Icoana Sfântului Simeon cel Desculţ şi cu o Singură Haină, din Mânăstirea FiloteuSfântul Cuvios Părintele nostru Simeon cel Desculţ şi cu o Singură Haină, a fost fiu de preot, iar de la vârsta de cincisprezece ani s-a aflat sub îngrijirea duhovnicească a Episcopului Pahomie din Demetriada, în regiunea Larissa. Episcopul Pahomie l-a călugărit şi l-a hirotonit ca ierodiacon . Pentru a spori în viaţa monahală strictă, Simeon a plecat curând la o mănăstire din apropierea Muntelui Olimp, iar de acolo a mers la marea Lavră a Sfântului Atanasie Atonitul, de pe Muntele Athos. Acolo, smerenia şi ascultare0a lui cu zel i-au câştigat respectul fraţilor, devenind ieromonah (preot monah).
Când Cuviosul Părinte Simeon s-a mutat la Mânăstirea Filoteu, el şi-a sporit nevoinţele plăcute lui Dumnezeu şi, devenind un exemplu pentru fraţii, a câştigat dragostea lor, fiind ales în unanimitate stareţ al mânăstirii. Mai târziu, ca urmare a unor uneltiri şi acuzaţii viclene ale urâtorului Binelui, Sfântul Simeon a trebuit să suporte nedreptăţi din partea călugărilor care erau slabi cu duhul. Lăsând la voia lui Dumnezeu judecata păcătosului, Simeon a părăsit mânăstirea, fără a se plânge, şi a mers pe Muntele Flamurion din Zagora, în Tesalia.
Pe Muntele Flamurion a găsit un pom care rodea mere, acolo vieţuind timp de trei ani, în aspre nevoinţe. Izolat şi în tăcere, permanent în rugăciune, Sfântul ascet a purtat o luptă interioară grea. Trei ani mai târziu, el a fost găsit de oamenii care Îl iubeau pe Dumnezeu, aceştia cinstind cu cuvioşie modul său de vietuire şi rugându-l să le permită să vieţuiască împreună cu el. Pe perioada a şapte ani, prin nevoinţele şi evlavia Sfântul Simeon, şi-a făcut, astfel, apariţia, treptat, o adevărată mânăstire. O biserică închinată Preasfintei Treimi a fost ridicată acolo, Cuviosul slujind în fiecare zi Dumnezeiasca Liturghie.
Odată ce viaţa de obşte s-a stabilit în Mânăstirea Flamurion, Bătrânul înţelept a părăsit mânăstirea şi a început să predice Cuvântul lui Dumnezeu în Epir, Tesalia şi Atena. Prin învăţăturile şi îndemnurile sale, Sfântul i-a întărit pe cei care oscilau în credinţă, i-a înderptat pe calea mântuirii, pe cei care îşi rătăciseră drumul, întărindu-i pe cei credincioşi, învăţându-i pe toţi să se iubească unii pe alţii şi să cinstească Duminica şi alte zile de sărbătoare, mergând la bisericile lui Dumnezeu. Îndrăzneala lui a provocat ura şi invidia duşmanilor credinţei creştine. În Evia, Sfântul Simeon a fost calomniat înaintea lui Aianos, guvernatorul turc, cu acuzaţia că i-ar fi forţat pe turci să primească creştinismul. Sfântul a fost arestat şi condamnat să fie ars de viu, în execuţie publică.
Cu toate acestea, voia lui Dumnezeu nu a permis nedreptăţii să triumfe. La judecată, la care cel condamnat a fost adus în lanţuri, desculţ şi cu o singura haină veche de monah, Sfântul Simeon, inspirat de Duhul Sfânt, a răspuns la întrebările mai-marelui, atât de înţelept, încât Aianos nu a putut să pronunţe condamnarea la moarte. Sfântul a fost eliberat şi şi-a continuat lupta duhovnicească, confirmând mesajul creştinismului, prin el săvârşindu-se vindecări şi minuni. Mulţi oameni i-au urmat Sfântului Simeon şi au stat sub el în ascultare completă. El i-a primit pe toţi, binecuvântându-i să devină monahi şi trimiţându-i la mănăstirea sa.
Slujirea Sfântului Cuvios Simeon s-a încheiat în Constantinopol. El s-a mutat cu pace la Domnul în 1594 şi a fost înmormântat cu cinste, de către Patriarhul însuşi, în Halki, în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeuc. Doi ani mai târziu, călugării Mânăstirii Flamurion au decis să mute în mânăstire sfintele moaşte ale întemeietorului ei. Când au deschis mormântul, un miros parfumat s-a revărsat, începând să se săvârşească minuni. Aflarea sfântului cap al Sfântului Simeon este sărbătorită pe 22 august. Viaţa Sfântului Simeon şi Dumnezeiasca sa Slujbă au fost publicate în Smirna, în 1646. Sfântul Simeon cel Desculţ şi cu o Singură Haină, din Mânăstirea Filoteu, este serbat în mod aparte în ziua de 19 aprilie.
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023