Sfântul Cuvios Antonie Stâlpnicul, din Martkopi

Sfântul Cuvios Antonie Stâlpnicul din Martkopi este cinstit în mod aparte, în special în Georgia, în ziua de 16 august, acesta fiind sărbătorit și dimpreună cu cei 13 Părinți Sirieni veniți în această țară, în data de 7 mai.

Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică (Sfânta Evanghelie după Matei 19, 29).

Ascetismul monahal, ca tip de sfințenie, implică respingerea atașamentului față de cele lumești, a grijilor și aspirațiilor lumești și alegerea de a-L urma pe Hristos, de a urma postul și rugăciunea ca bază a vieții. Acest tip de sfințenie este indicat în cuvintele lui Hristos rostite Sfântului Apostol Petru, redate mai sus. Stiliții (stâlpnicii) sunt Sfinți Cuvioși care au ales pentru ei înșiși nevoința specială de a viețui pe un stâlp (turn, piatră sau altă înălțime care nu este accesibilă celor din afară), ca modalitate de retragere din lume și de concentrare asupra rugăciunii neîntrerupte. Sfinți stâlpnici dintre cei mai vestiți sunt Simeon Stâlpnicul (390-459); Daniil (sec. V), Ioan și Simeon cel Tânăr (sec. VI), Alipie (sec. VII); în Rusia: Cuviosul Nichita Stâlpnicul din Pereiaslav (+1186) și Sav Vișerschi (+1461). Singurul stâlpnic din occident a fost călugărul Wulfilaih (+594), care s-a nevoit în climatul aspru de pe vârfurile lanțului muntos al Ardenelor (Franța, Belgia și Luxemburg).

Sfântul Antonie din Martkopi este unul dintre cei 13 Sfinți Părinți Sirieni întemeietori ai monahismului în Georgia, care au venit în Iberia (Georgia) în secolul al VI-lea, pentru a întări credința creștină. Sfântul Antonie a fost născut în Siria. Potrivit altor surse, el ar fi venit din orașul Edessa (un oraș antic din sud-estul Asiei Mici - acum pe teritoriul Turciei - un important centru al creștinismului timpuriu). După eșuarea unei tentative de asediere a orașului de către șah-ul iranian Kosrow I Anușirvan, Sfântul Antonie a părăsit cetatea, luând de la o biserică nestoriană o copie a Icoanei Făcătoare de Minuni a Mântuitorului Hristos nefăcută de mână omenească, prin voia lui Dumnezeu imprimată pe o tăbliță din lut. Această tăbliță (țiglă) ceramică fusese odată folosită pentru a astupa o nișă în care a fost ascunsă Icoana făcătoare de minuni a Mântuitorului. Icoana minunată era un "Mandylion" (Chipul lui Iisus Hristos imprimat pe o năframă), iar cea de pe țiglă este cunoscută drept "Ceramidion".

Istoria apariției Chipului Mântuitorul nefăcut de mână omenească este următoarea: în orașul Edessa, Regele Abgar al V-lea Ukkama se îmbolnăvise grav. Domnul Iisus Hristos i-a trimis o pânză (prosop) cu care Își ștersese Chipul după ce Și-a udat fața, astfel rămânând amprenta Chipului Său. Întrucât barba era udă după spălarea cu apă, ea s-a imprimat sub o formă despicată. Pânza de in, cu Chipul lui Hristos, a fost păstrată mult timp în Edessa, ca fiind cea mai importantă comoară a orașului. Regele Abgar, vindecat atunci, a decorat bogat Icoana făcătoare de minuni și a așezat-o într-o nișă de piatră deasupra porților Edessei, astfel încât toți cei care intrau în oraș să se poată închina Icoanei Sfinte. Dar după ceva timp, unul dintre descendenții lui Abgar, conducător al Edessei, a căzut în idolatrie, apoi, pentru a se proteja Icoana de nebunia păgânilor, ea a fost așezată într-o nișă din cărămizi și a stat ascunsă mult timp, până la invazia armatei persane. În timpul războiului cu perșii, într-o noapte, Eulalie, episcopul cetății Edessa, a avut o viziune în care i se indica locația exactă a Icoanei. Deîndată ce aceasta a început să se ivească, episcopul a demontat gardul și a scos afară cea mai curată reprezentare a lui Hristos, nefăcută de mână omenească. Pe cărămida care proteja Icoana se imprimase o altă Icoană, care nu se deosebește de prima, mărturisind faptul că, demult, în miez de noapte, un stâlp de foc coborâse din cer și făcuse acest lucru, fapt care atunci atrăsese, conform cronicilor, atenția conducătorului cetății.

