Publicat pe 14.06.2023

Sfântul și Fericitul Vasile din Kubensk

Sfântul Fericit Vasile din Kubensk a trăit în secolul al XV-lea, fiind călugăr în Mânăstirea Mântuitorului Hristos-Kamenny, situată pe o insulă de pe Lacul Kuben, nu departe de Vologda.

 

La baldachinul unde se găsesc sfintele sale moaște, construit ulterior într-o Biserică în cinstea Sfântului Vasile Blajinul al Moscovei, se află o icoană în mărime naturală a Sfântului Vasile din Kubensk. În același loc, se află lanțurile de fier grele, cu care Sfântul Vasile din Kubensk s-a nevoit pe calea ascetismului, și un acoperământ pentru cap, cu chingi de fier, la fel de greu.

 

În Troparul închinat Sfântului se arată:

 

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Vasile, Părintele nostru.

 

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Mânăstirea Mântuitorului Hristos-Kamenny (Spaso-Kamenny) a fost întemeiată în 1269, de Marele Prinț Gleb Vasilkovici care a promis să facă acest lucru, în timpul unei furtuni de pe Lacul Kubenskoye - vestit pentru naufragii. Aflată pe o insulă mică având același nume, care măsoară doar 120/70 metri, în nord-estul lacului amintit mai sus, a avut la bază o comunitate mică monahală.

 

 

Sub Marele Prinț Dimitrie al Moscovei, mânăstirea a fost condusă de egumenul Dionisie - un călugăr de pe Muntele Athos care, ulterior, a devenit Arhiepiscop al Rostovului. El a introdus aici rânduiala monahală atonită. Situarea mânăstirii pe o insulă atât de mică a însemnat condiții adecvate pentru renunțarea la lume și cufundarea în rugăciune. Conform rânduielii monahale stricte, femeilor le-a fost interzis accesul în mânăstire.

 

Mai târziu, asemenea altor lăcașuri monahale, Mânăstirea Kamenny a fost transformată în închisoare pentru personalități politice și religioase. În plus, Mânăstirea a fost, de mai multe ori, distrusă de flăcări și reconstruită. După cel de-al treilea incendiu, care a avut loc la 24 iunie 1774 din vina unuia dintre condamnații încarcerați care a fost declarat mai târziu nebun, a urmat o epocă cu totul diferită, reformele lui Petru încheindu-se, iar Ecaterina a II-a emițând Manifestul privind Secularizarea Proprietății Bisericii Ortodoxe Ruse. Mânăstirea a rămas doar cu 15-20 de călugări, fiind astfel retrogradată la categoria a treia, privind sprijinul din partea Statului, fiind exclusă, prin urmare, orice șansă de restaurare. Așa încât, printr-un Decret Sinodal, Mânăstirea Kamenny a fost desființată.

 

Timp de 26 de ani, mănăstirea a rămas pustie. Dar în 1801 negustorii și țăranii locali au depus o petiție și au finanțat restaurarea ei. Avea să fie supusă, însă, unei noi misiuni, care să o scoată din anonimatul unei istorii comune a unei mânăstiri retrase și modeste: ea a devenit literalmente 'locul de salvare de vieți' (salvamar), deoarece prima și singura bază de salvare din provincie, a Societății Imperiale Ruse pentru Salvarea Vieții pe Apă, a fost deschisă pe insulă. Pe acoperișul chiliilor a fost ridicat un far, sub forma unei lămpi puternice cu ulei, învelită într-o construcție din sticlă. Lumina sa era văzută de la peste 30 Km distanță în vreme bună și de la peste 6 Km, când vremea era rea. Un clopot special a fost realizat la o turnătorie din Sankt Petersburg și adus pe insulă, pentru a semnala când era ceață sau furtună de zăpadă.

 

Din nou, Mănăstirea Mântuitorului Kamenny a fost închisă, în iunie 1925. Atunci, egumenul Anatolie și alți cinci călugări au primit ordin să-și caute în altă parte loc de viețuire. Chiliile călugărilor au fost predate Departamentului Provincial pentru Educarea Poporului și transformate într-o așezare pentru delincvenții minori. În septembrie, a avut loc un nou incendiu. Clădirea principală, farul și clopotnița au ars. Pereții și turlele, precum și acoperișul Catedralei Schimbării la Față s-au prăbușit din nou. Doar una dintre cele cinci turle a mai supraviețuit. Delincvenții minori au fost mutați în alt loc.

 

În 1937, Catedrala Schimbării la Față a Mântuitorului a fost dinamitată, deoarece autoritățile aveau nevoie de cărămizi pentru construirea unei case de cultură, dar nu au reușit niciodată să mute vreuna dintre ele, deoarece blocurile mari, realizate manual, nu s-au desprins.

 

La mijlocul anului 1999, administrația regională a adăugat Mănăstirea Kamenny pe planurile de restaurare. În prezent, ea a fost transferată oficial Bisericii Ortodoxe.

 

Episcopul de Vologda și Marele Ustiug, Maximilian, a săvârșit o Sfântă Liturghie, la care au participat pelerini din Vologda și Moscova. Cu puțin timp înainte, Episcopul și Egumenul Dionisie sfințiseră Sfânta Cruce înălțată pe clopotniță, oficiind o slujbă la o înălțime de aproximativ 30 de metri. Crucea ortodoxă încununa, din nou, cea mai veche catedrală rusească din Nord.

 

Renașterea mănăstirii a început la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90, când Alexandru Nicolaevici Pligin a pornit restaurarea. Până la moartea sa în 2004, el și-a dedicat toată energia și resursele pentru Kamenny, atrăgând astfel sponsori și ajutoare.

 

Lucrarea lui Alexandru Pligin este continuată, în prezent, de soția sa, Nadejda Ivanovna, care crede că:

 

"prioritatea lucrărilor de restaurare este conservarea clopotniței, care s-ar putea prăbuși în orice moment. Clopotnița este veche, din secolul 16, prezentând stricăciuni substanțiale și fisuri rezultate de la explozie și de la trecerea timpului".

 

În 2005, administrația locală din regiunea Vologda a alocat 200.000 de ruble pentru reconstrucție. O altă sursă pentru restaurare sunt contribuțiile caritabile, deși "sunt la fel de greu de prognozat, precum vremea pe insulă", așa cum remarca odată Nadejda Pligina.

 

Sfântul și Fericitul Vasile din Kubensk este cinstit, în mod aparte, în ziua de 2 august, anual, odată cu serbarea specială a Sfântului Vasile Blajinul.

 

___________

 

() Spre slava lui Dumnezeu, textul a fost tradus în premieră în limba română și adaptat de Redacția Lăcaşuri Ortodoxe, în iunie 2023. Textul prezentat în Tropare și Condace este tradus și adaptat la forma canonică generală, de asemenea, de Redacția Lăcaşuri Ortodoxe, la ora redactării articolului de față neexistând o Slujbă în limba română închinată Sfântului.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.