Sfântul Nou Mucenic Agatanghel din Esfigmenu

Sfântul Nou Mucenic Agatanghel din EsfigmenSfântul Mucenic călugăr (cuvios) Agatanghel, în lume numit Atanasie, s-a născut în oraşul Ainos, în Tracia, şi a crescut într-o familie ortodoxă săracă şi evlavioasă. După moartea părinţilor săi Constantin şi Krystalia, a devenit marinar pe nava unui turc, pentru a-şi câştiga existenţa.

Turcii au vrut să-l convertească pe tânărul priceput şi inteligent la islam, dar ştiau că nu va face acest lucru de bunăvoie. Într-o zi, când călătoreau de la Constantinopol la Smirna, judecătorul păcătos al agarenilor (mahomedani, turci) din Smirna, văzând statornicia în credinţă a lui Atanasie, a încercat tot ce se putea pentru a-l converti la islam. Ca urmare, judecătorul i-a cerut lui Agatanghel, într-o noapte, să aprindă un felinar şi să-l ajute să meargă într-un oarecare loc, înaintea lui. Când au ajuns la un cimitir turcesc, agareanul i-a spus lui Atanasie să-l conducă înăuntru, moment în care păcătosul a scos cuţitul împotriva lui şi l-a rănit. Tânărul s-a speriat şi a început să plângă, iar acela i-a zis că îi este imposibil să-l lase în viaţă, dacă nu îşi schimbă credinţa, cu islamul. Atanasie a zis atunci, că în ascuns îşi va lepăda credinţa, dar nu şi în public. El s-a îndreptăţit pe sine să facă aceasta, ştiind că judecătorul era un mincinos notoriu şi astfel nimeni nu-l va crede.

Dar, acest mod de a gândi s-a dovedit a fi o uneltire a diavolului. Când şi-a împlinit promisiunea de a accepta islamul, judecătorul i-a dat un sărut, i-a dat un nou nume şi a spus că nu-l va elibera decât dacă va fi circumcis; ceea ce s-a şi întâmplat, la miezul nopţii. La câteva zile mai încolo,  Sfântul s-a îmbolnăvit grav şi s-a temut că va muri musulman, dar Domnul a avut milă de el. După multe greutăţi, el a reuşit să-şi părăsească stăpânul, care urma să încerce din nou să-l ucidă, de această dată pentru neînţelegeri asupra banilor. La plecare, el şi-a luat din nou numele pe care îl avusese ca creştin.

Chinuit de mustrări de conştiinţă, a reuşit sa părăsească lumea şi să caute refugiu pe Muntele Athos. După ce a călătorit prin diferite mânăstiri atonite şi şi-a mărturisit păcatul înaintea multora, a ajuns în cele din urmă la stareţul Eftimie din Mânăstirea Esfigmenu. Stareţul l-a spovedit şi l-a binecuvântat să devină ucenic al său. Ascultarea lui consta în servirea la trapeză (loc de luat masa în mânăstire), pe care a împlinit-o cu multă supunere. S-a confruntat, însă, şi cu ispite puternice din partea diavolului, dar cu rugăciune către Domnul şi Preasfânta Fecioară şi cu post, le-a depăşit.

Atanasie considera, însă, chiar şi cele mai aspre nevoinţe ale sale, insuficiente pentru a ispăşi păcatul apostaziei. Ajunsese la convingerea că trebuia să sufere mucenicia pentru Hristos, aşa încât a început sa se roage pentru aceasta.

Într-o zi, pe când îşi împlinea ascultările, un fum foarte dens a început să-i inflameze ochii, usturându-l foarte tare. Întorcându-se, a intrat în chilia sa şi a început să plângă, spunând că, dacă nu poate răbda atât de puţin chin, precum fumul în ochi, cum ar putea să îndure chinurile martiriului? S-a rugat ore în şir şi a început să facă multe metanii, până când a adormit. În somn, a văzut-O pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Care l-a întrebat: „De ce eşti atât de trist, fiul meu, şi neliniştit?”. El a răspuns: „Cum pot, eu, de trei ori ticălosul, să nu fiu trist, de vreme ce, pe lângă celelalte păcate, m-am lepădat de Domnul meu?”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca o Maică blândă, i-a răspuns: „Ai curaj, fiul meu, pentru că dorinţa ta de martiriu se va împlini”. Toate acestea, le-a spus, apoi, învăţătorului său Gherman, care fusese rânduit de stareţ să-l pregătească şi să-l spovedească. Stareţul l-a trimis, pe Gherman, să-l întrebe despre aceasta pe Patriarhul Ecumenic Grigorie al V-lea, care vieţuia la acea vreme în Mânăstirea Iviron, iar Patriarhul Grigorie i-a spus că fusese, într-adevăr, o revelaţie din partea lui Dumnezeu şi că ar trebui să-l ajute pe Atanasie să se pregătească pentru martiriu în Postul Mare.

