Sfântul Cuvios Iosif din Zaonikiev a purtat în lume numele Ilarion și a fost un țăran evlavios din satul Obuhovo Kubensk din regiunea Vologda.
La vârsta de cincizeci de ani a suferit o boală de ochi și, fără a cădea în disperare, a participat frecvent la slujbele bisericești din bisericile din apropiere și s-a rugat cu putere pentru ca Domnul să-l ajute, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și tuturor Sfinților, în special Sfinților Doctori fără de Arginți Cosma și Damian.
Rugăciunea lui a fost ascultată, iar Sfântul Cosma i s-a arătat lui Ilarion, cerându-i să-l urmeze în pădure, într-un loc mlăștinos. Ajuns acolo, Sfântul Cosma i-a poruncit să se întoarcă acasă și să revină în același loc în următoarea zi. Sosind a doua zi, a auzit voci cerești cântând imnuri închinate Maicii Domnului, doi bărbați, Sfinții Doctori fără de Arginți Cosma și Damian, înmânându-i o Icoană a Maicii Domnului, prin care a primit vindecare, închinându-se la ea. Apariția icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului a avut loc pe 23 iunie 1588. În semn de recunoștință, călugărul a curățat pădurea, cu ajutorul sătenilor, pe locul apariției Icoanei făcătoare de minuni, a înălțat o cruce și a construit o bisericuță în care a așezat icoana. El însuși s-a stabilit în apropiere, primind schima monahală, cu numele de Iosif.
Ulterior, cu binecuvântarea Sfântului Antonie, Episcop de Vologda, pe locul nevoințelor sale ascetice, avea să apară Mănăstirea Zaonikiev, numită astfel după tâlharul Anikie care trăise odată în această pădure. Când mânăstirea s-a extins și numărul călugărilor a crescut, la sfatul Sfântului Iosif, Antonie a fost ales stareț. Iosif nu a primit, din smerenie, ca el însuși să conducă mânăstirea. Ascunzându-și propriile nevoințe de ceilalți, el a fost perceput ca fiind un nebun pentru Hristos.
Stătea mereu în picioare la rugăciune în paraclisul său, rugându-se înaintea Icoanei Maicii Domnului, și mergea desculț, pe cel mai aspru ger. În ascuns față de obște, și-a pus o cămașă din păr aspru direct pe piele și a purtat-o fără să o dea jos. Cămașa din păr era extrem de înțepătoare; ca și când ar fi fost făcută din ace, înțepa trupul Sfântului, scurgându-i-se sânge regulat până pe picioare. Starețul și frații văzuseră acest lucru, dar nu știau de unde provenea el.
Sfântul a îndurat multe suferințe din partea localnicilor. Locuitorii satului Lusnikova, cel mai apropiat de mânăstire, temându-se că mânăstirea va primi în posesie pajiștile și câmpurile lor, au căutat să-i alunge pe călugări din regiune, făcând tot posibilul pentru a le provoca rău; spre exemplu, nu le-au permis călugărilor sau vitelor mânăstirii să le calce pământul, amenințându-i chiar cu moartea. Țăranii se revoltau: "călugării nu ar trebui să viețuiască aici și nici să ne viziteze". Starețul a fost nevoit să-i ceară Țarului însuși protecție împotriva lor. Sfântului i-a fost greu să vadă o asemenea mânie îndreptată asupra mănăstirii sale, dar a primit cu răbdare toate atacurile, răspunzându-le cu blândețe și cu iertare, rugându-se chiar pentru răufăcători.
Sfântul Iosif s-a mutat cu pace la Domnul, pe 21 septembrie 1612, la vârsta de 83 de ani, cerând unuia dintre frați să meargă la starețul Teodosie (1605-1612) cu rugămintea de a-i îngropa trupul pe locul nevoințelor sale, acolo unde i se arătase slava lui Dumnezeu și avusese loc vindecarea, în Paraclisul construit de el.
