Sfântul Romil Isihastul, din Ravenica

Sfântul Romil Isihastul a fost ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul (8 august). S-a născut la Vidin, Bulgaria, din tată grec şi mamă bulgăroaică. În copilărie, el a demonstrat că avea o fire matură, dispreţuind jocurile şi obiceiurile copilăreşti. Prietenii săi şi chiar şi învăţătorul său îl admirau, pentru învăţătura şi evlavia lui.

Părinţii lui voiau ca el să se căsătorească, însă tânărul tânjea după viaţa monahală. Când a aflat că îşi planificaseră să-l forţeze la căsătorie, a fugit în Mânăstirea Hodighitria din Târnovo. Stareţul l-a primit şi l-a tuns monah, cu numele de Roman. De la începutul vieţii sale de călugăr, Roman ajunsese cunoscut, pentru virtutea şi smerenia sa.

Călugărul Roman, auzind despre mânăstirea întemeiată de Sfântul Grigorie Sinaitul în pustia Patoria, şi-a dorit să vieţuiască acolo. Deşi stareţul realiza că tânărul îşi dorea o vieţuire mai retrasă, departe de distragerile lumeşti, a arătat reţinere, evitând să-l lase să plece. Dorinţa lui Roman de a merge în Patoria devenea mai puternică, zi de zi. El a vorbit din nou cu stareţul, iar Bătrânul a fost întristat de gândul că va pierde un model, pe iubitul Roman. Şi-a dat, însă, seama, că să-l ţină în loc pe Roman nu putea fi voia lui Dumnezeu. Prin urmare, l-a binecuvântat să plece şi i-a dat sfaturi pentru călătoria sa.

Roman a călătorit în Patoria cu un alt călugăr, pe nume Ilarion, şi i-au explicat împreună Sfântului Grigorie cine sunt şi cum voiau să fie ucenici ai lui. Sfântul Grigorie i-a primit şi le-a rânduit ascultări în mânăstire. Întrucât Ilarion era mai slab, îi reveneau îndatoririle mai uşoare. Roman, care era puternic, primea muncile mai grele. El căra lemne de pe munte sau, uneori, piatră. De asemenea, căra apă de la râu şi ajuta în bucătărie şi brutărie. Chiar avea grijă de cei bolnavi, a căror stare se îmbunătăţea sub îngrijirea lui. Văzând smerenia, ascultarea lui bucuroasă şi evlavia sa, ceilalţi călugări l-au numit „Roman cel Bun”.

Roman primea sfaturi privind viaţa duhovnicească, de la Sfântul Grigorie, care l-a pregătit să fie mare ascet. Când Sfântul Grigorie a adormit întru Domnul, Roman a căzut în tristeţe, zi şi noapte. Nu-şi dorea să rămână în acel loc fără să se afle sub supunerea unui Bătrân. A găsit, însă, un alt sfătuitor, care îl primise deja pe tovarăşul lui, Ilarion, ca ucenic. Roman s-a supus acelui Bătrân, ascultându-l precum ascultase de Sfântul Grigorie.

Cei trei călugări, fiind atacaţi de tâlhari, care le-au răpit tot ce aveau pentru trai, au părăsit, însă, Patoria şi au mers la Zagora. S-au stabilit într-un loc numit Mogrin, la aproximativ cale de o zi de Târnovo. Din anumite motive, Roman l-a părăsit pe Bătrân, pentru a vieţui într-un loc îndepărtat, în singurătate. Auzind despre moartea Bătrânului său, s-a întors şi a căzut la mormântul lui, cu lacrimi, plin de regrete că-şi părăsise învăţătorul. Apoi, a căzut la picioarele lui Ilarion şi a spus: „Odată ce nu am rămas sub ascultarea Bătrânului şi am părăsit acest loc, intru sub ascultarea ta, din această zi”. Ilarion, ştiind că Roman îl întrecuse în virtute, nu s-a arătat de acord cu acest lucru. Roman a insistat, însă, zicând: „Dacă nu mă primeşti sub ascultarea ta, nu mă mai voi ridica de la pământ”. Văzând marea sa smerenie, Ilarion l-a primit, în cele din urmă, pe Roman.

