Sfântul Nou Mucenic Zaharia, din Patras

Sfântul nou mucenic Zaharia era din Peloponez, în Grecia, din regiunea Arta. El a renunţat la Hristos, devenind musulman, apoi a mers în vechiul Patras, lucrând acolo drept cojocar. Avea însă o carte, "Mântuirea Păcătoşilor" [1], la care citea adesea în ascuns. Cartea l-a întors la pocăinţă şi a plâns amar pentru marele rău pe care îl făcuse.

Sfântul Zaharia, neputând să mai suporte mustrările de conştiinţă, a întâlnit un oarecare Bătrân sfânt şi i-a vorbit despre păcatul său. După ce a mărturisit apostazia sa unui preot renumit în virtuţi, şi-a dezvăluit dorinţa de a-L mărturisi pe Hristos înaintea turcilor. Bătrânul l-a sfătuit să fie prudent, cerându-i să petreacă patruzeci de zile singur, în post şi rugăciune, pentru a-şi supune la încercare hotărârea.

După ce s-a rugat şi a postit timp de douăzeci de zile, Zaharia nu a mai rezistat să îngrădească flacăra iubirii dumnezeieşti care ardea în inima lui, încât a decis să se întoarcă mai degrabă la Bătrân, pentru a primi binecuvântarea de a merge mai departe spre martiriu. După ce s-a întors la Bătrân şi şi-a mărturisit toate păcatele pe care le săvârşise în timpul vieţii sale, a cerut binecuvântarea Bătrânului, să încerce calea muceniciei. Sfântul om a încercat să-l descurajeze. El l-a avertizat că s-ar putea să nu fie ucis imediat, ci după multe chinuri [2]. I-a subliniat, de asemenea, pericolul ca Zaharia să se lepede de Hristos a doua oară, din cauza chinurilor pe care urma să le îndure. Sfântul, plin de râvnă pentru martiriu, a asigurat că era pregătit să sufere oricâte pedepse ar fi fost, de dragul lui Hristos.

Bătrânul i-a citit rugăciunile de iertare şi l-a miruns pe sfânt (aşa cum se face atunci când apostaţii din credinţă sunt primiţi înapoi în Biserică), apoi l-a împărtăşit cu Sfintele Taine. L-a binecuvântat pe Zaharia să se întoarcă la musulmani şi să-şi declare credinţa în Hristos. Pe cale, Sfântul şi-a cerut iertare de la fiecare creştin pe care îl întâlnea. A mers la casa sa şi a dat tot ceea ce avea, săracilor, chiar şi cheia casei sale, şi a pornit de acolo către locul de judecată.

Sfântul Mucenic, odată intrat în casa judecătorului, i-a mărturisit că fusese în înşelare când primise religia lor, şi că acum îşi revenise în fire şi se întorsese la Hristos. Apoi, i-a returnat turbanul alb şi i-a cerut să-i fie dată îmbrăcămintea creştină. Sfântul Zaharia a fost aruncat în temniţă, unde a fost bătut de trei ori pe zi. Fericit că fusese pedepsit pentru dragostea lui Hristos, după fiecare lovitură primită repeta: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine”. Când durerea devenea prea cruntă încât să mai poată vorbi, îşi ridica ochii către cer, în tăcere.

Într-o noapte, pentru a închiea ceea ce trebuia făcut cu el, chinuitorii i-au zdrobit picioarele, după care au plecat liniştiţi pentru a-şi termina cina. În cele din urmă, Sfântul s-a mutat la Domnul, întins pe masa de tortură, dându-şi sufletul lui Dumnezeu. Locul s-a umplut pe dată de bună mireasmă - atât de mult încât paznicul a trebuit să doarmă în altă parte, atât era aroma de puternică.

Creştinii au cerut trupul său, pentru a-l îngropa, dar musulmanii au refuzat aceastam, răspunzându-le: „Nu era nici de-al vostru, nici dintre ai noştri, pentru că s-a lepădat de ambele religii. Drept urmare, e nevrednic de înmormântare”. Trupul său a fost târât pe străzi şi aruncat într-o fântână secată, lângă Biserica Preasfintei Treimi, ajungând jos stând în genunchi în poziţie verticală. Creştinii au văzut o lumină răsărind deasupra puţului, în noaptea următoare, şi s-au grăbit să aducă cinstire Sfântului. Turcii au umplut fântâna, însă, cu murdărie şi resturi, pentru a preveni astfel de adunări în viitor.

Prin vărsarea sângelui său, Sfântul Nou Mucenic Zaharia a spălat păcatul lepădării de Hristos şi a primit cununa netrecătoare a slavei, în anul 1782. Este cinstit în mod aparte în data de 20 ianuarie, anual.

• "Mântuirea păcătoşilor", de Agapios Landos (1600-1671?), călugăr atonit din Creta. A fost foarte apreciată de-a lungul perioadei întunecate a ocupaţiei turceşti şi este încă citită pe scară largă în Grecia.

• Se pare că Bătrânul i-a spus lui Zaharia cum, în 1770, când albanezii au intrat în Morea, i-au învăţat pe turci metode atât de violente de tortură, încât torturile din primele secole ale creştinismului fuseseră uşoare, în comparaţie cu acelea. El l-a avertizat că nu ar trebui să se aştepte la o decapitare rapidă, ci la o tortură extremă. Din acest motiv, Bătrânul l-a sfătuit să nu caute martiriul, ci mai degrabă să se preocupe de ascetismul strict, pentru a-şi curăţa sufletul.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022