Sfântul Cuvios Herimon al Egiptului

Sfântul Herimon (Heremon) a fost un ascet al Egiptului, care a viețuit în Mânăstirea Sketis (Schit) din deșert, la sfârșitul secolului al IV-lea - începutul secolului al V-lea. Numele său este amintit în Raiul Sfinților Părinți1 și în Istoria Lausiacă (Lavsaicon) a lui Paladie, cât și în Patericul alfabetic.

Peștera Sfântului Heremon se afla la o distanță de peste 60 de Km de biserică și aproape 20 km de un izvor de apă. Sfântul s-a mutat la Domnul, pe când lucra, la vârsta de peste 100 de ani.

Astfel, în Raiul Sfinților Părinți ni se istorisește, despre Sfântul Cuvios Heremon:

"Mărturiseau că peștera din Patara, care aparținea lui Ava Heremon care se afla în Schetis, era la 60 Km distanță de biserică și la aproape 20 km depărtare de un izvor de apă.

Și obișnuia să ducă la biserică, cu nevoința propriilor sale mâini, două ulcioare de apă, din piele de capră, câte unul pentru fiecare zi, iar când era obosit, lăsa unul la marginea drumului și se întorcea după aceea și îl ducea".

Sfântul Heremon este amintit și de Sfântul Teodor Studitul (11 noiembrie), în Triodul Postului Mare, în slujba de sâmbătă de la lăsatul secului de brânză, în a 6-a Odă a Canonului Utreniei:

Sarmat şi Timotei, şi Titoe împreună cu Iperchie, şi Farmutie, Foca, Hariton, Herimon, Psoe şi înţeleptul Or, să se laude.

Sfântă şi lăudată mulţimea părinţilor, cea amintită şi cea nenumită, scapă de primejdii pe cei ce săvârşesc pomenirile voastre cu dragoste. (CANONUL Părinților)

Ziua aparte de sărbătorire a Sfântului Herimon este 16 August.

Din Istoria Lausiacă aflăm:

"Căci s-a întâmplat în zilele acelea că nevoitorul Heremon a murit șezând și a fost aflat mort în scaun, ținând lucrul în mână".

Acestea sunt amintite de Paladie în capitolul "Despre Cronie și Pafnutie". Părintele Dumitru Stăniloae, în traducerea acestei cărți, precizează că "despre acest Pafnutie se vorbește în Patericul Egiptean, fiind cel pe care l-a vizitat Casian în anul 395, când avea 90 de ani".

Așa încât, acest Heremon (Cheremon) menționat de Paladie este același cu cel amintit de Sfântul Ioan Casian în Convorbirile sale, în mod special în cea de-a XI-a, a XII-a și a XIII-a. Acolo este descris ca locuind lângă Panephysis:

"Fericitul Archebius a socotit cu cale să ne ducă mai întâi la Cheremon, fiindcă era şi mai aproape de mănăstirea lui şi mai înaintat în vârstă. Trecut de o sută de ani, trăia mai mult în duh şi avea spatele atât de încovoiat din cauza bătrâneţii şi a rugăciunilor neîncetate, încât ajunsese ca un copil şi mergea ajutându-se de mâini.

Privindu-i deopotrivă chipul minunat şi mersul (tot trupul îi era slăbit şi uscat, dar nu-şi pierduse dreapta judecată de altădată), cu simplitate, i-am cerut, să ne vorbească şi să ne înveţe, mărturisindu-i că numai dorinţa de hrană duhovnicească a fost pricina venirii noastre.

«Ce învăţătură, a zis el, oftând cu greutate, vă poate da un bătrân, căruia slăbiciunea vârstei i-a răpit vlaga de altădată şi încrederea că va putea vorbi? Cum să vă învăţ ceea ce eu nu fac, sau ceea ce ştiu că acum îndeplinesc mai puţin şi mai anevoie? De aceea n-am îngăduit până la această vârstă să locuiască niciun tânăr cu mine, pentru ca exemplul meu să n-aducă altuia vreo dezamăgire. Niciodată învăţătura cuiva nu va avea autoritatea de a se impune, dacă el n-o va sprijini prin pilda faptelor sale».

SOLII DE PREȚ

Anul acesta se împlinesc 31 de ani de când, la iniţiativa Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos.