La săvârșirea slujbelor la mormântul Sfântului, bolnavii erau vindecați. Aceasta a continuat mai mult de cincizeci de ani după mutarea la Domnul a Sfântului Iosif. Dar pe vremea Episcopului Simon de Vologda (1664-1684), se pare că din ordinul său, Paraclisul Sfântului a fost demolat, mormântul său a fost lipsit de podoabe și de măreție și, mult timp, locul de înmormântare al Sfântului a rămas pustiu. Mulți dintre cinstitorii Sfântului Iosif s-au întristat în legătură cu acest lucru. S-a găsit, însă, un călugăr care, din respect și cinste față de acesta, a restaurat Paraclisul, dar, temându-se de acuze și reproșuri, l-a lăsat fără acoperiș și uși și nici nu a îndrăznit să se mai îngrijească și de mormântul Sfântului.
Curând avea, însă, să se întâmple o minune evidentă. Un incendiu a avut loc în mânăstire: lăcașurile sfinte și toate vasele sfinte au ars, iar Paraclisul, care nu mai era îngrijit de nimeni, a rămas complet neatins, deși focul îl cuprinsese. În urma incendiului, o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost găsită în Paraclis, aceasta aflându-se mai înainte într-una dintre bisericile mânăstirii, acum arsă. Dar această minune nu a ajutat la reînceperea cinstirii Sfântului. Ba chiar, pentru o vreme, nici măcar nu a fost înregistrată.
Cu trecerea anilor, lipsa de respect pentru Paraclisul și mormântul Sfântului a continuat. La un moment dat, iconomul mânăstirii, Pahomie, a restaurat cu sârg Paraclisul, aducându-l la slava de odinioară, dar când a apărut un conflict între frații mânăstirii, Paraclisul a fost distrus din nou, într-un incendiu. A trecut ceva timp, bisericuța a fost restaurată pentru a treia oară, dar într-o stare mai rea, fără ferestre și uși, nearătând ca un lăcaș de închinare, ci mai degrabă semânând a hambar. Mormântul Sfântului era încă în pustiire completă. Și din nou s-a întâmplat o minune. Când, în timpul unei zile de sărbătoare, s-au adunat mulți oameni în mânăstire, unii pelerini au petrecut noaptea în Paraclis, din lipsă de spațiu. S-a întâmplat ca o femeie care dormea chiar pe mormântul Sfântului să țipe puternic, dintr-o dată: "Lasă-mă, Părinte, nu mă lovi, pentru că fără să-mi dau seama m-am așezat peste piciorul tău!". Pelerinii adormiți au sărit în sus și au început să o întrebe pe femeie ce i se întâmplase, iar ea a răspuns: "Acest călugăr m-a bătut cu o nuia, când m-am întins peste piciorul lui". Cei care o ascultau au rămas nedumeriți, căci nu văzuseră pe nimeni. În ciuda acestei minuni, nu s-a revenit cu cinstire asupra locului sfânt.
În cele din urmă, Episcopul Pavel de Vologda (1716-1725), originar din zonă, care fusese preot în Vologda înainte, a auzit multe despre minunile Sfintei Icoane și despre viața plină de milostenie a Sfântului Iosif și a stabilit pentru acesta o sărbătoare locală. El a binecuvântat alcătuirea unei Slujbe pentru el, care a fost scrisă după modelul Slujbei Sfântului Galaction de Vologda. În anul 1717, Episcopul Pavel l-a trimis la Mănăstirea Zaonikiev pe Ieromonah Anastasie. Anastasie a înălțat un nou și frumos Paraclis pe locul vechi și s-a îngrijit de mormântul Sfântului. A fost descoperită, tot atunci, și cămașa din păr a Sfântului, care a devenit și ea izvor de minuni. Credincioșii au început să se îndrepte, după aceasta, către Mânăstirea Zaonikiev, la mormântul Sfântului nou canonizat al lui Dumnezeu. Astfel, Domnul l-a mărit și slăvit pe Sfânt.
Multe minuni s-au săvârșit la mormântul Sfântului, pentru cei ce se apropiau de el cu credință.
