Publicat pe 24.08.2023

Sfântul Fericit Lavrentie din Kaluga, cel Nebun pentru Hristos

Fericitul Lavrentie din Kaluga, cel Nebun pentru Hristos și Făcătorul de Minuni, a viețuit la începutul secolului al XVI-lea, la aproximativ jumătate de kilometru de vechea Kaluga, lângă o biserică din pădure, închinată Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, așezată pe un deal înalt.

Mânăstirea Nașterii Domnului HristosÎși făcuse acolo un tunel cu intrare subterană, care se întindea de la locuința sa până la biserică unde participa la slujbe. De asemenea, a mai locuit în casa Prințului Simeon de Kaluga. Se crede că Fericitul Sfânt Lavrentie a fost descendent al nobilei familii Hitrov, întrucât numele său se află în fruntea Pomelnicului ei găsit la Mânăstirea Peremișilsk Liutikov1 din Eparhia de Kaluga.

Mânăstirea Peremișilsk LiutikovFericitul Lavrentie mergea desculț atât vara cât și iarna, îmbrăcat într-o cămașă și o haină din piele de oaie. Prin nevoințele sale ascetice, el a ajuns la asemenea înălțimi ale virtuții încât, încă din timpul vieții sale, a fost slăvit prin darurile Harului. El a vindecat multe boli, în special de ochi, prin rugăciunile sale.

Când tătarii din Crimeea au atacat Kaluga în mai 1512, Fericitul Lavrentie, la acel moment aflat în casa Prințului, a strigat brusc, cu voce tare:

"Dați-mi toporul meu cel ascuțit, pentru că blestemații îl atacă pe Prințul Simeon și trebuie să-l apăr!".

Spunând aceasta, a luat toporul și a plecat. Dintr-o dată, a apărut la bordul navei pe care se afla Prințul, stându-i alături. Sfântul Nebun Lavrentie i-a inspirat și i-a încurajat pe soldați și în acel ceas l-au învins pe dușman.

Uneori, el este reprezentat în icoane ținând un topor cu coadă lungă în mâna dreaptă. Se știe sigur că Prințul Simeon (+1518)2, care i-a datorat viața Fericitului Lavrentie, a construit o mânăstire pe locul nevoințelor ascetice ale Sfântului și i-a închinat-o.

Mânăstirea de azi,Sfântul LavrentieFericitul Lavrentie s-a mutat la Domnul pe 10 august, în anul 1515, chiar în ziua sa de nume. Sfântul mai este, de asemenea, cinstit pe 8 iulie, probabil în amintirea primei sale minuni săvârșite după adormirea sa, în Kaluga, în 1621:

În acel an, boierul Lev Andreevici Kologrivov, care nu-și putea mișca mâinile și picioarele și nu mai putea vorbi, a fost dus aproape de mormântul Sfântului Lavrentie. În timpul unei Slujbe a Paraclisului, pe când se citea Sfânta Evanghelie, omul paralizat a vorbit și a început să creadă în puterea lui Dumnezeu. Ridicându-și mâna dreaptă și-a făcut semnul Sfintei Cruci, apoi s-a ridicat, s-a dus la mormânt și s-a așezat lângă el. Până la încheierea Paraclisului, el a devenit capabil să vorbească normal și se însănătoșise pe deplin.

Fericitul Lavrentie, se pare că a fost canonizat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Țarul Ivan cel Groaznic scria următoarele, pe un act de acordare de teren mânăstirii, în 1565:

"Mânăstirii Nașterii Domnului Hristos, unde se află Lavrentie, cel Nebun pentru Hristos".

În timpul invaziei lui Napoleon în Rusia, mijlocirea Fericitului Lavrentie pentru ținutul său natal s-a arătat de-a dreptul. Kaluga a reprezentat, astfel, "limita ofensivei (franceze) și începutul retragerii și distrugerii inamicului", potrivit unei inscripții de pe Monumentul Maloiaroslaveț3 care comemorează Bătălia din 12 octombrie 1812.

"Pe 26 ianuarie, Napoleon a decis să se retragă din Mojaisk și Borodino, în Smolensk, din motive necunoscute", după cum afirmă chiar istoricii, "rezultând un ocol ciudat pe harta atașată invaziei lui Napoleon în Rusia, la Maloiaroslaveț"4.

Monument MaloiaroslavețÎn august 2018, unele părticele din sfintele moaște ale Sfântului Lavrentie au fost descoperite într-un depozit al Muzeului Central al Forțelor Armate din Moscova. Pe 10 august, o parte din sfintele sale moaște a fost dată Mânăstirii din Kaluga, unde au fost așezate alături de trupul Sfântului Lavrentie.

Spre slava lui Dumnezeu, Viața Sfântului Fericit Lavrentie din Kaluga, cel Nebun pentru Hristos, a fost tradusă pentru prima dată în limba română de Redacția Lăcașuri Ortodoxe în anul 2009, textul fiind completat și adaptat în august 2023.1Mânăstirea Preasfintei Treimi Liutikov este situată la 8 kilometri de orașul Pzemis, pe malul Râului Oka. Prima menționare oficială a Mănăstirii Preasfânta Treime Liutikov datează din 1559. Deși, potrivit istoricilor, mânăstirea a fost întemeiată de Prinții de Vorotinschi în 1504.

Mânăstirea Preasfintei Treimi Liutikov În timpul existenței sale, mănăstirea a avut o istorie destul de bogată. În 1563, în timpul călătoriei sale la Obolensk, Kaluga și Peremisș, Țarul Ivan Vasilievici cel Groaznic a vizitat mânăstirea. În 1595, a avut loc invazia tătarilor din Crimeea. La vreme de necaz, mânăstirea a fost distrusă de hatman-ul Sapieha.

