Sfântul Grigorie, iconograful Lavrei Peșterilor din Kiev, se pare că ar fi lucrat împreună cu Sfântului Alipie Iconograful Peșterilor din Kiev (17 august), însă nu există dovezi foarte clare în acest sens.
În cartea "Viețile Sfinților Iconografi", scrisă la începutul secolului al XVIII-lea, se spune că a pictat multe icoane făcătoare de minuni, în tot ținutul rusesc, iar sfintele sale moaște s-au aflat nestricăcioase.
Parcursul vieții Sfântului Grigorie iconograful nu este nici el cunoscut exact, iar în sursele scrise, anul mutării sale la Domnul apare când 1074, când 1105, fără vreo dovadă clară de nicio parte.
Sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Iconograful se află în Peșterile din Apropiere ale Kievului, cunoscute drept Peșterile Sfântului Antonie.
În cea de-a noua cântare a Slujbei Canonului Soborului Sfinților Părinți din Peșterile Apropiate ale Kievului (28 septembrie), Sfântul Grigorie este numit "bizantin". Aceasta înseamnă, cel mai probabil, că Sfântul s-a numărat între iconografii ajunși la Kiev, din Constantinopol, pentru a înfrumuseța biserica principală a Mânăstirii "Adormirea Maicii Domnului". Slujba este tipărită din 1763, cântând:
"Înțelepților îngeri Alipie și Grigorie din Bizanț, pictori de icoane iscusiți, îndreptați faptele noastre rele, cu culorile faptelor bune!»
În Slujba Acatistului, i se cântă:
"Bucură-te, Sfinte Cuvioase Grigorie, mare meșter iconar!”
În Pomelnicul vechi al Mânăstirii Kiev-Pecerska (din secolul al XV-lea), apar menționate cinci nume "Grigorie". Sfântul Grigorie apare însă numit, pentru prima dată, "Iconograf", în prima ediție a Patericului Kiev-Pecerska (1661), care include un plan al Peșterilor din Apropiere, indicând clar și locul în care se aflau Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie.
Lucrarea "Scrieri despre Sfinții Ruși", de la sfârșitul secolului al XVII-lea, îl include pe Sfântul Grigorie, de asemenea, între Sfinții de la Kiev.
Venerarea Sfântului Grigorie iconograful a apărut, cu toate acestea, în Biserică abia după o hotărâre în acest sens a Sfântului Sinod din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când au fost incluse numele mai multor Sfinți din Kiev în sinaxarele bisericești. Ziua sa specială de cinstire este 8 august.
“Ghidul Iconografilor” (de la sfârșitul secolului al XVIII-lea) îl include, de asemenea, pe Sfântul Grigorie între Sfinții cu erminii clare, oferind diferite indicații privind reprezentarea sa în icoane, atât ca înfățișare, cât și ca poziție.
Pe Hărțile Peșterilor din Apropiere, din 1661 și 1703, Sfântul este menționat ca "Grigorie Pictorul". Pe Harta din 1744, el este deja marcat "Cuviosul Grigorie, pictorul de icoane". Se mai crede că ar fi posibil ca acesta să fie unul și același cu "Sfântul Grigorie, călugărul minunat", care apare pe Harta din 1638. Deopotrivă, acest din urmă ascet se poate să fie cel numit pe Harta din 1661, drept "Grigorie, făcătorul de minuni", dar nici aceasta nu se poate cunoaște exact.
Spre slava lui Dumnezeu - o cercetare, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, realizată în august 2023.