Prin urmare, Atanasie a fost trimis la Mânăstirea Iviron, pentru a se pregăti de martiriul său, sub Patriarhul Grigorie al V-lea, care îi pregătise mai înainte pe Sfinţii Noi Mucenici Eftimie, Ignatie, Acachie şi Onufrie pentru martiriu. Atanasie s-a închinat la sfintele lor moaşte şi s-a arătat hotărât, în continuare, să sufere martiriul şi, astfel, sufletul său să-şi găsească bucuria în acele chinuri grele. S-a întors la Esfigmenu şi şi-a continuat pregătirea, cu multă rugăciune şi post. Stareţul a poruncit ca Sfântul să fie închis în turnul din nord al mânăstirii, unde i se dădea doar puţină pâine şi apă, zilnic, şi făcea 1500 de metanii mari pe zi şi 4000 de metanii mici. Timp de opt zile, stareţul i-a citit rugăciuni de iertare şi, apoi, l-a uns cu Sfântul Mir. În A Patra Duminică a Marelui Post, tânărul în vârstă de nouăsprezece ani a fost tuns călugăr, cu numele Agatanghel.

După ce a primit Sfânta Împărtăşanie, un foc i-a pătruns în inimă, întorcându-se în turn pentru a înfrunta o şi mai mare pregătire ascetică. El a găsit un lanţ care cântărea zece kilograme şi l-a înfăşurat în jurul trupului său, ca un adevărat „esfigmen” [persoană legată]. Apoi şi-a pus un sac din păr aspru, în loc de haină, şi şi-a mărit numărul metaniilor, la 3000 de metanii mari şi 8000 mici, pe zi. Citea Acatistul Bunei Vestiri a Maicii Domnului, de două ori pe zi, Evangheliile şi Noul Martirologiu, alături de alte cărţi. Se ruga neîncetat, cu Rugăciunea Inimii, dorindu-şi din ce în ce mai mult să moară pentru Domnul.

Neputând să-şi stăpânească dorinţa de martiriu, a decis să-l roage pe stareţ să-i permită să plece şi să se confrunte cu nevoinţa sa. Stareţul le-a cerut tuturor călugărilor să se roage pentru aceasta, voind să vadă astfel dacă era voia lui Dumnezeu. În noaptea aceea, stareţul l-a văzut pe Sfântul Nicolae, Făcătorul de Minuni, vorbind cu Agatanghel şi spunându-i: „Îţi doreşti o bună nevoinţă, fiul meu, aşa încât grăbeşte-te şi vei reuşi”. Din acel moment, Sfântul a început să-şi facă pregătirile finale.

Prin rânduiala lui Dumnezeu, în Sfânta şi Marea Sâmbătă, o barcă a acostat la Esfigmenu, venită din Chios şi mergând spre Smirna. În Lunea Luminată, Agatanghel a primit Marea Schimă, înainte de plecarea sa, şi i-a îmbrăţişat pe toţi fraţii săi, cu lacrimi, aceştia rugându-se la Domnul, să-l întărească pe Agatanghel în încercările sale. În Duminica Sfântului Toma, Agatanghel ajungea în Smirna, cu Gherman.

În joia următoare, şi-a ras barba şi s-a îmbrăcat în haine turceşti şi a luat o cruce din lemn şi o Icoană a Învierii lui Hristos. Apoi, s-a apropiat de oficialii turci şi a cerut să-şi vadă fostul stăpân. Când a venit stăpânul său, Agatanghel le-a zis: „Când am început să lucrez pentru el, eram creştin. Atunci, el m-a obligat să devin turc, dar sunt din nou creştin şi cred în Iisus Hristos, pe Care Îl mărturisesc ca pe Adevăratul Dumnezeu". După ce a fost mustrat, Agatanghel şi-a scos din haină crucea de lemn şi Icoana Învierii şi a început să critice credinţa islamică. Multă vreme l-au ispitit cu bunuri pământeşti, pentru a-l întoarce la islam, dar a rămas tăcut, rugându-se. Cu toate acestea, măgulirile s-au schimbat în ameninţări, fiind trimis mai-marelui. Sfântul Agatanghel a rămas neclintit în credinţa sa, aşa încât a fost încarcerat.