În 1616, Mânăstirea Liutikov a suferit din cauza hatman-ului Lisovschi. În 1618, a fost din nou distrusă de hatman-ul Sagaidacini. Abia din 1653 a început restaurarea acestei mânăstiri, cu ajutorul boierului și armurierului apropiat al Țarului Alexei Mihailovici, Bogdan Matveevici Hitrov. Mânăstirea a prosperat până în 1756.

În 1894, Părintele Gherasim, fost ucenic în Pustia Optinei, devenea starețul Mânăstirii Liutikov, acesta impunând rănduieli stricte în mânăstirea încredințată, ceea ce a contribuit la bunăstărea materială și duhovnicească a mânăstirii, care a durat până în 1917. În 1918, mânăstirea a fost închisă.

În 1974, istoricii locali ai Kalugăi, conduși de A. S. Dneprovschi și G. M. Morozova, au examinat locația mânăstirii și au găsit rămășițele pietrelor funerare ale familiei Hitrov, care i-au impresionat, făcându-le fotografii, dar, din păcate, nu au luat nicio măsură pentru a le conserva. În anii 1990, au fost publicate o serie de articole pe această temă și romanul istoric al lui A. Larin "Armurierul" - personajul principal al romanului fiind Bogdan Matveievici Hitrov, unul dintre cei mai apropiați curteni ai Țarului Alexei Mihailovici. Acțiunea cărții are loc pe fundalul unuia dintre cele mai dramatice momente din istoria Rusiei – reforma Bisericii, al cărei autor a fost Patriarhul Nicon.

În anii puterii sovietice, proprietățile mânăstirii au fost confiscate, unele dintre obiectele de valoare dispărând fără urmă, altele fiind însușite gratuit de localnici, iar altele fiind preluate de diverse muzee și colecții private. În prezent, lucrări de restaurare sunt în curs de desfășurare.

2Simeon Ivanovici (21 martie 1487 — 26 iunie 1518) a fost Prinț de Kaluga, din 1504 până în 1518, al patrulea fiu al Marelui Prinț al Moscovei și al Întregii Rusii Ivan al III-lea Vasilievici și al Sofiei (Zoia) Fominicina Paleologos, nepoata ultimului împărat al Bizanțului, Constantin al XI-lea.

În Cronica Patriarhală, se consemnează că la 21 martie 1487, la ora 7 dimineața, Marele Prinț al Moscovei, Ivan al III-lea, a avut un al patrulea fiu, pe nume Simeon. În 1504, conform Gramatei Duhovnicești a tatălui său, Simeon primea orașele Bejețc, Kaluga, Kozelsk.

În 1512, Principatul Kaluga a fost atacat de tătarii din Crimeea sub conducerea Han-ului Mengli-Giray, care a devastat Belev, Alexin și Vorotinsk. Cei din Kaluga și-au apărat eroic orașul. Simeon a dus lupte cu tătarii, direct de pe Oka, profitând de prezența a câteva zeci de bărci mari acoperite (nasadii). Prințul Simeon a decis să-i împiedice pe tătari să pătrundă pe malul stâng al Oka, iar când numeroasa cavalerie tătară a început să înoate peste învolburata și adânca Oka, la comanda sa, o escadrilă de nasadii a ieșit să-i întâmpine. Simeon a aplicat această tehnică, pornind de la superioritatea multiplă a inamicului: cavaleria tătară formidabilă și manevrabilă pe uscat devenea cea mai vulnerabilă în apă, deoarece călărețul era forțat să înoate ținându-se de greabăn sau de coada calului. În acel moment, călărețul nu se putea acoperi cu vreun scut și nici nu putea acționa eficient cu o armă. Mulți tătari nu puteau înota deloc. Cu toate acestea, bătălia s-a remarcat printr-o mare tenacitate, tătarii înconjurând navele și încercând să pătrundă în ele, uneori reușind, așa încât bătălia s-a dat, practic, la bordul navelor. Cu toate acestea, pierderile grele i-au forțat pe tătari să se retragă.

Istoricii notează că victoria a fost câștigată datorită ajutorului Sfântului Nebun Lavrentie din Kaluga. Pentru această ispravă, Prințul Simeon și dreptul Lavrentie au devenit Sfinți venerați local. În 1514, Simeon, împreună cu frații săi Iurie și Vasile al III-lea, au participat la capturarea Smolenskului, care a fost recucerit eroic de sub Lituania.

În 1518, Simeon, împreună cu fratele său Andrei, l-au însoțit pe Vasile al III-lea, într-o călătorie de "recreere" în Volokolamsk. Curând după aceea, Simeon a murit brusc. Există versiuni care susțin că moartea bruscă a lui Simeon ar fi fost “grăbită” de Vasile al II-lea, adică ar fi fost provocată prin otrăvire.

Prințul Simeon Ivanovici de Kaluga a murit când avea doar treizeci și unu de ani. A fost înmormântat în Catedrala Sfântul Arhanghel Mihail, în Kremlinul Moscovei. Nu avea moștenitori și, prin urmare, timp de paisprezece ani Principatul Kaluga a fost declarat dispărut și încorporat de Marele Prinț Vasile al III-lea al Moscovei, între posesiunile Moscovei.

3Maloiaroslaveț este oraș și centrul administrativ al Districtului Maloiaroslaveț din regiunea Kaluga a Rusiei, situat pe malul drept al Râului Luja (bazinul Oka), la 61 de kilometri nord-est de Kaluga, centrul administrativ al regiunii