Sfântul Mucenic Ipatie, Episcopul Efesului, și preotul său, Andrei

În ziua de 25 martie 717, în capitala Imperiului Bizantin intra un nou împărat: Leon al III-lea Isaurul. Avea să fie întemeietorul Dinastiei Isauriene, iar iconoclasmul (lupta împotriva sfintelor icoane) să devină religie de stat...

Imperiul Bizantin, în 717Leon se născuse în jurul anului 680 în Germanikeia (pe atunci în provincia siriană Commagene, aparținând de Isauria, astăzi Kahramanmaraş, în sud-estul Turciei). Există puține informații despre Leon al III-lea înainte de venirea sa la putere. El ar fi purtat mai întâi numele de Conon (fiind numit și Conon Isaurul, conf. "Scurte Notițe Istorice"/"Parastaseis suntomoi chronikai" - un document datând din sec. al VIII-lea). Provenea dintr-un mediu modest, tatăl său, Constantin, practicând creșterea oilor. Orașul său natal, Germanikeia, se afla în zona de frontieră dintre Imperiul Bizantin și califatul musulman. Familia sa ar fi fost mutată în Tracia, lângă Mesembria, de către Iustinian al II-lea (deci după 685), ca parte a repopulării acestei regiuni devastate de incursiunile bulgare și slave.

Cariera militară a viitorului împărat începea în iulie 705, când Iustinian al II-lea, venind din Bulgaria, unde Hanul Tervel i-a furnizat o armată de cincisprezece mii de oameni, se îndrepta spre Constantinopol pentru a-și recuceri tronul: tatăl lui Conon (Leon) ar fi livrat, apoi, conform istoricilor, 500 de oi acestor trupe, asigurându-i fiului său o poziție de invidiat în garda imperială (spătar -purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei).

Tânărul ofițer apare pentru prima dată în analele istoriei în anul 711, când Iustinian al II-lea îl punea în fruntea unei modeste expediții pentru a restabili controlul bizantin asupra regatului Lazica (în estul Georgiei) și Abhazia; reușește să recupereze ultima regiune. Anastasius al II-lea, după preluarea puterii în iunie 713, l-a numit strateg al Anatoliilor. După abdicarea forțată a lui Anastasius al II-lea și intrarea sa în mănăstire, în august 715, acesta refuză să-și arate loialitatea față de noul împărat care domnea la Constantinopol, Teodosie al III-lea. În 716, arabii se îndreaptă spre Constantinopol pentru a-l asedia, iar două armate, sub comanda lui Maslama ben Abd Al-Malik, traversează Asia Mică; Leon negociază cu invadatorii pentru a-i ține departe; în iulie, în acord cu Artabasde, strateg numit tot de Anastasius în Armenia, a fost proclamat împărat. Iarna următoare, în timp ce arabii, care preluaseră Sardes și Pergamon iernau pe teritoriul Regatului Tracilor, el se îndreaptă spre Constantinopol. În Nicomidia, capturează un grup de bărbați din anturajul lui Teodosius al III-lea, inclusiv pe fiul său. Ajuns la Hrisopolis, intră în negocieri cu Teodosius al III-lea, care este de acord să abdice și să devină călugăr cu fiul său. Leon intra, deci, în capitală, pe 25 martie 717.

Un edict promulgat în 722, menționat de Sfântul Teofan Mărturisitorul, ordonă botezarea forțată a evreilor și montaniștilor (aceasta din urmă, se pare, o sectă veche și probabil dispărută). Măsura împotriva evreilor pare să fie legată de o situație specifică: existența la vremea aceea a unei mișcări mesianice anti-statale, condusă de un anume Severo sau Serenos, un evreu din nordul Siriei care proclama reîncarnarea lui Moise, însărcinat să-și îndrume poporul în Țara Făgăduinței și care avea ucenici până în Spania.

Împăratul Leon a inițiat, de asemenea, stabilirea unui nou cod juridic, destinat să-l înlocuiască pe cel al lui Iustinian. Promulgat în 726, este cunoscut sub numele de Ecloga, adică "Selecție". Este mult mai scurt decât Codul lui Iustinian, păstrând doar ceea ce părea aplicabil secolului al VIII-lea, și este în greacă, completând elenizarea statului Bizantin în ultimul domeniu în care latina era încă folosită, al legii. Dar, pe de altă parte, noul cod modifică, de asemenea, o serie de prevederi și principii ale Codului Iustinian, "în interesul unei umanități mai mari", după cum apare specificat în introducere. Observăm o limitare a puterii paterne de origine romană, în beneficiul femeilor și copiilor, o protecție sporită pentru văduve și orfani, dar și dispoziții inspirate dintr-o lectură foarte literală a prescripțiilor biblice: reducerea semnificativă a numărului de cazuri de aplicare a pedepsei cu moartea (în numele poruncii "Să nu ucizi"), înlocuită cu o utilizare pe larg a mutilărilor (sentințe justificate abuziv și eronat de juriștii bizantini în numele Evangheliei1), dar menținerea pedepsei cu moartea pentru homosexualitate; interzicerea avortului; restricționarea temeiurilor legale pentru divorț.