În 1717, a avut loc o secetă în regiunea Vologda. Locuitorii erau amenințați de foamete, boli și moarte. Cu toate acestea, prin mijlocirea Sfântului Iosif, oamenii au fost salvați din acest dezastru. Episcopul Pavel, sosit să se roage la mormântul Sfântului, și-a desfăcut brațele și s-a rugat cu lacrimi: "O, Sfinte Iosif, dacă ai har înaintea lui Dumnezeu, roagă-L să lase ploaia să cadă, căci pământul nu dă roade, iar oamenii și vitele pier de sete". Și imediat a început să plouă, udând pământul. După aceea, Episcopul a poruncit să se picteze Icoana Sfântului și a așezat-o la mormânt.
În Vologda exista o fată, Irina, care suferea de dureri de cap și boli de ochi, de treisprezece ani. Prin niciun efort și pe nicio cale nu a putut fi salvată din acea boală grea. Tratamentul medicilor nepricepuți făcuse chiar ca fata să rămână total fără vedere. Când au adus femeia bolnavă la mânăstire, pe 3 iulie 1718, iar aceasta și-a pus cămașa de păr a făcătorului de minuni peste ochi, a simțit că ceva se îndepărtează din capul ei. După aceea, a adormit. Când s-a trezit, Irina începuse să vadă clar: atât boala de ochi, cât și durerile de cap dispăruseră.
În Paraclisul Sfântului, David a fost și el vindecat, acesta nemaiputând să-și folosească, de mai multă vreme, brațele și picioarele. A fost lăsat noaptea la mormântul Sfântului și, când să adoarmă, a auzit brusc o voce: "Ridică-te, David, și roagă-te pentru ce ai venit". A sărit în picioare și, revenindu-și, s-a simțit complet sănătos. În timpul Binecuvântării Utreniei, David, părăsind Paraclisul, intra în biserică, uimindu-i pe toți cei care îl cunoșteau. În semn de recunoștință pentru vindecare, a făcut promisiunea de a rămâne în Mănăstirea Zaonikiev pentru totdeauna.
Dăruind vindecări tuturor celor ce cu credință veneau la el, călugărul îi pedepsea, deopotrivă, sever, pe cei care, fără să creadă în ajutorul său minunat, încercau să lepede această credință de la ceilalți.
Un preot din Vologda pe nume Vasile s-a îndoit de sfințenia Sfântului Iosif, povestind despre minuni pe care le considera ficțiune și basme; nu doar atât, dar chiar le-a interzis enoriașilor săi să meargă la mormântul Sfântului lui Dumnezeu. Văzând că oamenii nu i-au ascultat cuvântul, preotul și-a pierdut cumpătul și a început de la un timp, în mai multe rânduri, să vorbească grosolan și necuviincios despre minunile Sfântului. Pentru aceasta a fost pedepsit. Când Vasile se adresa odată enoriașilor săi care mergeau la Mănăstirea Zaonikiev, cu cuvintele sale blasfemiatoare, a rămas brusc fără vedere. Iar preotul pedepsit și-a revenit imediat în fire: I-a mărturisit lui Dumnezeu păcatele sale, a cerut iertarea Sfântului, promițând să nu mai rostească acele cuvinte blasfemiatoare împotriva Sfântului și, la rândul său, a primit vindecare.
Sfântul Iosif a arătat multă milostivire și dragoste față de oameni. Nu numai cei care au mers la el cu credință și rugăciune au primit vindecare imediată, ci chiar și cei care nu auziseră vreodată de acesta.
O femeie pe nume Caterina și-a luat de soț un soldat și au avut un fiu, care era grav bolnav. Biata femeie plângea amarnic pentru nenorocirile ei. Apoi, însă, într-o noapte, a văzut într-un vis un călugăr care i-a spus: "Nu te întrista, Caterina, soțul tău slujește credinței creștine și marelui împărat, iar fiul tău Ioan va fi curând sănătos. Mergi cu el la Mânăstirea Zaonikiev pentru a te ruga înaintea Icoanei Maicii Domnului; sunt viețuitor al acestei pustii, Bâtrânul Iosif". Când Caterina s-a trezit din vis, și-a găsit fiul complet sănătos.
