Sfântul Ghenadie, Arhiepiscop de Novgorod

Sfântul Ghenadie, Arhiepiscopul Novgorodului, a fost un descendent al familiei Gonzov - conform mărturiei contemporanilor săi - „demn, inteligent, virtuos şi cunoscător al Sfintei Scripturi”. El a fost făcut călugăr la Mânăstirea Valaam, sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Savatie de Solovki (27 septembrie). Din anul 1472, a fost Arhimandrit în Mânăstirea Ciudov (Minunea Sfântului Arhanghel Mihail) din Moscova. Zelos în oficierea dumnezeieştilor slujbe după Tipic, el şi Vasian, Arhiepiscopul Rostovului, şi mai târziu succesorul său Ioasaf, s-au ridicat fără teamă în apărarea rânduielii vechi bisericeşti, în timpul unei dispute ce lua naşterea la sfinţirea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Moscova, în anii 1479-1481.

În 1483, Sfântul Ghenadie a început construcţia unei biserici din piatră la Mânăstirea Ciudov, în cinstea Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei (12 februarie), întemeietorul mânăstirii. Pe 12 decembrie 1484, Sfântul Ghenadie a fost făcut Arhiepiscop de Novgorod. Aflat în Novgorod, dar încă cinstind memoria Sfântului Alexie, Ghenadie nu a încetat să se preocupe de construirea bisericii, contribuind chiar şi cu argint pentru finalizarea acestui lăcaş.

Perioada Sfântului Arhiepiscop Ghenadie ca Ierarh de Novgorod a coincis cu o perioadă teribilă din istoria Bisericii Ruse. În 1470, predicatorii iudaizatori, care călătoreau în Novgorod sub pretextul comerţului, începuseră deja să semene buruienile ereziei şi apostaziei printre ortodocşi.

Primele rapoarte despre erezie au ajuns la Sfântul Ghenadie în anul 1487. Patru membri ai unei societăţi secrete au început să se destăinuiască şi le-au vorbit ortodocşilor despre existenţa ereziei. De îndată ce a aflat, Arhipăstorul zelos a început o anchetă şi, cu întristare profundă, s-a convins că era vorba despre o ameninţare nu doar pentru evlavia locală a novgorodenilor, ci şi pentru Moscova, capitala Ortodoxiei, une liderii iudaizatorilor călătoreau în 1480.

În septembrie 1487 a trimis, către Mitropolitul Gherontie, la Moscova, tot materialul din anchetă, însoţit de o listă a apostaţilor pe care i-a descoperit, precum şi cu scrierile lor. Lupta cu iudaizatorii a devenit principalul obiectiv al activităţii arhipastorale a Sfântului Ghenadie. În cuvintele Sfântului Iosif din Volokolamsk (9 septembrie): „Acest Arhiepiscop, supărat de ereticii rău-voitori, i-a azvârlit ca un leu, din desişul Sfintelor Scripturi şi înălţimile splendide ale învăţăturilor profeţilor şi apostolice".

Timp de doisprezece ani, Sfântul Ghenadie şi Sfântul Iosif s-au luptat împotriva celor mai puternice încercări ale adversarilor Ortodoxiei de a modifica cursul istoriei Bisericii Ruse şi a Statului Rus. Prin eforturile lor, ortodocşii au ajuns victorioşi. Lucrările lui Ghenadie în studiul Bibliei au contribuit la această victorie. Ereticii, în inteligenţa lor necredincioasă, foloseau texte din Vechiul Testament, dar care erau diferite de textele acceptate de ortodocşi. Arhiepiscopul Ghenadie a întreprins o muncă enormă: a reunit scrierile corecte ale Sfintei Scripturi, într-un singur codex. Până la acel moment, Cărţile Biblice erau copiate, în Rusia, urmând exemplul Bizanţului, nu în întregime, ci pe părţi - Pentateuhul (primele cinci Cărţi) sau Octateuhul (primele opt Cărţi), Regi, Proverbe, Psaltire, Profeţi, Evanghelii, Epistole şi alte cărţi de învăţătură.