Auzind că tâlharii fuseseră prinşi de Ţarul Ivan Alexandru al Bulgariei, Roman şi Ilarion au decis să revină în Patoria, unde puteau vieţui în singurătate şi rugăciune. Mai târziu, Roman a primit marea schimă, cu numele Romil.

Năvălirile musulmanilor l-au obligat pe Romil să se întoarcă, din nou, la Zagora, unde a construit o colibă, într-un loc îndepărtat. Alţi călugări din zonă, cu invidie, s-au ridicat asupra lui Romil, aşa încât a pornit către Muntele Athos. Acolo, mulţi călugări veneau la el pentru sfaturi duhovniceşti şi îi deranjau liniştea. Fugind de slava omenească, a mers din loc în loc, până la Muntele Melana, lângă Karyes. Chiar şi acolo, călugării s-au strâns în jurul lui, acesta mângâindu-i şi sfătuindu-i în sporirea lor duhovnicească. I-a învăţat cum să lupte împotriva patimilor şi duhurilor rele care caută să distrugă suflete. El i-a învăţat, de asemenea, să iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele lor, căutând lucrurile bune pe care ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit (întocmai după cum se spune la I Corinteni 2: 9).

Nu numai că şi-a îndreptat propriii ucenici, dar uneori, câte un Bătrân îşi trimitea ucenicii la Sfântul Romil, spre îndreptare. El îi îndemna să nu pună la îndoială, ori să contrazică, poruncile Bătrânului lor, ci să-l asculte, după cum Hristos a ascultat de voia Tatălui (Ioan 6:38). Avertiza că cei care refuză să se supună ascultării, sunt cu uşurinţă rătăciţi, de către duşman. De asemenea, îi îndemna pe Bătrâni să fie blânzi cu ucenicii lor şi să evite să se poarte dur cu ei.

Din nou, numărul călugărilor care căutau să vorbească despre lucrurile duhovniceşti cu el îi împiedicau propriile nevoinţe şi rugăciunea duhovnicească. Prin urmare, s-a mutat în partea de nord a Muntelui Athos şi a construit o chilie unde să poată vieţui in singurătate. Cu cât fugea mai mult de slava lumească, cu atât această slavă îl găsea. Când locul chiliei sale a ajuns cunoscut, s-au strâns la el alţi călugări, la fel ca mai înainte.

Despotul sârb Ioan Ugliela fusese ucis de turci, în Bătălia de la Marica, pe 26 septembrie 1371. Acest lucru le-a permis musulmanilor să atace Muntele Athos, mulţi dintre călugări (inclusiv Sfântul Romil) fugind în alte locuri. Sfântul Romil a mers la Valona, în Albania. Credea că, în acest loc necunoscut, îşi va găsi singurătatea, dar a greşit. Mulţi călugări şi laici veneau la el, suferinzi de ignoranţă, înrobiţi de patimi, fără păstor care să-i îndrume. Prin cuvintele şi exemplul său, el i-a îndreptat pe mulţi, din întuneric către lumina lui Hristos.

Sfântul Romil a părăsit Valona, cu ucenicii săi, şi s-a mutat în Ravenica (Raveniţa), în Serbia, unde exista o mânăstire închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. S-a aşezat lângă acest loc, cu ucenicii săi. În 1375, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, mergând la Împărăţia Cerească. Din mormântul său izvorăşte un miros încântător. Sfântul Romil este cinstit, în  mod aparte, în ziua de 16 ianuarie.

Chiar şi după mutarea sa la Domnul, Sfântul Romil a făcut mari minuni, alungând demoni şi vindecând de tot felul de boli şi suferinţe. Prin rugăciunile sale sfinte, să primim şi noi iertarea păcatelor şi mare milă de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvin toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh dătător de viaţă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022