Icoana Sfântului Efrem cel Mare din AtsquriSfântul Efrem cel Mare din Atsquri - una dintre cele mai importante figuri ale Bisericii Georgiei din secolele al VIII-lea - al IX-lea, fost ucenic şi tovarăş al Sfântului Grigol din Handza.
Pe drumul de la Klarjeti, din sudul Georgiei, la Abhazeti, în nord-vest, Sfântul Grigol îl întâlnea pe tânărul Efrem şi avea să vadă imediat în el un tovarăş care să-i semene şi un viitor făcător de minuni şi Episcop de Aţkuri.
Grigol a promis că îl va primi pe tânăr ca ucenic al său. La întoarcerea în Klarjeti, Sfântul Grigol a fost însoţit de Efrem şi pe un alt tânăr, Arsenie, viitor Patriarh al Georgiei. El i-a încredinţat, apoi, pe cei doi tineri Sfinţi, fiilor săi duhovniceşti, Hristofor şi Teodor.
Fraţii din Mânăstirea Handza s-au opus primirii acelora, întrucât regulile mânăstirii prevedeau să fie respinşi cei nou-veniţi tineri. Dar Sfântul Grigol i-a asigurat că aşa i se arătase voia lui Dumnezeu şi că, după ce sporeau în această mânăstire, aceşti tineri aveau să fie urmaşi duhovniceşti demni ai Sfântului Efrem Sirul şi Sfântului Arsenie cel Mare.
Sfântul Efrem a fost, ulterior, sfinţit ca Episcop de Atsquri, devenind o figură majoră a Bisericii din vremea sa. El a contribuit semnificativ la întărirea definitivă a autocefaliei Bisericii Georgiei. Ca urmare a nevoinţelor sale, Biserica Georgiei a primit binecuvântarea Antiohiei de a-şi pregăti propriul Sfânt şi Mare Mir, în Mtskheta.
Sfântul Efrem a administrat Eparhia de Atsquri, timp de patruzeci de ani. Dumnezeu l-a înzestrat cu darurile înainte-vederii, facerii de minuni şi al vindecării. El a trăit până la o vârstă înaintată şi s-a mutat la Domnul, cu pace. Chiar şi astăzi, cei care se apropie de sfintele sale moaşte sunt vindecaţi de neputinţelor lor.
Sfântul Efrem de Atsquri este menţionat şi în Viaţa Sfântului Arsenie cel Mare [25 septembrie], fiind cinstit în mod aparte în ziua de 15 aprilie.
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023