Sfintele Cărţi ale Vechiului Testament, în special, erau adesea supuse erorilor accidentale sau intenţionate. Sfântul Ghenadie a scris despre asta, cu întristare, într-o scrisoare către Arhiepiscopul Ioasaf: „Tradiţia eretică iudaizantă se leagă de Psalmii lui David sau de profeţiile pe care le-au modificat”. Strângând în jurul său cercetătorii biblici şi învăţaţii, Sfântul a adunat toate Cărţile Sfintei Scripturi, într-un singur codex, şi a acordat binecuvântarea sa pentru ca toate Cărţile Sfinte care nu se găseau în manuscrisele tradiţionale ale Bibliei să fie traduse din nou din limba latină. În 1499, primul Codex complet al Sfintei Scripturi în slavonă („Biblia lui Ghenadie”, aşa cum au numit-o după compilatorul său) apărea publicat în Rusia. Această lucrare a devenit o verigă reală în succesiunea traducerilor slavonice ale Cuvântului lui Dumnezeu. De la traducerea inspirată de Dumnezeu a Sfintei Scripturi, realizată de către Sfinţii Chiril şi Metodie, prin Biblia Sfântului Ghenadie (1499), reprodusă în prima Biblie tipărită (Ostroj, 1581), Biserica a menţinut o tradiţie biblică slavonică chiar până la aşa-zisa Biblie Elisabetană (1751) şi la toate ediţiile tipărite succesiv.

Odată cu pregătirea Bibliei, cercul cercetătorilor bisericeşti de sub Arhiepiscopul Ghenadie a întreprins, de asemenea, o mare sarcină literară: compilarea lucrării „A Patra Cronică Novgorodeană”. Numeroase cărţi scrise manual au fost traduse, corectate şi transcrise, aducând Cronica până în anul 1496.

Dositei, egumenul Mânăstirii Solovki, care se afla în Novgorod pentru probleme mânăstireşti, a lucrat câţiva ani cu Sfântul Ghenadie, alcătuind o bibliotecă pentru Mânăstirea Solovki. La solicitarea Sfântului Ghenadie, Dositei a scris vieţile Sfinţilor Zosima (17 aprilie) şi Savatie (27 septembrie).

Majoritatea cărţilor transcrise cu binecuvântarea ierarhului Novgorodului (în peste 20 de ani), au fost păstrate în colecţia de manuscrise Solovki. Permanent apărător zelos al iluminării duhovniceşti, Sfântul Ghenadie a întemeiat o şcoală pentru pregătirea corespunzătoare a clerului, în Novgorod.

Memoria Sfântului Ghenadie a mai rămas păstrată şi în nevoinţa sa pentru bunăstarea Bisericii Ortodoxe.

La sfârşitul secolului al XV-lea, mulţi ruşi erau preocupaţi de sfârşitul iminent al lumii, despre care se credea că va avea loc la sfârşitul celui de-al şaptelea mileniu de la crearea lumii (în 1492 Anul Domnului). Prin urmare, în 1408, se decisese să nu mai fie calculate datele Paştelui dincolo de anul 1491. În septembrie 1491, cu toate acestea, Consiliul Arhiepiscopilor Bisericii Ruse, de la Moscova, cu participarea Sfântului Ghenadie, a decretat ca Pascalionul pentru al optulea mileniu să fie calculat.

