Sfântul Cuvios Psoe Egipteanul

Sfântul Pahomie și ucenicii săi, între care și Sfântul PsoeSfântul Psoe, cinstit pe 9 august, a fost ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare (15 mai) şi a trăit în secolul al IV-lea, în Deşertul Sketis (Schit) cunoscut şi sub numele de Wadi El-Natroun.

Sfântul Psoe s-a născut în satul egiptean Șansa, la începutul secolului al IV-lea, iar tatăl său a murit când băiatul era tânăr. Fusese crescut în duhul evlaviei creştine şi aprins de dorinţa de a-şi închina viaţa lui Dumnezeu. Într-o noapte, mama viitorului călugăr a văzut un înger, într-un vis, care îi spunea că Dumnezeu dorea ca unul dintre fiii ei să-I slujească. Femeia avea şapte fii, aşa încât i-a zis Îngerului să aleagă pe oricare l-ar fi dorit. Îngerul i-a arătat pe fiul cel mai tânăr, Psoe, dar ea s-a opus, căci era prea slab, aşa încât a cerut Îngerului să aleagă pe unul dintre fiii săi mai puternici, care să poată să-L slujească mai bine pe Dumnezeu. Îngerul a răspuns: “Puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune” (conform 2 Corinteni 12: 9).

Când Psoe s-a văzut ajuns la vârsta maturităţii, s-a retras în deşert. La început, s-a aşezat lângă Peştera Părintelui Ioan din Egipt, care l-a binecuvântat mai apoi să meargă în Deşertul Nitrian. Acolo, Sfântul Psoe a vieţuit într-o peşteră, la 15 km de chilia Sfântului Macarie cel Mare (19 ianuarie). Curând, vestea despre el s-a răspândit printre cei care erau dornici de mântuire. Oamenii au început să vină la Psoe, din diferite locuri, dorind să fie îndrumaţi de acesta. Printre ei s-a numărat şi Sfântul Efrem Sirul (28 ianuarie), din al cărui toiag a odrăslit un copac de tamarind, aflat încă în mânăstire. Cu toate acestea, unii cercetători neagă faptul că Sfinţii Psoe şi Efrem s-ar fi întâlnit vreodată1.

Fiind mulţi ucenici şi doar o singură mânăstire, Sfântul Psoe s-a retras într-un loc pustiu, unde o altă mânăstire și-a făcut astfel apariția, ea existând până astăzi și purtându-i numele. A fost găsit vrednic de a-L vedea pe Hristos de mai multe ori în viaţa sa.

Sfântul Psoe îi întâmpina pe toţi călătorii care veneau la mânăstire şi le spăla picioarele. Odată, pe picioarele unui străin, a observat nişte răni lăsate de piroane.

”Cred că Te cunosc”, a spus Psoe. Călătorul a dispărut, iar mai apoi un Înger i-a zis că fusese Hristos. Drept recunoştinţă pentru bunătatea Lui, Sfântul a băut apa cu care spălase picioarele Mântuitorului.

Sfântul Psoe este, de asemenea, numit: Iubit al lui Hristos. Într-o zi, ucenicii lui au început să-l întrebe, dacă ei ar putea să-L întâlnească pe Hristos. Acesta s-a rugat, iar o voce de sus i-a chemat să urce pe munte, împreună. Pe drum, au întâlnit un bătrân schilod, care, când a aflat unde mergeau, le-a cerut să îl ia și pe el cu ei. Ucenicii l-au refuzat pe neputincios. Sfântul Psoe se afla în urma lor, așa încât bătrânul i-a adresat și lui aceeaşi dorință. Cuviosul s-a milostivit de schilod şi l-a purtat pe umeri. Curând, Sfântul Psoe, obosit, a căzut în spatele ucenicilor: ”Ştii ce”, i-a spus el schilodului, “devii din ce în ce mai greu. Nu pricep de ce se întâmplă asta”.

Dintr-o dată, a observat că picioarele bătrânului aveau urmele piroanelor. Psoe a zis: “Cred că Ţi-am spălat picioarele, mai înainte!”. Atunci, bătrânul a dispărut, iar când Sfântul Psoe a ajuns, în cele din urmă, în vârf, şi-a găsit acolo ucenicii.

”Unde ai fost? Unde se află Hristos?” – au întrebat ei.

El a răspuns: ”Nu trebuie să-L căutaţi pe munte, ci în aproapele”.

Sfântul Psoe s-a mutat la Domnul în anul 417, în timp ce se ruga. Sfintele sale moaşte s-au arătat a fi nestricăcioase şi se odihnesc în Mânăstirea Al-Surian2, într-o biserică veche din secolul al V-lea, în partea stângă a iconostasului. Trupul său s-a păstrat complet neputrezit, exact după cum era în timpul vieţii sale.

Cu biciul rugăciunii Psoe și-a încheiat viața,

Lovind duhurile rele și cumplite, în coapse.

Tot despre Sfântul Psoe, în altă parte citim, în mod oarecum indirect:

În jurul anului 324 după Hristos, trei bărbați veneau la Sfântul Pahomie din Tabennisi pentru a-l urma, adică Psentesi, Surus și Psoe. Ei i-au spus: "Vrem să ne facem călugări împreună cu tine, și să-L slujim pe Hristos". El a vorbit cu ei, pentru a ști dacă vor putea renunța la părinții lor și să-L urmeze pe Mântuitorul Hristos. Apoi, i-a pus la încercare și, după ce și-a dat seama că au intenții curate, i-a îmbrăcat în schima monahală și i-a primit ca tovarăși, cu bucurie și dragoste de Dumnezeu. Odată alăturați sfintei comunități, s-au nevoit cu mari încercări și nevoințe ascetice.