A doua zi, a fost din nou dus în sala de judecată şi ameninţat cu sabia, doar că sabia era exact ceea ce-şi dorea. Apoi, apărând în faţa judecătorului şi a conducătorului, i s-a dat o nouă şansă de a fi eliberat, dar el s-a rugat şi L-a mărturisit pe Hristos ca pe Adevăratul Dumnezeu. L-au legat cu lanţuri grele şi i-au îngreuiat picioarele, cu bocanci de lemn, aruncându-l în închisoare. Cu el, se mai aflau alţi doi creştini condamnaţi fără vină. Unul dintre ei, Nicolae, a realizat că se apropia martiriul Sfântului. Nicolae i-a spus că un oarecare om influent va interveni înaintea judecătorului, pentru eliberarea sa, dar Sfântul Agatanghel i-a scris o notă acelui om, prin care îi cerea să nu încerce să fie eliberat, ci să se roage lui Dumnezeu să fie întărit pe calea martiriului. Au venit Mitropolitul Smirnei şi mulţi preoţi şi credincioşi, toţi aceştia rugându-se ca martirul să rabde pâna la sfârşit, în încercările la care era supus.

Sfântul se pregătea pentru încercările de pe urmă. La miezul nopţii, i s-a arătat, într-o viziune, că va fi executat cel târziu la ceasul al cincelea, iar acesta a aşteptat ora amintită. La aproximativ ceasul al patrulea, văzând că nu exista nicio cale de a-l face pe mărturisitor să se lepede de credinţa sa în Hristos, judecătorii au decis să-l execute. Absorbit în rugăciunea neîncetată, martirul nu a ştiuit nimic despre pregătirile de execuţie şi nici de marea mulţime de oameni.

El a fost decapitat la ceasul al cincelea al dimineţii, sâmbătă, 19 aprilie 1819. Creştinii au fost întăriţi în credinţa lor şi s-au bucurat, strângând sfintele moaşte ale martirului, care deîndată deveniseră izvorâtoare de mir frumos mirositor, şi le-au îngropat în oraşul Smirna, în Biserica Marelui Mucenic Gheorghe, în mormântul Sfântului Nou Mucenic Dima, care fusese martirizat în Smirna în 1763. Un învăţător al şcolii din Smirna, marele Constantin Iconomu, a fost informat despre acest lucru şi a mers la înmormântare. Când a venit momentul intonării imnului de chemare la ultima sărutare, moment în care cei adunaţi îşi iau un ultim rămas bun, el a scandat un alt imn, alcătuit în mod spontan.

Sfântul Nou Mucenic Agatanghel„Mulţimilor din Smirna, să laudăm în cântări pe apărătorul nostru şi pe vlăstarul din Ainos, pe luptătorul zelos Agatanghel, Martirul Cuvios şi Sfânt. Care a înfruntat răul, cu curaj, şi l-a biruit. Pentru aceasta, el se numără între Mucenicii din Cer care au fost încununaţi, rugându-se pentru noi Singur Iubitorului de Oameni”.

După uciderea sa, el însuşi avea să apară ca şi când ar fi fost viu, înaintea lui Gherasim, Părintele său duhovnicesc.

Capul făcător de minuni şi izvorâtor de mir al Sfântului Agatanghel a fost trimis la Mânăstirea Esfigmenu, pe Muntele Athos, în anul 1844, împreună cu alte părticele din sfintele sale moaşte. O scrisoare ştampilată, din 19 februarie 1844, se păstrează încă la Esfigmenu, care atestă că sfintele moaşte au fost dăruite de Biserica Sfântul Gheorghe. Sfintele moaşte s-au aflat îngropate la Biserica Sfântul Gheorghe, din Smirna, sub un platan, până la Catastrofa din Asia Mică (războiul greco-turc), din 1922.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023