Sfântul Macarie Romanul, din Novgorod

Sfântul Macarie Romanul s-a născut la sfârşitul secolului al XV-lea, într-o familie bogată din Roma. Părinţii lui l-au crescut în evlavie şi i-au oferit o educaţie aleasă. S-ar fi putut aştepta la o carieră de succes în serviciul public, dar nu şi-a dorit onoruri sau slava pământească. În schimb, s-a concentrat asupra modului în care să-şi salveze sufletul.

El a trăit într-o epocă în care Vestul creştin era zguduit de Reforma Protestantă. În timp ce alţii din jurul său nu-şi doreau decât plăceri lascive şi lux, el studia Sfintele Scripturi şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Sfântul Macarie s-a întristat să vadă atât de mulţi oameni întunecaţi de păcat şi de vanitatea lumească, fiind frământat de razvrătirile şi conflictele din Biserica Occidentală. Cu lacrimi, el I-a cerut lui Dumnezeu să-i arate calea mântuirii, iar rugăciunea lui nu a rămas fără răspuns. A ajuns, astfel, să realizeze că cea mai sigură cale a mântuirii se afla în Biserica Ortodoxă.

Sfântul Macarie a părăsit Roma în ascuns şi a pornit către Rusia, fără bani, purtând o îmbrăcăminte veche. După multe suferinţe îndurate în călătoria sa, a ajuns la Novgorod, unde s-a bucurat să vadă atât de multe biserici şi mânăstiri. Una dintre aceste mânăstiri fusese întemeiată, cu trei secole înainte, de conaţionalul său, Sfântul Antonie Romanul (3 august).

Sfântul Macarie a ajuns pe malurile Râului Svir, unde Sfântul Alexandru de Svir (17 aprilie şi 30 august) întemeiaze Mânăstirea Preasfintei Treimi. Sfântul Alexandru l-a primit pe Sfântul Macarie în Biserica Ortodoxă şi l-a tuns călugăr. Macarie oricum tânjea după viaţa în singurătate. S-a mutat într-o insulă de pe Râul Lezna, la peste 70 km de Novgorod, unde s-a angajat în lupte ascetice şi rugăciune neîncetată.

Iernile erau foarte reci, iar verile calde şi umede. Zona mlăştinoasă era, totodată, loc de înmulţire a ţânţarilor, care l-au chinuit pe Sfânt. Sfântul Macarie a supravieţuit cu fructe de pădure, rădăcini şi ierburi. Uneori, urşii veneau la el după mâncare şi îl lăsau să aibă grijă de ei.

O astfel de candelă neasemuită a vieţii duhovniceşti nu a putut rămâne ascunsă mult timp. Într-o noapte ploioasă, cineva bătea la uşa sa şi îi cerea să-i deschidă. Mai mulţi oameni, care păreau a fi vânători, au intrat în chilia Sfântului. Uimiţi de înfăţişarea sa şi de lumina dumnezeiască ce-i strălucea pe chip, oamenii i-au cerut binecuvântarea. I-au spus că veniseră în pădure să vâneze şi, numai pentru rugăciunile Sfântului, putuseră să-l găsească.

„Nu rugăciunile mele, ale păcătosului, au fost", le-a spus el, „ci harul lui Dumnezeu v-a adus aici”.

După ce le-a dat de mâncare, a vorbit şi s-a rugat cu ei, apoi le-a arătat calea de ieşire din mlaştină. Sfântul Macarie era îngrijorat de faptul că liniştea lui va fi, de acum, deranjată, odată ce lăcaşul său fusese descoperit. Temerile lui erau justificate, pentru că mulţi oameni aveau să-l caute, pentru a-i cere sfaturile şi rugăciunile.

Sfântul ascet a decis să meargă mai departe în pustie, alegând un loc înălţat, pe malul stâng al Leznei. Chiar şi aici, însă, nu a reuşit să se ascundă foarte mult timp. Uneori, un stâlp de foc se ridica pe cer, noaptea, deasupra locului său de refugiu. În timpul zilei, harul lui Dumnezeu se arăta ca un nor de fum frumos mirositor. Atraşi de aceste semne, localnicii din regiune au putut să-l găsească iarăşi.

Unii dintre vizitatorii săi l-au rugat pe Sfântul Macarie să le permită să vieţuiască lângă el şi să fie îndrumaţi prin sfaturile sale. Văzând că aceasta era voia Domnului, nu i-a refuzat. El i-a binecuvântat să-şi construiască chilii, iar aceasta a devenit fundamentul mânăstirii sale.

În 1540, au construit o biserică din lemn, închinată Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Macarie a fost hirotonit la treapta preoţiei, de către Episcopul Macarie de Novgorod, care ulterior a devenit Mitropolitul întregii Rusii. Ierarhul l-a numit, de asemenea, pe Sfântul Macarie, egumen al mânăstirii.

Sfântul Macarie a fost un exemplu pentru ceilalţi şi i s-au oferit darurile înainte-vederii şi facerii de minuni, de la Dumnezeu. A trăit în osteneli şi privegheri, încurajându-i pe ceilalţi să nu slăbească în propriile lor nevoinţe.

După câţiva ani, a încredinţat mânăstirea unuia dintre ucenicii săi şi s-a întors pe insula unde locuise la început. Acolo, a adormit întru Domnul, la 15 august 1550. Ucenicii săi l-au îngropat afară, în partea stângă a Bisericii Adormirii Maicii Domnului, pe care o întemeiase.

Schitul Sfântului Macarie nu a fost niciodată o mânăstire prosperă cu mulţi călugări, dar s-a distins prin nivelul ridicat al vieţii duhovniceşti. În secolul al XVII-lea, multe dintre mânăstirile din apropiere de Novgorod au fost jefuite de invadatorii suedezi. Schitul Sfântului Macarie a fost, de asemenea, ars, în 1615, iar unii dintre călugări au fost daţi sabiei.

Până în secolul al XVIII-lea, mânăstirea fusese arondată Lavrei Sfântului Alexandru Nevsky din Sankt Petersburg. Împărăteasa Ecaterina a închis-o în 1764, după cum a închis şi alte mânăstiri, devenind biserică parohială. Deşi pelerinii veneau, totuşi, să se închine înaintea sfintelor moaşte ale Sfântului, mai ales la ziua sărbătorii, clădirile au ajuns curând în ruină.

La mijlocul secolului al XIX-lea, unii binefăcători au restaurat cele două biserici şi fântâna minunată vindecătoare, pe care Sfântul însuşi o săpase. În acea perioadă, un bătrân preot locuia acolo şi săvârşea slujbele bisericeşti, până când şi acesta s-a mutat la Domnul. În 1894, mânăstirea a început să funcţioneze din nou, sub renumitul misionar preot monah Arsenie, care a stabilit acolo Tipicul Atonit. Mănăstirea a fost distrusă de sovietici, în 1932.

Sfântul Macarie Romanul este cinstit pe 15 august şi, de asemenea, pe 19 ianuarie, după numele său.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022