Îl vedeau lucrând singur la mânăstire, fie îngrijind cele câteva legume, fie pregătindu-le de mâncare; ori, dacă cineva bătea la ușa mănăstirii, el era din nou cel care mergea să răspundă. Dacă vreunul dintre ei cădea bolnav, el îl slujea până când se vindeca, spunându-și în sine, cu privire la cei trei tovarăși ai săi: "Sunt neofiți [începători], care nu au ajuns încă la acel nivel la care să se slujească reciproc”. De aceea, el îi scutea de orice muncă, spunându-le: "Pentru mântuirea voastră, străduiți-vă în aceea pentru care ați fost chemați".

În schimb, ei îi răspundeau: "Ne întristăm, Părinte, să te vedem obosindu-te singur în mânăstire". El răspundea: "Cine își leagă oare vita la jug, și să nu-i pese până când cade și moare? Deci, dacă Domnul va vedea că-s obosit, El ne va trimite pe alții care să ne ajute în orice lucrare bună".

De fapt, el a rânduit pentru ei un mod de viețuire de obște ireproșabil și obiceiuri folositoare pentru sufletele lor, prin rânduieli pe care le-a luat din Sfintele Scripturi: egalitate absolută în îmbrăcăminte și mâncare și locuri cuvenite de odihnă.

Și astfel vorbindu-le Cuvântul lui Dumnezeu, Pahomie i-a luminat și i-a împins spre râvna faptelor bune. Și chiar și atunci când tăcea, văzând modul lui de a fi, era ca și când le-ar fi grăit cuvânt de folos. Ei se mirau, spunându-și unul altuia: "Ne obișnuisem să credem că toți Sfinții au fost făcuți Sfinți și statornici, de Dumnezeu, fără să țină cont de libera lor alegere, încă din pântecele maicii lor, și că păcătoșii nu puteau avea o altă viață, pentru că ar fi fost astfel creați. Dar acum vedem bunătatea lui Dumnezeu manifestată în Părintele nostru care, deși născut din părinți păgâni, a devenit prea-drag lui Dumnezeu și s-a îmbrăcat cu toate poruncile Lui! Atunci și noi și toți oamenii îi putem urma, căci el îi urmează pe Sfinți. Așa se împlinește ceea ce stă scris: 'Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Sfânta Evanghelie după Matei 11, 28). Să murim împreună cu omul acesta și să trăim împreună cu el, căci El ne călăuzește direct la Dumnezeu”.

În jurul anului 336, Sfântul Pahomie a început să-și numească ucenicii stareți în diferite mânăstiri. Psoe s-a aflat printre cei care s-au dovedit a fi puternici în duh și adevărați atleți ai lui Hristos, conducând una dintre mânăstirile Sfântului Pahomie. Ni se spune că s-a mutat la Domnul, pe când se afla în rugăciune.

Spre slava lui Dumnezeu, Viața Sfântului Cuvios Psoe Egipteanul a fost tradusă pentru prima dată în limba română de Redacția Lăcașuri Ortodoxe în anul 2021, textul fiind completat și adaptat în iulie 2023.

1Sebastian P. Brock, în cartea sa “Cântăreț al Cuvântului lui Dumnezeu: Efrem Sirul şi semnificaţia sa în antichitatea târzie”, afirmă că Sfântul Efrem a trăit la est de Râul Eufrat, în perioada dintre al doilea şi al treilea sfert ale secolului al IV-lea, şi că el nu l-ar fi vizitat vreodată pe Sfântul Vasile sau pe Sfântul Psoe.

2Mănăstirea Sirienilor, cunoscută și sub numele de al-Surian, este una dintre cele patru mănăstiri supraviețuitoare din Wadi Natrun, situată într-o zonă a Deșertului de Vest.

Deși în prezent este cea mai mică mânăstire din Wadi Natrun, ea este cea mai cunoscută între clericii și cercetătorii din întreaga lume. Deși întemeiată cu mult înainte, ea este cunoscută sub numele de Mânăstirea Sirienilor, datorită unui grup de călugări al-surieni care s-a stabilit în Wadi Natrun în 984 după Hristos.

Mânăstirea Sirienilor (foto: Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt)Mănăstirea include o serie de clădiri monumentale, inclusiv o fortăreață, un grup de chilii monahale și trei biserici mari numite: "A Fecioarei Maria", "Peștera Fecioarei Maria", "Biserica Arhanghelului Mihail".

Mânăstirea Sirienilor (foto: Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt)Biserica Fecioarei Maria este biserica principală a mânăstirii, construită în 645 după Hristos. În 1994, o echipă de cercetători de la Universitatea din Leiden, examinând straturile de ipsos care acopereau pereții bisericii, a descoperit multe fresce (picturi murale) din secolele al VII-lea până în al XVIII-lea după Hristos. Printre reprezentări, se numără Nașterea și Adormirea Fecioarei Maria, Domnul Iisus Hristos purtându-i sufletul.

O colecție extinsă și rară de manuscrise siriace a fost descoperită în biblioteca mânăstirii, în secolul al XIX-lea. Această colecție de neegalat, găzduită în prezent în biblioteca Vaticanului și în alte instituții, include unele dintre cele mai vechi texte grecești scrise de Aristotel, Euclid și Hipocrate.