Sfântul Teodosie (Prinţul Teodor de Ostrog) (din Peşterile Kievului)

Sfântul Teodor, Prinţul de Ostrog, şi-a câştigat renumele prin construirea de biserici şi prin apărarea Ortodoxiei în Volnia1, opunându-se introducerii forţate a catolicismului. El a descins din Sfântul Vladimir (15 iulie), prin strănepotul Sviatopolk-Mihail, Prinţ de Turov (1080-1093), Marele Prinţ de mai târziu al Kievului (1093 până în +1113)2.

Prima dată când apare menţionat numele Sfântului Prinţ Teodor, este în anul 1386, când Regele polonez Jagiello şi Prinţul lituanian Vitov3 îi recunoșteau4 moştenirea districtului Ostrog şi a împrejurimilor Zaslavsk şi Koretsk5.

În 1410, Sfântul Teodor a participat la înfrângerea Cavalerilor Teutoni ai Ordinului Catolic, în Bătălia de la Gruenwald6. În 1422, Sfântul Prinţ, datorită simpatiei pentru ortodocşii din Boemia, i-a susţinut pe husiţi în lupta lor cu împăratul german Sigismund7. Teodor a introdus tacticile husite (adică taborite, adoptate de cazacii ucraineni) în strategia militară rusească.

În 1432, după ce a câştigat o serie de victorii în faţa forţelor poloneze, Sfântul Teodor l-a forțat pe Prinţul Jagiello să garanteze libertatea Ortodoxiei în Volnia, prin lege. Prinţul Svidrigailo8, îngrijorat de întărirea aliatului său, l-a băgat pe Sfântul Teodor în închisoare, dar poporul, care-l iubea pe Sfânt, s-a ridicat împotrivă şi l-a eliberat.

Sfântul Teodor s-a împăcat cu acela şi s-a îndreptat către el pentru ajutor în lupta împotriva lituanienilor şi a polonezilor. În 1438, Sfântul Prinţ a luat parte la o bătălie cu tătarii. În 1440, odată cu aderarea la tronul polonez a celui mai tânăr fiu al Prinţului Jagiello, Cazimir, Sfântul Teodor a primit drepturile de administrare asupra oraşelor Vladimir, Dubno, Ostrog, şi i s-au acordat terenuri întinse în cele mai bune regiuni ale Podoliei şi Volniei.

Sfântul Teodor a lăsat toate acestea, însă, deoparte, cât și puterea şi faima domnească. După 1441, a intrat în Mânăstirea Peşterilor din Kiev, unde a primit tunderea în monahism, cu numele Teodosie, nevoindu-se acolo pentru mântuirea sufletului său, până la momentul binecuvântatei sale mutări la Domnul.

Anul mutării la Cer a Sfântului Teodor este necunoscut, dar cel mai probabil aceasta s-a întâmplat în a doua jumătate a secolului al XV-lea, la o vârstă înaintată (S. M. Soloviev, în lucrarea “Istoria Rusiei”, aminteşte anul 1483).

Sfântul a fost îngropat în Peşterile Sfântului Teodosie. Canonizarea sa a avut loc la sfârşitul secolului al XVI-lea, în anul 1638 Ieromonahul Atanasie (Kalnofischi) mărturisind că “Sfântul Teodor se odihneşte în Peştera lui Teodosie, unde trupul său a fost descoperit neputrezit”.

Sfântul Teodor este cinstit pe 11 august şi, de asemenea, la Soborul Părinţilor Călugări ai Peşterilor Îndepărtate, pe 28 august.

Spre slava lui Dumnezeu, Viața Sfântului Teodosie (Prinţul Teodor de Ostrog) a fost tradusă pentru prima dată în limba română de Redacția Lăcașuri Ortodoxe în anul 2021, textul fiind completat și adaptat în august 2023.1Cuprinde regiunea istorică a Ucrainei de vest. Volnia istorică este împărțită între Ucraina, Belarus și Polonia.

2Nu a fost un prinț popular, iar domnia sa a fost marcată de o rivalitate neîncetată cu vărul său Vladimir Monomahul. Sviatopolk a fost fiul lui Iziaslav Iaroslavici și al concubinei lui. Numele creștin al lui Sviatopolk era Mihail. În timpul vieții fratelui său Iaropolk, Sviatopolk nu a fost considerat un potențial pretendent la tronul Kievului. În 1069 a fost trimis la Polotsk, un oraș luat pentru scurt timp de tatăl său de la conducătorul local Vseslav, iar apoi a petrecut zece ani (1078-88) conducând Novgorodul. După moartea fratelui său, el l-a succedat în Turov, care va rămâne în posesia descendenților săi până în secolul al XVII-lea. Când Vsevolod Iaroslavici a murit în 1093, Sviatopolk a fost recunoscut de alți prinți ca fiu mare al Marelui Cneaz și i s-a permis să urce pe tronul Kievului.

3Vitov cel Mare a fost un lider național lituanian care a consolidat posesiunile țării sale, a ajutat la construirea unei conștiințe naționale și a slăbit puterea Cavalerilor Teutoni. El a exercitat o mare putere asupra Poloniei. Vitov era fiul lui Kestutis (care de ani de zile ducea o luptă cu fratele său Algirdas pentru controlul Lituaniei).

Conflictul dintre cele două ramuri ale familiei a continuat în generația următoare, când Vitov a concurat cu fiul lui Algirdas, Jogaila. Atât Vitov cât și tatăl său au fost capturați de Jogaila în 1382 și Kestutis a fost ucis în timp ce era prizonier. Vitov, totuși, a scăpat și doi ani mai târziu a reușit să facă pace cu Jogaila, care i-a returnat lui Vitov pământurile familiei confiscate anterior.

