Sfântul Ioasaf de Belgorod

Sfântul Ioasaf, Episcop de Belgorod, s-a născut la Praluka, în fosta regiune Poltava, la 8 septembrie 1705, în ziua Sărbătorii Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. El descindea din vechea şi venerabila linie rusă (ucraineană) a Gorlenkovilor. La botez a fost numit Ioachim.

În 1712, tatăl său l-a înscris pe Ioachim, care era în vârstă de şapte ani, la Academia Duhovnicească din Kiev. Între zidurile Academiei, s-a simţit atras de viaţa monahală. Timp de şapte ani a studiat mai departe şi, în cele din urmă, şi-a dezvăluit intenţia înaintea părinţilor săi.

Multă vreme, mama şi tatăl său au pledat ca fiul lor întâi-născut să nu primească tunsura monahală. Dar, în 1725, fără ca aceştia să ştie, a devenit rasofor, primind numele de Ilarion, în Mânăstirea Mejigorsk din Kiev. Pe 21 noiembrie 1727, primea mantia călugărească, cu numele de Ioasaf, în Mânăstirea Kiev-Braţk. Acest eveniment a coincis cu finalizarea studiilor sale la Academia Duhovnicească.

După mutarea la Domnul a Preasfinţitului Varlaam, Scaunul de la Kiev a fost primit de Arhiepiscopul Rafail (Zaborovsky). Arhiepiscopul Rafail, observând abilităţile tânărului ascet, i-a atribuit o slujire mai mare a Bisericii: i-a încredinţat rolul de inspector al Arhiepiscopiei Kievului.

În noiembrie 1734, Arhiepiscopul Rafail l-a hirotonit pe Ierodiaconul de atunci Ioasaf, drept ieromonah, transferându-l de la şcoala Mânăstirii Braţk, la sediul Arhiepiscopiei Kiev-Sofia. În acelaşi timp, a fost numit membru al consistoriului religios din Kiev.

În îndeplinirea slujirii de inspector, el depusese mult efort pentru corectarea lipsurilor morale în rândul clericilor de parohie. Slujirea Sfântului în consistoriu i-a permis să-şi dezvolte abilităţile administrative. În acest timp, el a realizat un studiu asupra nevoilor clericilor slujitori, remarcând atât punctele bune, cât şi eşecurile la nivel eparhial. Talentul său pentru administrare s-a combinat cu marea sa nevoinţă duhovnicească. El a urcat rapid pe scara desăvârşirii duhovniceşti, lucru ce poate fi văzut în lucrarea sa, „Conflictul dintre cele şapte virtuţi cuvioase şi cele şapte păcate de moarte”.

Pe 24 iunie 1737, Ieromonahului Ioasaf i s-a dat în grijă Mânăstirea Sfânta Schimbare la Faţă Mgarsk, fiind ridicat la rang de egumen. Aici a lucrat cu toată puterea lui, pentru a pune mânăstirea în bună ordine, aceasta reprezentând un vechi bastion al Ortodoxiei în lupta cu uniatismul (greco-catolicism). În această mânăstire se aflau moaştele Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului şi Făcător de Minuni din Lubni (2 mai). De câteva ori, Sfântul Atanasie i-a apărut înainte egumenului Ioasaf, ca semn al protecţiei sale patronale.

În 1744, Mitropolitul Rafail l-a ridicat pe egumenul Ioasaf la demnitatea de Arhimandrit. Spre sfârşitul aceluiaşi an, el a fost chemat la Moscova şi, curând, în Sfântul Sinod, a fost numit Vicar al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie. În această mânăstire a Sfântului Serghie, el şi-a îndeplinit, de asemenea, ascultarea, fără preget, a Bisericii (acel an a presupus multă nevoinţă, mânăstirea trebuind să fie restaurată după un incendiu).

La 2 iunie 1748, în Catedrala Sfinţilor Petru şi Pavel din Petersburg, Arhimandritul Ioasaf a fost hirotonit Episcop de Belgorod. Înălţat pe Tronul Arhiepiscopal, Sfântul Ioasaf s-a preocupat de evlavia şi de starea bisericilor, de săvârşirea corespunzătoare a dumnezeieştilor slujbe şi, mai ales, de starea morală a turmei sale.

Sfântul a dedicat o mare atenţie educaţiei clerului şi respectării corecte a normelor şi tradiţiilor bisericeşti. Sfântul s-a nevoit cu toată puterea sa în slujirea arhipăstorească, fără a ţine cont de sănătatea sa.

Înainte de mutarea sa la Domnul, Sfântul i-a interzis însoţitorului său de chilie, Ştefan, să devină preot, prezicându-i că, dacă nu va asculta, va avea parte de un sfârşit prematur. Altui însoţitor de chilie, Sfântul i-a prezis că va fi diacon, dar că nu va deveni niciodată preot. Mai târziu, aceste predicţii s-au împlinit.

Sfântul Ioasaf s-a mutat la Domnul, în ziua de 10 decembrie 1754, fiind canonizat la 4 septembrie 1911.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/