Tot ceea ce ştim despre viaţa şi nevoinţele Sfântului Pafnutie, aflăm doar din imnurile notate şi cântate altădată, care se cântă şi astăzi, nefiindu-ne lăsată vreo biografie. Prin urmare, aflăm că a fost episcop sau preot al Ierusalimului, iar pentru credinţa sa în Hristos a înfruntat fiarele sălbatice, apoi focul, fiind, în cele din urmă, decapitat prin sabie.
Patriarhul Gherman (634-733) a compus un Canon, spre cinstirea acestui sfânt cleric al Ierusalimului, în care ne spune că sfintele moaşte ale Sfântului Pafnutie s-au proslăvit prin facerea de minuni, alungând demonii şi izvorând din belşug minuni de vindecare.
Patriarhul cere, de asemenea, rugăciuni Sfântului, astfel încât „prin mijlocirile sale, să fim şi noi izbăviţi din jugul răzbunării lui Işmael” (cântarea a 7-a) şi „să fim biruitori, O Doamne, împotriva barbarilor” (cântarea a 8-a). În cea de-a 9-a cântare, există o rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Pafnutie al Ierusalimului, de a aduce pacea în mijlocul turmei lui Hristos.Canonul în cinstea sa a fost compus în perioada iconoclastă, înainte de anul 842. În ultima cântare, apare, astfel, solicitarea unei rugăciuni prin care Sfântul Sfinţit Mucenic Pafnutie să ajute să se pună capăt ereziei care perturba Biserica.
Unii sugerează că Sfântul Sfinţit Pafnutie al Ierusalimului ar fi fost de fapt un Episcop egiptean şi că ar fi suferit împreună cu mulţi alţi egipteni exilaţi la minele palestiniene, în timpul persecuţiei pornite de Diocleţian (284-305). Deci, există percepţia că acest Sfânt ar fi fost unul şi acelaşi cu Sfântul Pafnutie sărbătorit pe 25 septembrie, care a fost martirizat prin răstignire, dar această presupunere nu pare foarte veridică. Alţii îl asociază cu Sfântul Pafnutie care a fost ucenic al Sfântului Antonie cel Mare şi Episcop al Tebaidei de Sus - mărturisitor în timpul persecuţiei pornite de Împăratul Maximian, dar acest lucru pare, de asemenea, prea puţin probabil.
Sfântul Pafnutie al Ierusalimului, căruia îi este dedicată pagina de faţă, a cărui cinstire se face în data de 19 aprilie, este însă alt Sfânt decât cei amintiţi mai înainte, dânsul fiind în mod special venerat pentru sfintele sale moaşte făcătoare de minuni, care s-au lăsat, prin rânduială dumnezeiască, chiar şi descoperite în mod minunat, izvor al multor minuni.
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023