În Siria, Sfântul Antonie a devenit ucenicul lui Ioan din Zedazeni. Apoi, împreună cu doisprezece călugări sirieni ajungeau în Georgia. Ei aveau să devină întemeietorii monahismului georgian. După ce învățătorul său Ioan de Zadezni le-a ordonat ucenicilor săi să se împrăștie în diferite locuri din Iberia (Domnul Însuși având să indice fiecăruia locul exact) pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu și a-i învăța pe oameni, Antonie s-a așezat pe muntele izolat Akriani (numele se traduce cu "Locuri Stâncoase"), lângă Tbilisi. O biserică a fost construită aici în timpul lui Vahtang Gorgosali și chiar a fost numit un Episcop. Sfântul Antonie a trăit în izolare ca pustnic, așa că a fost numit "Singuratic" (în georgiană "Martomkopeli"), iar locul a fost numit în consecință Martkopi (în georgiană înseamnă "Retras").

Potrivit istorisirilor vremii, Părintele Antonie primea ca hrană lapte de la o cerboaică ce venea la el din când în când. Într-o zi, cerboaica a venit la Părintele Antonie speriată și rănită. Cerboaica l-a condus pe călugăr la locul unde se afla prințul la vânătoare. Prințul i-a poruncit călugărului să-i spună numele, însă Antonie nu a făcut decât să indice ușor cu mâna întinsă, ca răspuns. Părintele Antonie nu înțelegea limba locală și, astfel, îi indicase locul unde viețuia. Cu toate acestea, prințul nu l-a înțeles, s-a enervat și i-a poruncit unui ostaș al său să taie mâna întinsă a călugărului. În acel moment, însă, ei au devenit martorii unei minuni. În timpul executării ordinului, mâna soldatului s-a înmuiat brusc, iar Părintele Antonie avea să-i refacă, sănătoasă, acea mână. Prințul, surprins, i-a promis Părintelui Antonie că orice va cere va și primi. Cuviosul nu a cerut nimic altceva, decât un drob de sare pentru cerboaică, după care a revenit în mânăstirea lui.

Părintele Antonie a devenit curând vestit, ca făcător de minuni, și a avut ucenici, cu care pustnicul a întemeiat o mânăstire (cunoscută sub numele de Mânăstirea Martkopschi) și a construit o biserică în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Mântuitorului (în georgiană templul se numește "Gvtaieba"). Aici s-a aflat țigla cu Chipul Mântuitorului nefăcut de mână omenească. Antonie i-a convertit la creștinism pe locuitorii din vecinătatea Munților Zedazen și Ikalto, din satele Ahmet și Lopotișevi (la nord-est de Tbilisi).

Sfântul Antonie și-a petrecut ultimii 15 ani din viață pe un turn înalt, în post și rugăciune, motiv pentru care Sfântul Antonie mai este numit și Stilitul (Stâlpnicul) din Martkopschi. La sfârșitul vieții sale pământești, călugărul Antonie a fost îngropat în lăcașul pe care îl construise, vindecări minunate având loc la mormântul său, ceea ce a atras mulți credincioși. Mânăstirea și rămășițele turnului pe care a viețuit și s-a rugat călugărul au supraviețuit până în prezent. Țigla cu Chipul făcător de minuni al Mântuitorului s-a pierdut, dar o copie minunată a rămas într-unul din lăcașurile din Tbilisi.

În data de 16 august se ține hramul Bisericii Ancishat din Tbilisi, unde s-a păstrat Icoana făcătoare de minuni a Mântuitorului, adusă de călugăr. Prima menționare a Sfântului Antonie din Martkopschi - o scurtă relatare a sosirii sale în Georgia - este inclusă în cartea "Viețile Părinților Sirieni" (secolul al X-lea). Imnograful Patriarh Arsenie al IV-lea Bulmaiisimisțe vorbește despre el mai detaliat, compunând un imn în cinstea Icoanei nefăcute de mână omenească, a Mântuitorului, adusă de Sfântul Antonie în Georgia. O altă scriere cu viața separată a Sfântului Antonie Martkopschi, independentă de viața altor părinți sirieni, a fost compilată de un autor necunoscut abia în secolul al XVII-lea, fiind inclusă ulterior în sinaxare.

