinismului, ea ne aduce aminte de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Preasfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, taina cea din veac ce ni se descoperă prin această sărbătoare a Maicii Domnului.
Târg de seminţe, de BunavestireSărbătoarea fiind întotdeauna în timpul Postului Mare al Paștilor, Biserica a rânduit dezlegare la pește, indiferent de ziua în care cade aceasta. Cei care țin postul, au [avut] astfel ocazia să deguste la Târgul de Ţară preparate din pește demne de o masă de sărbătoare: ciorbă de pește, saramură de crap și salată de icre”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Data: sâmbătă, 25 martie 2023Locație: Muzeul în aer liber, Târgul de țară
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, desfăşurându-se în parteneriat media oficial cu Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe, a găzduit sâmbătă, 25 martie 2023, de Bunavestire, un eveniment special organizat de către grupul "Semințe cu suflet", la Târgul de Ţară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Este vorba despre Târg de Semințe, inițiativă prin care 15 expozanți din Buzău, Prahova, Alba, și Constanța au oferit gratuit semințe de legume, flori, plante aromatice și medicinale vizitatorilor interesați și au prezentat totodată butași și plante care au putut fi achiziționate.
În paralel, dar în aceeași locație, a fost organizat un atelier gastronomic în care au fost pregătite preparate ca: saramură de crap, ciorbă de pește și salată de icre. Peștele folosit la gătit a fost pescuit din lacul din Dumbrava Sibiului, iar rețetele după care a fost pregătit au fost culese de la lipovenii din Delta Dunării.
"Prin gestul lor voluntar de a salva semințe și de a le distribui, membrii grupului 'Semințe cu suflet' ne îndeamnă și pe noi să le înmulțim și să le dăruim mai departe. Activitatea de a dărui semințe era una obișnuită în spațiul satului tradițional în care rudele și vecinii schimbau semințe în funcție de recolta pe care au avut-o în anul anterior, selectând astfel legumele cele mai bune și ușor de cultivat, în funcție de condițiile climatice și de solul avut"
— a mai declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Preparate peşte - atelier gastronomicActivitățile s-au desfăşurat după Slujba Sfintei Liturghii, până pe la ora 16. Târgul de Semințe a început după ora 10, ţinând până la epuizarea stocului, iar preparatele din pește s-au servit începând cu ora 13 - până la epuizarea porțiilor.
Preparate peșteINFO TEXT: Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRAADAPTARE: Carmen-Ana Ion
Şi, un alt anunţ foarte important:
Se schimbă intervalul orar în care puteți vizita Muzeul ASTRA!
- Luni, 20.03.2023, suntem bucuroși de oaspeți între orele 8 dimineață și 6 seara!
- Program Galeriile de artă populară, de unde puteți cumpăra amintiri atent lucrate de meșteri artizani: luni-duminică 9-17
- Program Cafeneaua culturală ASTRA: miercuri-duminică 9-17
Intrarea dinspre Grădina Zoologică Sibiu funcționează doar în zilele de weekend, între orele 9:30-17:30.
Cosmin CălinescuPurtător de cuvânt Muzeul ASTRA