În efortul de a-și consolida poziția și de a-și lărgi puterea, Jogaila s-a căsătorit cu regina poloneză Jadwiga, în vârstă de 12 ani, și a fost încoronat rege al Poloniei la Krak, în 15 februarie 1386, sub numele de Vladislav al II-lea Jagiello.

4Jogaila semnase Uniunea de la Kreva în 1386, aducând două schimbări majore în istoria Marelui Ducat al Lituaniei: convertirea la creștinism a ultimului stat păgân al Europei și stabilirea unei uniuni dinastice între Marele Ducat al Lituaniei, reprezentat prin Jogaila Algirdaitis, și coroana Regatului Poloniei, în numele Reginei Poloniei Jadwiga I.

Uniunea de la Kreva (Actul de la Kreva) cuprindea un set de promisiuni prenupțiale făcute la Castelul Kreva, de Jogaila, Marele Duce al Lituaniei, cu privire la viitoarea sa căsătorie cu Regina minoră (în vârstă de 12 ani) Jadwiga a Poloniei.

În schimbul mâinii lui Jadwiga și a coroanei poloneze, prințul lituanian se angaja să îmbrățișeze religia creștină și să-și boteze tot poporul. Acesta este primul act dintr-o serie de acorduri care pregătesc apropierea Regatului Poloniei și a Marelui Ducat al Lituaniei, care are ca rezultat Republica celor Două Națiuni.

5Pe teritoriul Ucrainei de azi, atunci părți ale Marelui Ducat al Lituaniei. Marele Ducat a fost un stat european care a existat din secolul al XIII-lea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când teritoriul a fost împărțit, în 1795, între Imperiul Rus, Regatul Prusiei și Imperiul Habsburgic. Statul a fost fondat de lituanieni, care erau la acea vreme o națiune politeistă născută din mai multe triburi baltice unite. Marele Ducat se extinsese incluzând porțiuni mari din fosta Rusie Kieveană și alte state vecine, inclusiv Belarus, Lituania, cea mai mare parte a Ucrainei, precum și părți din Letonia, Moldova, Polonia și Rusia de astăzi. În secolul al XV-lea, era cel mai mare stat din Europa, fiind multietnic și multiconfesional, cu o mare diversitate de limbă, religie și patrimoniu cultural.

6Bătălia de la Grunwald sau Bătălia de la Tannenberg a avut loc pe 15 iulie 1410 între Regatul Poloniei, Marele Ducat al Lituaniei și aliații lor pe de-o parte și Cavalerii Teutoni pe de altă parte. A fost bătălia decisivă a războiului polono-lituaniano-teutonic și una dintre cele mai mari bătălii ale evului mediu european. Cavalerii teutoni au fost învinși în mod decisiv în această bătălie și nu și-au mai revenit niciodată.

În secolul al XIII-lea Cavalerii Teutoni fuseseră invitați să se așeze în zona din jurul localității Chelmno pentru a ajuta la alungarea prusacilor păgâni. Bucurându-se de mâna liberă dată de edictul papal, care-i lăsa să-și aleagă singuri mijloacele, cavalerii își stabiliseră un centru al puterii în zona de coastă a regiunii baltice în ceea ce este azi parte din Lituania, Letonia și Estonia și, începând de aici, duseseră o luptă continuă pentru noi cuceriri.

7Războaiele Husite, numite și Războaiele Boemiene, au constat într-o serie de acțiuni militare în care au fost implicați discipolii lui Jan Hus din Boemia, în perioada 1420–1434. Jan Hus a fost un teolog reformator ceh, născut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. Războinicii husiți erau, în principal, pedestrași, iar victoriile lor împotriva unor armate mai numeroase, în componența cărora erau mulți cavaleri în armuri, au revoluționat tacticile militare ale infanteriei.

Mișcarea Husită a căpătat un caracter revoluționar de îndată ce vestea execuției lui Jan Hus, ca urmare a condamnării lui de către Conciliul de la Konstanz (6 iulie 1415), a ajuns la Praga. Cavalerii și nobilii din Boemia și Moravia, care erau în favoarea reformei în Biserică, au trimis, în 2 septembrie, Conciliului de la Konstanz un protest, așa-numitul Protestatio Bohemorum, prin care executarea lui Hus era condamnată în termeni dintre cei mai aspri. Atitudinea împăratului Sigismund al Sfântului Imperiu Roman (numit din 1512 alternativ și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană - un imperiu multietnic ce cuprindea teritorii din Europa Centrală: Germania actuală și teritorii din Italia, Boemia și Burgundia, dizovat în 1806. Unii istorici consideră că punctul de început al imperiului a fost încoronarea lui Carol cel Mare), care a trimis scrisori de amenințare boemienilor, prin care afirma că va distruge pe toți discipolii lui Jan Hus, a înfuriat populația vizată.

Sfântul Imperiu Roman de Națiune GermanăÎn diferite zone ale Boemiei au izbucnit mișcări de protest, în timpul cărora numeroși preoți catolici au fost alungați din parohiile lor. Aproape imediat după apariția mișcării, husiții s-au împărțit în două grupuri principale. Cu puțin timp înainte de moartea sa, Jan Hus acceptase o dogmă așa-numită "utraquism" (mișcare calixtină), care presupunea obligația credincioșilor să primească împărtășania în ambele feluri (pâine și Vin, nu doar Pâine). Husiții radicali au devenit cunoscuți drept “taboriți”, de la numele orașului Tabor din Regiunea Boemia de Sud, în Cehia.

8A fost Mare Duce al Lituaniei, din 1430 până în 1432. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în lupte dinastice, mai mult nereușite, împotriva verilor săi Vitov și Sigismund Kestutaitis (fiul Marelui Duce al Lituaniei, Kestutis, avut cu soția Biruta).