Mitropolitul Zosima al Moscovei, la 27 noiembrie 1492, „a prezentat un Pascalion al catedralei, pe douăzeci de ani”, şi a cerut Episcopului Filoteu de Perm şi Arhiepiscopului Ghenadie de Novgorod să compileze propriul Pascalion pentru revizuire şi confirmare sinodală la 21 decembrie 1492. Sfânta Ghenadie a încheiat de calculat Pascalionul său care, comparativ cu cel al Mitropolitului, era prelungit pe şaptezeci de ani. Acesta a fost distribuit eparhiei, cu aprobarea Sinodului, ca Pascalion acceptat pentru următorii douăzeci de ani. Pascalionul a inclus şi un comentariu propriu al Sfântului Ghenadie privind aceasta, printr-o enciclică intitulată „Izvorele Pascalionulului transpus pentru anii opt mii”.

În explicaţia sa teologică a Pascalionului, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe Sfinţii Părinţi, Sfântul scria: „Se cade să nu te temi de sfârşitul lumii, ci mai degrabă să aştepţi venirea lui Hristos în fiecare moment. Căci, aşa după cum Dumnezeu S-ar putea gândi să pună capăt lumii, la fel ar putea să şi prelungească curgerea vremii”. Nimeni nu ştie când se va încheia lumea creată de Dumnezeu: „nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Prin urmare, Sfinţii Părinţi, inspiraţi de Duhul Sfânt, au explicat ciclul de ani de la crearea lumii, tocmai ca un ciclu. „Acest lucru se manifestă printr-o mişcare circulară, fără a avea capăt”. Sfântul a pus în antiteză metodele eretice de calculare a vremilor, cu modul sfinţit de Biserică, cu permanentă sobrietate duhovnicească. Sfântul Ghenadie a expus fundamentele teologice ale Pascalionului. El a explicat că, pe baza ciclului de ani de la crearea lumii, se poate stabili un Pascalion pentru viitor, după cum este necesar. Pascalionul Sfântului Ghenadie, prin propria mărturie, nu era ceva nou pe care să-l fi creat el, ci se baza pe o tradiţie anterioară; În parte, pe Pascalionul pentru 1360-1492, al Sfântului Vasile Kalika, Arhiepiscop de Novgorod (3 iulie).

În 1539, sub Arhiepiscopul Macarie al Novgorodului, a mai fost compilat un Pascalion pentru al optulea mileniu, bazat pe principiile Pascalionului Sfântului Ghenadie.

O rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care el a compus-o în 1497, demonstrează şi viaţa duhovnicească profundă şi inspiraţia rugăciunii, pe care le-a avut. În plus faţă de scrisorile sale către Mitropoliţii Zosima şi Simon, către Arhiepiscopul Ioasaf, către Episcopii Nifon şi Prohor, şi o scrisoare către Sinodul din 1490, Arhiepiscopul Ghenadie a redactat şi o „Mică Rânduială” bisericească şi „Tradiţia pentru călugări”, cu o vieţuire după rânduiala monahală a vieţii de schit.

Lăsând slujirea sa de Arhipăstor în 1504, Sfântul a vieţuit în Mânăstirea Ciudov, unde s-a mutat cu pace la Domnul în 4 decembrie 1505. A rămas scris: „Arhiepiscopul Ghenadie a slujit ca Arhiepiscop timp de nouăsprezece ani, înfrumuseţând bisericile, îmbunătăţind comportamentul clerului şi proclamând credinţa ortodoxă printre eretici. Apoi, a vieţuit la Moscova un an şi jumătate, în Mânăstirea Ciudov, închinată Minunii Sfântului Arhanghel Mihail şi Sfântului Alexie, Mitropolit şi Făcător de Minuni, unde fusese Arhimandrit, apoi a adormit în Domnul”.

Sfintele moaşte ale Sfântului Ghenadie au fost aşezate în Biserica "Minunea Sfântului Arhanghel Mihail" (6 septembrie), în acel loc venerat în mod special de el, unde se odihneau moaştele Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei. Sfântul Ghenadie este, de asemenea, cinstit şi în A Treia Duminică după Rusalii, când Biserica îşi aminteşte de toţi sfinţii care au strălucit în Novgorod.

/ spre Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/