Sfântul Ştefan "Noul Luminător" al Constantinopolului

Sfântul Ştefan „Noul Luminător” s-a născut la Constantinopol, în 838, şi a avut parte de o educaţie aleasă. Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, Sfântul dobândind mare har de la Dumnezeu şi strălucind în constelaţia sfinţilor asceţi ai Bisericii Ortodoxe, a ajuns să fie numit „Noul Luminător”. 

Această stea nou-strălucitoare a trăit în timpul domniei lui Teofil iconoclastul (829-842), fiind născut şi crescut în Constantinopol. Părinţii lui erau Zaharia şi Teofana, fiind împodobiţi cu toate virtuţile şi cu înţelepciune, locuind în Zevgma Constantinopolului, nu departe de Biserica Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.

Când mama lui era însărcinată cu el, s-a abţinut de la alte mâncăruri în afară de pâine şi legume, bând doar apă. La naşterea Sfântului - O, minune! - pe pieptul lui a apărut o cruce strălucitoare şi nespus de frumoasă. Acesta a fost un mare semn al răstignirii şi al depărtării pe care Sfântul urma să le aibă faţă de lucrurile lumeşti. Maica sa, înfăşându-l, a trebuit mai apoi, după rânduiala firii, să-l alăpteze. Numai că Sfântul, părea să depăşească această rânduială. Când maica lui mânca mai mult decât partea strict necesară - ea săturându-se - el refuza să mai fie alăptat. De multe ori rămânea, astfel, nealăptat, două sau trei zile, atâta timp cât maica lui nu era sătulă. Drept urmare, a trebuit ca aceasta să capete stăpânire de sine, pentru a-şi putea hrăni fiul plin de har. Lucrul acesta a născut uimire şi apreciere în rândul celor de aproape şi al rudelor.

Apoi, Sfântul a fost botezat. Crescând, curând, a fost trimis la un îndrumător care să-l înveţe Sfintele Scripturi - pe care le-a învăţat cu nerăbdare, rămânând supus părinţilor săi. Când a murit urâtorul de Dumnezeu Teofil, prin rânduială dumnezeiască Sfântul Metodie a fost ridicat deîndată la Tronul Patriarhal al Constantinopolului. La acea vreme, cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, fusese hirotonit preot, numărându-se între clericii Bisericii Mari. Pe atunci, fiului său, dumnezeiescului Ştefan. i se tundea părul capului, devenind şi el cleric al Bisericii, şi anume citeţ. Ori de câte ori tatăl mergea la biserică, dumnezeiescul Ştefan îl urma. Când Sfântul avea optsprezece ani, s-a închis în lăcaşul de rugăciune al Sfântului Apostol Petru, vieţuind acolo permanent, rugându-se şi mulţumindu-se numai cu legume ca mâncare.

În timp ce cuviosul vieţuia astfel, Sfântul Petru Apostolul Domnului i-a apărut înainte, zicându-i: „Pacea să fie cu tine, copile. Bun început ai pus gândului tău. Domnul să te întărească”. Apoi, după trei ani, i-a apărut Sfântul Sfinţit dumnezeiesc Mucenic Antipa - la acea vreme, se pare, Sfântul Ştefan deja se mutase din lăcaşul de rugăciune al Sfântului Apostol Petru, în cel al Sfântului Sfinţit Mucenic Antipa - acela spunându-i: „Pacea să fie cu tine, copile. Să-mi cânţi, şi nu te voi părăsi". Drept urmare, din acel moment, Sfântul s-a dedat şi mai mult rugăciunii şi postirii, mâncând o dată sau de două ori pe săptămână din mâncarea sa obişnuită, care nu era altceva decât varza. În acest fel, slăvitul s-a curăţit pe sine, făcându-se vrednic de a fi hirotonit preot şi făcând multe minuni.

În cel de-al doisprezecelea an al domniei evlaviosului împărat Vasile macedoneanul, când Sfântul avea patruzeci de ani, în anul 879, un mare cutremur a avut loc la Constantinopol. În acel cutremur, până şi cea mai mică părticică a Bisericii Sfântului Antipa a fost sfărâmată. aşa încât, cuviosul a părăsit locul, izolându-se într-o groapă asemănătoare unui mormânt. Acolo a vieţuit doisprezece ani, cu o scândură de lemn sub cap, acoperită cu pânză de sac. Din cauza umezelii acelui loc, părul capului şi barba îi căzuseră. De asemenea, îşi pierduse dinţii şi aproape întregul său trup ajunsese paralizat. Prin urmare, a fost obligat să iasă din groapă, aproape mort.

Apoi, a fost îmbrăcat în dumnezeiasca şi îngereasca schimă a călugărilor şi s-a arătat a fi şi mai sporit, supra-omenesc, în asceză. Când săvârşea Slujba Sfintei Liturghii în mănăstiri, la sărbători, după încheierea acesteia, lua o smochină uscată, apoi îşi spăla gura cu puţină apă, binecuvântând de trei ori, mulţumit. Cu astfel de nevoinţe şi lupte aprige, Părintele nostru Ştefan, a petrecut în total cincizeci şi cinci de ani.

Când avea vârsta de aproximativ şaptezeci şi trei de ani, s-a mutat la Domnul, în anul 912, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. El a fost înmormântat în Biserica Sfântului Antipa. Cinstirea sa aparte se face în ziua de 9 decembrie.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/