Sfântul Calinic, Patriarhul Constantinopolului (cinstit în mod aparte în ziua de 23 august, anual)

Sfântul Calinic a fost mai întâi preot al Sfântului lăcaș al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne. Apoi, datorită virtuților sale, a fost făcut Patriarh al Constantinopolului în anul 693, pe vremea domniei împăratului Iustinian al II-lea (685-695 și 705-711), nepotul lui Iraclie.

Împăratul Iustinian a fost răsturnat de pe tron în anul 695, iar după ce i-a fost tăiat nasul în hipodrom - de unde și porecla "Nas Spintecat" - a fost aruncat în închisoare, la Cherson. Leonit (695-698) a urcat, mai apoi, pe tronul imperial. Ulterior, în 698, Tiberius al III-lea l-a răsturnat pe Leonit.

După zece ani, în 705, Iustinian a fugit din închisoare, s-a căsătorit cu sora hanului hazarilor din Caucaz, Teodora, și a plecat în Bulgaria, pentru a cere sprijin militar în vederea recuceririi tronului. Ajutat de conducătorul bulgarilor Tervel, căruia i-a acordat titlul de Țar și mâna fiicei sale Anastasia, Iustinian a apărut în fața zidurilor Constantinopolului cu o armată de 15 000 de călăreți bulgari, în anul 705.

Înainte de a intra în oraș, el a promis Patriarhului și Senatului că nu va face rău nimănui, jurând în fața Sfintei Cruci, a Evangheliei și a Trupului și Sângelui Domnului. Însă, după ce a intrat cu vicleșug în Constantinopol folosind un apeduct părăsit, Iustinian i-a executat pe uzurpatorii Leonit și Tiberiu al III-lea și a poruncit să fie orbit Patriarhul Calinic, încălcându-și, astfel, deîndată jurământul și începând să verse mult sânge în popor.

COMUNICARE

Joi, 4 Aprilie 2024, orele 13:00, la actualul Cimitir Calvin din Calea Giulești nr. 101, Sector 6, București, vom comemora printr-o slujbă religioasă ortodoxă victimele civile din bombardamentul lansat asupra capitalei, de aviaţia americană, în urmă cu 80 de ani. Mare parte dintre ele, în special din zona Grivița, și-au găsit locul de odihnă într-o groapă comună dintr-un colţ al acestui loc de doliu. Anonime şi cuminţi îşi așteaptă încă din partea compatrioţilor omagiul cuvenit, ce s-ar putea concretiza printr-un minim gest de dreptate peste timp: un monument care să le recunoască nevinovăția și care să le cinstească memoria.

În doar câteva minute, bombardarea Bucureştiului, începută la orele 13:45 în fatidica zi de marţi, 4 Aprilie 1944, a produs un masacru soldat cu aproape 3000 de morți, 2500 de răniți și mii de vieți și de locuințe distruse, fără niciun temei militar. O tragedie bucureșteană de proporții rămasă într-un con de umbră, un coșmar care confirmă o dată în plus caracterul imprevizibil și lipsit de scrupule al celor ce se cred apărătorii de serviciu ai umanităţii.

Este un moment de reflecţie, la care vă invităm să luaţi parte împreună cu noi, pentru a ne aminti de cei a căror viaţă a fost irosită pe nedrept, sub veşnicul pretext al unei vieţi mai bune. Trebuie să nu-i dăm uitării şi, mai ales, să învăţăm că războiul este calea cea mai ocolită către pace, iar crima cea mai reprobabilă manifestare a libertăţii umane.

Organizatori:

Prof.Univ.Dr. Gheoghe F. Anghelescu, Preşedintele Fundaţiei Ecumenice “Pro Axe Mundi”,

Lect.Univ.Dr. Ionuţ Chircal

Dumnezeiescul Patriarh Calinic a fost capturat din cauza presupusei sale contribuții la exilarea împăratului și, greu chinuit, a fost condamnat să fie exilat și închis de viu într-un zid de piatră, în Roma. După patruzeci de zile, zidul s-a prăbușit și Sfântul Calinic a fost găsit viu, deși de slăbiciune abia mai respira, iar cu patru zile mai târziu s-a mutat la Domnul.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel i s-au arătat Episcopului Ioan al VI-lea al Romei (701-705) într-un vis, ca fiind vii și poruncindu-i ca Sfântul Calinic să fie înmormântat în Biserica Sfinților Apostoli, la Roma.

Textul de mai sus apare relatat în unele manuscrise ale Sinaxarului din Constantinopol și este întărit de istorici, dar este aparent respins de Sfântul Nicodim Aghiorâtul, conform căruia Împăratul Iustinian al II-lea ar fi dorit să construiască o fântână frumoasă în locul pe care se afla o biserică închinată Maicii Domnului, cea care se numea a Mitropoliilor. De aceea s-a apropiat de Patriarh și a căutat să primească binecuvântarea lui, pentru a o dărâma. Patriarhul a răspuns că există rugăciuni doar pentru construirea și întărirea bisericilor, nu și pentru distrugerea lor, pentru că Dumnezeu a făcut lumea să rămână și nu să piară ori să fie distrusă. Prin urmare, cei trimiși de împărat au încercat să-l forțeze să se supună ordinelor. Atunci, Patriarhul s-a rugat: "Slavă ție Hristosul meu, căci tu le îngădui și le rabzi pe toate". Biserica a fost ruinată.

În continuare, domnind pentru a doua oară, Iustinian al II-lea a avut parte de lupte nereușite, împotriva bulgarilor și a arabilor. În 708 invada Bulgaria, dar a fost învins de Țarul Tervel și constrâns să facă pace. În est, bizantinii au fost învinși de arabi, pierzând orașul Cilicia.

În 711, Chersonul s-a revoltat sub conducerea generalului exilat Filipikos Bardan. Rebeliunea s-a extins și în Constantinopol, profitându-se și de faptul că Iustinian era plecat în Armenia neputând astfel să se întoarcă și să-și apere capitala, iar armata l-a proclamat pe Bardan împărat, Iustinian fiind prins și executat în afara orașului, în decembrie 711.

Mai înainte, Iustinian îi ordonase Episcopului Ioan al VII-lea al Romei să recunoască deciziile Sinodului de la Constantinopol (cele 102 canoane disciplinare adoptate la Al V-lea și Al VI-lea Sinod Ecumenic). Ordinul împăratului a fost susținut de o expediție militară în Exarhatul din Ravena, în Italia, încununată de succes. În anul 710 noul Episcop, Constantin, vizita Constantinopolul, arătându-se de acord cu unele din cererile lui Iustinian și refăcând astfel relațiile cu Imperiul Bizantin. A fost de fapt ultima vizită din istorie a unui Episcop al Romei, la Constantinopol.

După executarea lui Iustinian, Tiberiu, fiul lui, a fost de asemenea ucis la ordinul noului împărat Filipikos, execuția având loc în fața mamei sale Teodora și a bunicii sale Anastasia (soția Împăratului Constantin al IV-lea și mama lui Iustinian). Astfel, conform istoricilor, s-a pus capăt Dinastiei Heracliene, întemeiată de împăratul Heraclie I.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în aprilie 2024.