Mânăstirea Martkopi este situată la 5 km de satul Martkopi, pe dealul împădurit Ialno, la o altitudine de 1 350 m (la 27 km de Tbilisi). Satul Martkopi este unul dintre cele mai mari și mai vechi sate din Georgia. Există o mulțime de atracții aici - monumente istorice se găsesc chiar și în curțile localnicilor. Descoperirile arheologice indică faptul că împrejurimile Martkopi-ului au fost locuite încă de acum 4 500 de ani. Și, tot în Martkopi, au fost descoperite cele mai vechi obiecte metalice nu doar din Georgia, ci din întregul Caucaz. Una dintre cele mai importante bătălii din istoria Georgiei, Bătălia de la Martkopka, a avut loc în acest ținut.

Conform cronicilor, Mânăstirea Martkopi a fost întotdeauna considerată un lăcaș de cult foarte apreciat, iar când mongolii au devastat orașul Rustavi în 1265, prin invazia Han-ului Berka - comandantul "Hordei de Aur" - Arhiepiscopul local și-a mutat reședința la Martkopi.

Regele David al VII-lea Ulu (1247-1270) s-a îmbolnăvit și nimeni nu îl mai putea vindeca. Când țarului i s-a adus Icoana Martkopschi a Mântuitorului nefăcută de mână omenească, și el a atins-o, acesta s-a vindecat.

În timpul invaziei lui Tamerlan, în 1395, mânăstirea a fost supusă unei devastări teribile. Acesta este momentul în care s-a pierdut Icoana Mântuitorului.

SOLII DE PREȚ

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului și a Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, joi, 7 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, și-a cinstit ocrotitorul spiritual, săvârșind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Comana.

Întru mulți și binecuvântați ani, Stăpâne!

În anii 20 ai secolului al XVIII-lea, țarul kahetian Constantin al II-lea, care a scăpat din captivitatea turcă, s-a ascuns aici. Urmărindu-l, armata turcească a atacat Martkopi, devastând mânăstirea și împrejurimile. Cu toate acestea, Martkopi și-a menținut statutul de Centru Episcopal, până la începutul secolului al XIX-lea.

În 1752, școala care exista de mult timp la mânăstire a încetat să mai existe, din cauza atacurilor unor triburi din Dagestan. Martkopi a rămas pustie. Iar cutremurul din 1823 a finalizat distrugerea ei, prin căderea turlei bisericii. Lăcașul cu cupolă, existent și astăzi, a fost construit în secolul al XIX-lea, pe locul celui vechi.

În 1917-1918, Martkopi a devenit reședința Patriarhului Georgiei, Kirion al II-lea (1855-1918). Aici, în vara anului 1918, Patriarhul a fost găsit ucis. Circumstanțele morții sale au rămas încă neclare.

Viața duhovnicească din Martkopi a continuat până în 1936, după care mânăstirea a fost închisă. În anii '50 și '60, aici a funcționat un adăpost pentru copiii fără casă, iar apoi el a fost transformat într-un sanatoriu pentru angajații din aviație.

Activitatea monahală din Mânăstirea Martkopschi a fost reluată în anul 1989, cu binecuvântarea Patriarhului întregii Georgii, Ilie al II-lea. În prezent, deci, Martkopi este o mânăstire activă. Clădirea mânăstirii a fost cândva reședința de vară a Patriarhului Ilie al II-lea, iubitor al acestui loc special.

Complexul actual al mânăstirii este format din mai multe structuri și este înconjurat de un zid impresionant de piatră, destinat apărării, dovadă fiind numeroasele fante tăiate în el. În cei mai buni ani, lungimea acestei fortificații a fost de aproape un kilometru și jumătate, înălțimea zidului fiind de 8 metri, iar grosimea de 2 metri. Complexul mânăstirii este format din mai multe biserici (Biserica principală "Gvtaeba" și Biserica Sfântul Gheorghe), o clopotniță (1629), chilii pentru călugări și alte structuri. Lăcașul principal Gvtaeb a fost inițial mai mare. Mai târziu, pe ruinele sale a fost ridicată o clădire mai mică, pe care o putem vedea acum. În partea de nord a lăcașului se află mormântul Sfântului Antonie.

În partea inferioară a acestei Catedrale se află un mormânt în care sunt îngropate rămășițele călugărilor care au fost împușcați în perioada sovietică. Stâlpul Sfântului Antonie, pe care bătrânul a viețuit timp de 15 ani, este situat la 500 m est de complex, pe vârful unui deal. O potecă îngustă și abruptă, printr-o pădure deasă, duce la el. Mai există, de asemenea, o altă biserică veche aparținând complexului mânăstirii. Turnul, construit chiar la marginea prăpastiei, și-a pierdut partea de nord-vest, în timp. Pe partea estică, mai bine conservată, a stâlpului, se văd clar urmele a patru etaje. În prezent, mânăstirea restaurată este mânăstire de călugări.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în decembrie 2023.