Sfântul Mucenic Serafim, Episcop de Fanar

Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim, Episcopul Fanarului, era din satul Bezula, al Eparhiei de Agrafa din Grecia. Părinţii săi, Sofronie şi Maria, l-au îniţiat în cele ale credinţei încă din primele zile ale copilăriei. Drept urmare, l-au înscris la „Şcoala de Litere Sfinte", din localitate. Tânărul Serafim, chiar şi atunci când nu frecventa şcoala, stând în casa părintească, petrecea cea mai mare parte a timpului său cu citirea Scripturilor şi a Vieţilor Sfinţilor, totodată nelipsind de la dumnezeieştile slujbe.

Crescând în vârstă, a încetat să mai arate vreun interes faţă de lucrurile vieţii de zi cu zi şi, căutând un loc unde să ducă o viaţă ascetică de isihasm, a ajuns în Sfânta Mânăstire "Preasfânta Născătoare de Dumnezeu" sau cu numele "Izvorul Rece", ulterior numită Mânăstirea Coroanei - Koroni), unde a rămas şi a fost făcut călugăr, imitând cu nerăbdare pe cei mai plini de virtuţi fraţi. În timp, colegii săi monahi, văzând toate virtuţile sale (postire, trezvie, smerenie şi iubire), au propus ca Sfântul să fie hirotonit, iniţial ca citeţ, după aceea diacon şi, în sfârşit, ieromonah (preot călugăr).

Atât de mult era stimat de credincioşi şi de monahi, încât după mutarea din această lume a Mitropolitului de Fanar şi Neohorion, Serafim a fost ales nou episcop. Sfântul, asumându-şi îngrijirea şi îndrumarea atâtor suflete, şi-a înmulţit nevoinţele, îngrijindu-şi turma şi -  deşi numindu-se pe sine, deseori, slujitor nevrednic - simţind apropiata cunună a muceniciei.

În acea perioadă de început a secolului al XVII-lea, Mitropolitul de Larissa, Dionisie Filosoful, predica în favoarea Revoluţiei împotriva Imperiului Otoman, în regiunile Epirului şi Tesaliei, fapt care nu a rămas fără succes - Mitropolitul, ca unic răspunzător, fiind în cele din urmă chinuit până la moarte de către otomani. Întâmplător, exact în acea perioadă, Serafim călătorea la Fanar, în Kardiţa, pentru a da tributul regulat către Agă. Otomanii, crezând că Serafim lua parte şi el la incitarea la revoluţie, l-au atacat, la început verbal, cerându-i în special să renunţe la credinţa sa, pentru a scăpa de pedeapsă şi pentru a îndepărta suspiciunile. După refuzul primit din partea Sfântului, gloata turcă l-a dus la bei-ul Hamuz, care era Paşa Fanarului.

Paşa a început cu calm să vorbească cu Sfântul, spunând că, chiar dacă ar fi fost înşelat de revoluţionarul Dionisie, el ar fi putut totuşi să fie eliberat dacă devenea musulman. Sfântul a apărat adevărul cuvintelor sale, insistând hotărât că nu se implicase în mişcarea revoluţionară şi că nu avea nicio intenţie de a se lepăda vreodată de: „Preadulcele meu Stăpân şi Dumnezeu, Iisus Hristos” - după cum s-au păstrat cuvintele rostite de el, în Sinaxare. Apoi, curajosul Episcop a continuat: „Căci, chiar dacă aş suferi de nenumărate ori moartea pentru numele Său Sfânt, aş face acest lucru cu bucurie şi încântare. Prin urmare, o împărate, loveşte-mă, taie-mă, fă tot ce-ţi stă în putinţă!”.

În cele din urmă, Aga a poruncit ca el să fie bătut fără milă şi să-i fie tăiat nasul. În timp ce Sfântul îndura toate acestea, aducea continuu mulţumiri lui Dumnezeu, pentru că îl găsise demn de a fi martirizat pentru numele Său. După aceea, Serafim a fost închis pentru o zi, fără mâncare şi apă. În închisoare, se bucura şi lăuda pe Dumnezeu, mulţumindu-I pentru chinuri şi pentru că le rezistase, spre Slava lui Dumnezeu, cerând Domnului puterea să îndure martiriul care se apropia. A doua zi, conducătorul otoman a ordonat ca Serafim să fie din nou adus la el. Hamuz, proferând noi ameninţări, a încercat să schimbe hotărârea Sfântului.

Dar Sfântul Serafim şi-a remărturisit, din ce în ce mai ferm, decizia lui de a nu se lepăda de Iisus Hristos. Deci, Aga a ordonat ca acesta să fie bătut şi mai tare. Chinuitorii au continuat să muncească în chinuri inimaginabile pe Sfânt, legându-l cu frânghii, atârnându-i greutăţi şi tăindu-l cu cuţite. Deşi i-au dat să bea apă cu murdărie şi fiere, chipul Sfântului strălucea ca şi cum ar fi luat parte la un festin şi nu la tortură. Chiar şi chinuitorii îl priveau cu admiraţie.

În apropierea unui chiparos din vecinătatea pieţei din Fanar, Sfântul şi-a dat duhul său, fiind străpuns cu o ţepuşă. Aceasta s-a întâmplat pe 4 decembrie 1601. Sfântul trup a rămas acolo câteva zile, străpuns de ţepuşa cu care fusese chinuit, însă fără a putrezi. Dimpotrivă, părea viu şi izvora mir, făcând minuni şi povocând la căinţă şi uimire pe credincioşi şi otomani. Paşa a refuzat cererea creştinilor, de a le fi dat trupul. După câteva zile, el a ordonat să fie tăiat capul Sfântului şi să fie trimis la Trikala, împreună cu capetele altor revoluţionari ataşaţi de Mitropolitul Dionisie, şi ale altor criminali comuni.

Acolo, toate capetele au fost aşezate pe stâlpi, creând o pădure macabră, pentru a da exemplu celor de ale religii, decât cea musulmană, în zonă. Stareţul Sfintei Mânăstiri din Dusiko, situată în apropiere de Trikala, a dat unui oarecare creştin albanez cincizeci de monede de argint pentru a fura capul Sfântului din locul unde era păzit, cu scopul de a-l păstra ca pe o comoară în mănăstirea sa. Încercarea de sustragere a relicvei a fost sesizată de paznici, care l-au urmărit furioşi pe creştinul fugar. Aproape de un pod de pe Râul Penei, acesta şi-a dat seama că urmăritorii ajunseseră mult prea aproape. Aşa că a aruncat sfânta relicvă în râu şi s-a grăbit să dispară dinaintea turcilor, care se opriseră privind scena amintită mai sus. La mică distanţă de pod, doi pescari, care construiseră un mic baraj pe râu, au găsit minunata relicvă sfântă şi, pentru că o cunoşteau, au dat-o stareţului amintit  anterior.

La scurt timp după aceea, stareţul Sfintei Mânăstiri a Coroanei a cerut relicva, de la călugării din Dusiko, întrucât Sfântul Serafim fusese călugăr în mânăstirea lor, înapoind cele cincizeci de monede de argint care fuseseră plătite creştinului trimis să o răpească. Din acel moment, capul Sfântului a rămas păstrat în acel loc, ca o comoară de mare preţ, iar până în ziua de azi el este frumos mirositor, ajutând tuturor celor care caută mijlocirea Sfântului, vindecând de boli şi izbăvind de necazuri.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/