În acest context, Duminică, 26 noiembrie, la Galați a avut loc primirea, cu mare procesiune, a sfintelor moaşte ale Sfântului Cuvios Ioan Damaschin - mare sfânt apologet şi imnograf. În ziua hramului, joi, 30 noiembrie 2023, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu ierarhii invitaţi, începând cu ora 9.00. În toate aceste zile de sărbătoare, credincioşii din judeţele Galaţi şi Brăila sunt aşteptaţi să se închine la Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, aşezate pe baldachinul special amenajat în proximitatea Catedralei arhiepiscopale.

Pentru ca, mai departe, la insistențele oaspeților săi, să continue:

"Trei sunt motivele, a răspuns atunci fericitul Cheremon, care fac pe oameni să se stăpânească de la vicii: teama de gheenă şi de legile de aici, speranţa şi dorinţa Împărăţiei Cerurilor şi sentimentul binelui împreună cu dragostea pentru virtuţi".(...) "Primele două sunt proprii acelor oameni care, tinzând să înainteze în virtuţi, n-au încă un simţământ puternic pentru ele, iar a treia este a lui Dumnezeu şi a acelora care au primit în ei chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. El este singurul care nu de teamă şi nu ispitit de răsplată, ci numai din sentimentul bunătăţii, îndeplineşte toate cele bune.

«Toate, precum spune Solomon, le-a făcut Dumnezeu pentru Sine Însuşi». Din bunătatea Sa împarte cu prisosinţă toată mulţimea bunurilor Sale celor vrednici şi nevrednici. El nu poate să fie înfrânt de injurii, nici să fie urnit din statornicia Sa de nedreptăţile oamenilor, rămânându-I întotdeauna întregi bunătatea şi firea Sa neschimbătoare".

Iar sfaturile continuă:

"Fie de teama pedepselor, fie în nădejdea răsplăţii, începem să ne ferim de vicii. «Teama, zice apostolul, nu este în dragoste, ci dragostea desăvârşită alungă teama; fiindcă teama presupune pedeapsă, iar cel care se teme nu este desăvârşit în dragoste. Să-L iubim şi noi, aşadar, pe Dumnezeu, fiindcă mai întâi El ne-a iubit pe noi».

Nu vom putea să ne ridicăm la acea adevărată desăvârşire decât dacă, aşa precum El mai întâi ne-a iubit numai pentru mântuirea noastră şi nu a altcuiva, să-L iubim şi noi pentru dragostea Lui şi nu a altuia. De aceea să ne străduim să ne ridicăm, cu desăvârşita ardoare a minţii, de la această teamă, la speranţă, iar de la speranţă la dragostea de Dumnezeu şi de virtuţi, pentru ca, trecând la dragostea de binele însuşi fără schimbare, pe cât este cu putinţă firii omeneşti, să ne însuşim ceea ce este bun".

Rezumând:

"Este mare deosebire între cel ce stinge focul viciilor din el de teama gheenei sau în speranţa simbriei viitoare, şi acela care, stăpânit de dragostea de Dumnezeu, se îngrozeşte de răutate şi de viaţa prihănită, având în el binele curăţiei numai din dorinţa castităţii, fără să aştepte împlinirea făgăduinţei viitoare. Desfătat de conştiinţa binelui prezent, săvârşeşte toate nu speriat de pedepse, ci fiindcă îşi găseşte fericirea în virtuţi".

"Cel ce este în această stare nu poate nici să se folosească de ocazia păcatului când nu există oameni ca martori, nici să se păteze de mângâierile cugetărilor ascunse, de vreme ce, având adânc înrădăcinat sentimentul virtuţii, nu numai că nu primeşte în inimă, dar chiar urăşte, cu cel mai puternic dispreţ, orice îi e contrar.

Una este să fie cineva desfătat de bine din ura faţă de viciu şi de păcatele trupeşti, alta să-şi înfrâneze poftele nepermise, cu gândul la răsplata viitoare, alta să se teamă de paguba prezentă şi alta să se teamă de pedeapsa viitoare. În primul caz binele este primit de bună voie, pe când în al doilea din constrângere, ca şi cum n-ai vrea să-l faci, dar te împinge la această teamă de chinuri, sau dorinţa de răsplată.

Cine se abţine de frică de la mângâierile viciilor, dacă-i dispare obstacolul fricii se va întoarce iarăşi la ceea ce iubeşte şi de aceea nu va dobândi statornicia în a face bine şi nici siguranţa că altădată nu va mai fi ispitit, fiindcă nu va avea puternică şi veşnică pacea neprihanei.

