Publicat pe 01.01.1970

Sfântul Gheorghe din Muntele Maleon al Peloponezului

 

 

 

Icoana Sfântului Gheorghe din Muntele Maleon Sfântul Părintele nostru Gheorghe din Maleon a trăit în secolul al IX-lea şi, din fragedă vârstă L-a iubit pe Domnul, cu tot sufletul său. Deşi îşi dorea să ducă viaţă de monah, părinţii lui au căutat să aranjeze o căsătorie pentru el, împotriva voinţei sale.

 

Drept urmare, şi-a părăsit gospodăria şi a intrat în mânăstire, pe Muntele Maleon din Peloponez. Acolo, s-a dedicat ascetismului, şi anume postirii, grelelor nevoinţe, rugăciunii şi studierii Sfintei Scripturi.

 

Mulţi oameni veneau la Sfântul Gheorghe, căutând sfat în problemele lor duhovniceşti şi plecând luminaţi şi în duh de pocăinţă. O asemenea mulţime venea să-l vadă, încât Sfântul Gheorghe a părăsit mânăstirea şi a urcat pe Muntele Maleon, pentru a-şi găsi liniştea necesară rugăciunii.

 

Cu toate acestea, mulţi călugări veneau la el, îndrumându-i pe calea ascetismului şi a rugăciunii. El a sporit în virtuţi, în aşă măsură, încât a devenit cunoscut şi multor oameni aflaţi în dregătorii înalte, chiar şi împăraţilor, cărora le trimitea numeroase scrisori pe probleme diverse, îngrijindu-se de ei.

 

Cu trei ani înainte de sfârşitul vieţii sale pământeşti, şi-a prevăzut sfârşitul, anunţându-şi ucenicii. Sfântul Gheorghe din Muntele Maleon sl Peloponezului este cinstit în mod aparte în data de 4 aprilie.

 

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.