Celebrul angajament al lui Leon al III-lea în favoarea iconoclasmului pare într-un mod general să fie legat de aceeași orientare: interpretarea literală a unei porunci biblice, angajamentul unei mai mari creștinizări a societății. Acest angajament, inspirat de ostilitatea față de reprezentări (chip cioplit) în iudaism, a fost, probabil, influențat și de cultura islamică în curs de dezvoltare, care se opunea reprezentărilor religioase de tip figurativ (conf. Stephen Gero, "Iconoclasmul Bizantin în timpul Împărăției lui Leon al III-lea, Peeters, 1977, p. 59-67). Împăratul ar fi început să evoce acest subiect în jurul anilor 725-726, și în special din vara anului 726, când activitatea vulcanului Thera, intermitentă din 718, culminează cu o erupție violentă de fum, cenușă, lavă, care durează câteva zile și ajunge la toate insulele Mării Egee și chiar la coastele Asiei Mici și Macedoniei. Apare și o nouă insulă. Mulți, inclusiv împăratul aparent, interpretează acest fenomen impresionant ca pe un semn al furiei divine. În circumstanțele foarte dificile pe care Imperiul le trăia atunci, Leon al III-lea "se simte ca un nou Moise, responsabil pentru poporul său. [... Iconoclasmul este un catarsis (purificare) a cărui inițiativă o preia Leon al III-lea, pentru a scuti poporul de soarta rezervată anterior Israelului" (conf. Michel Kaplan, "Creștinismul bizantin de la începutul secolului al VII-lea, la mijlocul secolului al IX-lea", Éditions SEDES, 1997, p. 47). Se mai spune apoi că, în timpul asedierii Niceei de către arabi, în 727, când inamicul avariase deja zidurile, un ofițer al lui Artabasde, Contele de Opsikion, ar fi zdrobit o icoană a Fecioarei Maria, iar arabii s-ar fi retras “în mod minunat”.

Împăratul vorbește despre iconoclasm cu episcopii din Asia Mică, care îi erau favorabili - Constantin de Nacoleia, Ioan de Sinnada, Toma de Claudiopolis - împotriva Patriarhului Gherman I al Constantinopolului, care era foarte ostil lui. Până în 730, se pare că se mulțumește cu discursuri (pretinsa distrugere în 726 a unei Icoane cu Hristos, din Chalki, este o invenție ulterioară, după cum a demonstrat istoricul Marie-France Auzépy), care, în plus, provoacă nemulțumiri în anumite cercuri, inclusiv în aristocrație. Pe 7 ianuarie 730, Leon al III-lea a convocat o Adunare a demnitarilor Curții, în absența Patriarhului, care a refuzat să participe, și a promulgat ceea ce se numește "Edictul Iconoclast", al cărui conținut este complet necunoscut, probabil un text care condamna venerarea icoanelor, care tebuia să fie semnat, ca aderare la această orientare. Patriarhul Gherman I, care a refuzat să semneze, a fost detronat pe 17 ianuarie și exilat într-o mânăstire; a fost înlocuit de adjunctul Anastasius de Constantinopol, care, în ce-l privea, s-a arătat de acord să se supună. Probabil că alți episcopi au mai fost destituiți, cum ar fi Andrei Criteanul, dar nu există o documentație precisă. Subscrierea documentului a fost, fără îndoială, impusă nu doar clericilor, ci și funcționarilor publici, care riscau în mod sigur concedierea și pierderea onorurilor familiei lor în caz de refuz, mai susțin istoricii.

Edictul Iconoclast și depunerea Patriarhului Gherman I au provocat un răspuns din partea episcopilor Romei: Grigorie al III-lea, întronizat în martie 731, a convocat un Sinod cu 193 de episcopi italieni (inclusiv arhiepiscopii de Ravenna și Grado, orașe aflate sub control bizantin), care a condamnat aceste decizii. Edictul lui Leon al III-lea stârnește reacții negative și în Orient: Sfântul Ioan Damaschinul, un călugăr din Mânăstirea Mar Saba, din Palestina, se angajează în controverse cu privire la această problemă.

Acesta este contextul în care Sfântul Mucenic Ipatie, Episcopul Efesului, și preotul său Andrei sufereau mucenicia, în secolul al VIII-lea, sub acest împărat iconoclast, Leon Isaurul.