Deja de mai bine de doi ani, o femeie țărancă Evdochia nu mai putea să-și folosească brațele și nici picioarele. Într-o noapte, întinsă pe patul ei, a văzut un călugăr înalt cu o barbă lungă și cu o nuia în mână. Călugărul a venit la ea, a prins-o de umăr și i-a spus: "Ridică-te și cu credință cheamă în ajutor pe Maica Domnului și făgăduiește să mergi la Mănăstirea Zaonikiev la Icoana făcătoare de minuni, și vei fi vindecată". Când Evdochia i-a răspuns că nu poate merge și nu știa unde se află Mânăstirea Zaonikiev și cum să găsească Icoana, bătrânul a spus: "Mânăstirea nu este departe de orașul Vologda și eu sunt bine cunoscut pentru minunile care se săvârșesc în ea și sunt călugărul Iosif din acea pustie. Te sfătuiesc să nu deznădăjduiești, ci să ai credință și vei primi milă". Acestea fiind spuse, bătrânul s-a făcut nevăzut. Evdochia a fost înspăimântată de viziune, dar a constatat că-și putea mișca mâinile. Dimineață, era deja perfect sănătoasă. Imediat a mers în pustia Zaonikiev, unde a vorbit despre vindecarea ei minunată.
Soția unui brutar de sat, Maria Zaițeva, era bolnavă de trei ani. Nu își putea ajuta soțul și, pentru aceasta, era mereu supusă reproșurilor și abuzurilor lui. Odată a vrut să meargă la locul unde muncea soțul ei, dorind să-l ajute, iar în acel moment a văzut ușa deschizându-se și un călugăr intrând în încăpere, ținând la piept Icoana Maicii Domnului. Din cauza strălucirii puternice a Icoanei, Maria nu putea vedea fața călugărului. Acesta, întorcându-se spre ea, a zis: "Femeie, ai credință și promite să vii la această Icoană a Maicii Domnului în pustia Zaonikiev și vei fi vindecată". Când acesta a dispărut, femeia bolnavă a simțit pe loc o ușurare.
După aceea, a ieșit la câmp pentru a-și ajuta soțul la recoltarea grăului și, la un moment dat odihnindu-se și gândindu-se la acea arătare, s-a făcut că era brusc la o mânăstire plină de oameni cu ocazia unei zile de sărbătoare. Cineva s-a apropiat de ea și a întrebat-o pe cine caută - nu cumva pe acela care îi adusese Icoana și îi dăruise ușurare în boală? Când ea a răspuns că îl căuta, întocmai, pe acel călugăr, el a arătat cu degetul și i-a spus: "Uite, iată-l". Și Maria a văzut un călugăr înalt, cu barbă cenușie, cu toiag, în veșmânt. A mers la ușa Paraclisului unde se află sfintele moaște ale Sfântului Iosif. Deîndată ce a încercat să se plece înaintea lui, arătarea a dispărut. După această a doua viziune, a primit și mai multă ușurare în boala ei. Curând, Maria ajungea la Mânăstirea Zaonikiev, s-a rugat înaintea Icoanei Maicii Domnului și la mormântul Sfântului Iosif, atunci recăpătându-și complet sănătatea.
Cinstirea specială a Sfântului se face, la nivel local, de două ori pe an: în ziua mutării sale la Domnul, 21 septembrie, și în ziua apariției Maicii Domnului din Zaonikiev, pe 23 iunie.
Merită menționat faptul că se crede că Icoana originală a Maicii Domnului descoperită Sfântului Iosif s-ar fi pierdut în incendiul din 1637. În prezent, în clădirile mânăstirii se află un internat pentru copii, sfântul lăcaș este din nou ruinat, iar sfintele moaște ale Sfântului Iosif se odihnesc sub o piatră de mormânt.
Spre slava lui Dumnezeu - o cercetare, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, realizată pentru prima dată în limba română, în septembrie 2023
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
