Publicat pe 01.01.1970

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Iberia

 

 

 

Sfântul Gheorghe (Zorzes) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav, pe când era tânăr. Stăpânul său, un musulman din insula grecească Mitilene, l-a obligat să îmbrăţişeze islamul, schimbându-i numele în "Sali". După ce stăpânul său a murit, Gheorghe a rămas pe insulă, deschizându-şi un mic magazin.

 

În 1770, când avea şaptezeci de ani, s-a arătat înaintea autorităţilor şi le-a mărturisit că este creştin ortodox. Cadiul credea că Gheorghe şi-a pierdut minţile, întrucât acea declaraţie îl ducea la moarte.

 

A doua zi, Gheorghe a fost chestionat iar, după care a fost bătut. El a îndurat chinurile în tăcere, fără a renunţa la mărtusirea credinţei sale. După mai multe nevoinţe la care a fost supus, Sfântul Gheroghe Iberianul a fost spânzurat, pe 2 ianuarie 1770, primind astfel cununa slavei de la Mântuitorul Hristos.

 

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.