În tinerețe, cei doi Sfinți studiaseră împreună într-una din mânăstiri. Sfântul Ipatie își depusese jurămintele monahale, iar Sfântul Andrei devenise cleric și îi îndruma cu râvnă, pe oameni, pe calea credinței creștine.

Când împăratul a început să-i persecute pe cei care venerau sfintele icoane - sfintele icoane fiind îndepărtate din biserici, pentru a fi călcate în picioare și arse - Sfinții Ipatie și Andrei s-au ridicat în apărarea venerării acestora, îndemnând turma lor să rămână fidelă Ortodoxiei.

Împăratul, dorind să-i convingă pe Sfinții Ipatie și Andrei să renunțe, i-a chemat la el și a organizat o dezbatere privind venerarea icoanelor, la care Sfinții au reușit să apere de fiecare dată venerarea ortodoxă a acestora.

Sfinții Mucenici, astfel, au fost aruncați în închisoare și, vreme îndelungată, au fost ținuți acolo, chinuitorii sperând că acest lucru îi va forța să renunțe la convingerile lor. Sfinții Ipatie și Andrei au rămas, însă, neschimbați în credință.

Împăratul a dat poruncă, apoi, ca Sfinții Mucenici să fie supuși chinurilor. Au fost bătuți și chinuiți crunt, fiindu-le unse bărbile cu gudron și dându-li-se foc, astfel încât să fie arse și sfintele icoane pe care le aruncau deasupra capetelor lor.

Sfinții au îndurat toate chinurile, cu răbdare, și au rămas în mod minunat în viață. Împăratul a dat, ulterior, o nouă poruncă, ca Sfinții să fie purtați prin cetate, pentru a fi batjocoriți de oameni, iar abia după aceea să fie uciși.

Trupurile Sfinților Ipatie și Andrei au fost aruncate câinilor, dar credincioșii le-au înmormântat cu respect. Cei doi Sfinți sunt cinstiți în mod aparte în Biserica Ortodoxă, în data de 21 septembrie, anual.

Leon al III-lea și fiul său, Constantin al V-leaPe 8 iunie, în anul 741, Leon al III-lea, murea și el în urma unei boli grave. Fiul său, Constantin al V-lea, numit Copronimul (Mizerabilul, Ticălosul), care avea și el să țină un sinod iconoclast la Hieria, lângă Calcedon - pentru care pregătise personal 13 lucrări teologice, din care ne-au rămas numai câteva fragmente. La sinod au participat 338 de episcopi, un număr record, și s-a hotărât ca el să fie considerat ecumenic, ultima ședință, la care a fost prezent și împăratul, având loc în Palatul Vlaherne din Constantinopol. Multe icoane au fost distruse și mulți preoți executați. Constantin al V-lea a avut un fiu, cu prima lui soție, de origine hazară, Tzitzak ("Florica", din turcă, creștinată sub numele de Irina): Leon al IV-lea Hazarul, împărat și el, mai apoi, între anii 775-780. Leon al IV-lea a fost numit co-împărat în 751 și s-a căsătorit cu Irina Ateniana în 769, care avea să fie cunoscută ulterior drept "Sfânta Irina Ateniana", serbată acum, în Biserica Ortodoxă, în mod special pe data de 9 august, când s-a mutat la Domnul. Irina se născuse în familia de nobili Sarantapechos din Atena. Cel mai important lucru pe care avea să-l facă Irina Ateniana era, în sfârșit, restabilirea cultului icoanelor, opus iconoclasmului. Leon Hazerul descoperise icoane ascunse printre lucrurile Irinei și refuzase, de atunci, să mai trăiască împreună cu ea. Cu toate acestea, atunci când Leon a murit pe 8 septembrie 780, Irina devenea regentă pentru copilul lor de nouă ani, Constantin. După ce l-a ales pe Tarasie, un susținător al ei, ca Patriarh, în 784, ea a convocat două Sinoade bisericești. Primul, din 786, din Constantinopol, a fost întrerupt de opoziția iconoclaștilor. Al doilea Sinod, ținut la Niceea, în 787, a reinstituit venerarea icoanelor.

Sfânta Irina AtenianaAmbiția ei de a restaura icoanele și mănăstirile l-a făcut pe Sfântul Teodor Studitul (11 noiembrie) să o venereze ca Sfântă a Bisericii Ortodoxe. Acesta din urmă revenise din surghiun după ce mustrase cu îndrăzneală, împreună cu Sfântul Tarasie, pe împăratul Constantin al VI-lea al Irinei, fiindcă își lepădase femeia legitimă și luase o alta. Sfântul Tarasie fusese scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, îl izgoniseră în Tesalonic.

Spre slava lui Dumnezeu - o cercetare, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, realizată în septembrie 2023.

129. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.

30. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă (Sfânta Evanghelie după Matei, 5).