Unde există neliniştea războiului nu pot să nu intervină primejdiile rănilor. În mod necesar cel implicat într-un conflict, oricât de bun războinic ar fi, oricât de vitejeşte ar lupta, oricând poate fi străpuns şi rănit mortal de sabia duşmanului. Cel care, însă învingând îmboldirile viciilor, se bucură de siguranţă din partea lor şi trece la dragostea de virtute, va păstra permanent starea acelui bine, căruia îi aparţine în întregime, fiindcă ştie că nimic nu este mai păgubitor decât pierderea castităţii intime.

Cel pentru care este o pedeapsă grea încălcarea primejdioasă a virtuţilor şi atingerea otrăvitoare a viciului însuşi, nu socoteşte nimic mai larg şi mai preţios decât curăţia prezentă. Acestuia, spun, nici prezenţa în lume şi consideraţia din partea acesteia nu-i va mări cinstea, nici singurătatea nu i-o va micşora, ci purtând pretutindeni întotdeauna cu sine, ca dreaptă judecătoare, conştiinţa nu numai a faptelor, dar şi a cugetărilor sale, se va strădui pe aceasta s-o respecte în cea mai mare măsură, fiindcă ştie că judecata propriei sale conştiinţe nimeni n-o poate nici învălui, nici păcăli, nici evita"...

"Cel ce va merita să aibă această stare, bizuindu-se nu pe ostenelile sale, ci pe ajutorul lui Dumnezeu - de la condiţia de rob în care-l ţine teama şi de la dorinţa câştigului sperat, în care este cerută nu atât bunătatea celui ce dăruieşte, cât răsplata muncii - va începe să treacă în dragostea fiilor, în care nu teama, nu pofta de câştig, ci acea dragoste care nu cade niciodată va stărui neîncetat. Despre această teamă şi dragoste Domnul, spunând unora, ce se cuvine fiecărei persoane, arată: «Fiul cinsteşte pe tatăl şi robul se teme de stăpânul său. Şi dacă Eu sunt tatăl, unde este cinstea Mea? Şi dacă Eu sunt stăpânul, unde este teama de Mine?»".

"Este de trebuinţă ca acela care este rob să se teamă, fiindcă dacă «ştiind voinţa stăpânului său, va face lucruri vrednice de bătaie, va primi multe lovituri». Prin această dragoste, cine va ajunge la chipul şi asemănarea cu Dumnezeu va fi desfătat de plăcerea binelui însuşi şi, posedând într-un fel simţământul răbdării şi al blândeţei, de aici încolo nu se va mai mânia de niciun viciu al celor ce păcătuiesc, ci va cere cu durere şi răbdare mai degrabă iertare pentru neputinţele lor, amintindu-şi că şi el multă vreme a fost îmboldit de patimi asemănătoare, până să fie salvat de mila Domnului -şi salvat nu prin puterile sale de ispitele trupeşti, ci cu ajutorul lui Dumnezeu. Va înţelege atunci că nu mânia, ci mila îi scapă pe cei ce greşesc, cântând cu toată liniştea inimii acel verset către Dumnezeu: «Tu ai sfărâmat cătuşele mele, Ţie Îţi voi aduce Jertfa Laudei» şi: «Numai fiindcă m-a ajutat Domnul, n-a mai locuit în iad sufletul meu».

Stând în această umilinţă a minţii, el va putea să îndeplinească acea poruncă evanghelică: «Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi», şi: «Rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc şi vă defăimează». Aşa vom merita să ajungem la acea răsplată prin care nu numai că dorim chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar chiar suntem numiţi fiii Săi. Căci este scris: «Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Care este în ceruri, că El face să răsară soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi». Fericitul Ioan, ştiind că el a ajuns la acest sentiment, zice: «Ca să avem încredere în ziua judecăţii, fiindcă precum este El suntem şi noi în această lume».

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în noiembrie 2023.

1Raiul sau Grădina Sfinților Părinți include istoriile pustnicilor, stâlpnicilor, călugărilor, obștilor și Părinților asceți ai deșerturilor Egiptului, dintre anii 250 și 400 după Hristos, compilate de Arhiepiscopul Atanasie al Alexandriei, Episcopul Paladie de Helenopolis, Ieronim și alții.