Sfântul Avacum, Diaconul Serbiei

Sfântul Nou Mucenic Avacum s-a născut în Bosnia, în 1794, şi a fost numit Lepoie, de către părinţii săi. Tatăl i-a murit, lui Lepoie, pe când Sfântul era încă un băieţel, aşa că mama lui l-a dus la Mânăstirea din Mostaniţa, unde unchiul său era Părinte duhovnicesc. A crescut în mânăstire, iar mai târziu a devenit călugăr, cu numele Avacum. Când avea optsprezece ani, a fost hirotonit Diacon, de către Mitropolitul Iosif (Sakabenta).

În 1809, călugării au luat parte la o revoltă nereuşită împotriva turcilor şi aceştia a trebuit să fugă, pentru a-şi salva vieţile. Ei s-au aşezat în Mânăstirea "Buna Vestire" din Târnava, lângă Caceak, unde egumen era Sfântul Paisie.

După înăbuşirea Revoltei lui Karagheorghe în 1813, turcii au început o domnie a terorii asupra sârbilor. Totodată, bolile năpădiseră întreaga zonă, din cauza trupurilor lăsate neînmormântate. Oamenii au încercat o altă revoltă, sub Hagi-Prodan Gligorievici, iar călugării din Târnava au luat parte la ea. Rebeliunea a avut loc la Sărbătoarea Sfintei Cruci (14 septembrie), dar a fost zdrobită de turci. Mulţi oameni au fost capturaţi, iar unii au fost executaţi la faţa locului, ca avertisment pentru ceilalţi.

Câţiva dintre prizonieri au fost trimişi la Suleiman Paşa, în Belgrad, printre care s-au aflat şi Sfinţii Paisie şi Avacum. Sfântul Diacon Avacum cânta „Cu noi este Dumnezeu”, în celula închisorii, în timp ce Sfântul Paisie se ruga. Turcii s-au oferit să elibereze pe oricine s-ar fi convertit la islam. Unii dintre prizonieri s-au arătat de acord cu acest lucru, dar majoritatea a refuzat să se lepede de Hristos, aşa încât a fost condamnată la moarte.

Turcii au încercat să-l preseze pe Avacum, pentru a se "salva" îmbrăţişându-le religia, dar el a refuzat chiar şi să le asculte propunerea. Fostul său Părinte duhovnicesc, Ghenadie, a acceptat oferta turcilor şi îl îndemna şi pe Avacum să-i urmeze exemplul. Diaconul, curajos, a declarat că el este luptător al lui Hristos şi prefera să moară, decât să se lepede de Hristos.

Sfântul Avacum a fost condamnat la tragere în ţeapă - pe care a fost obligat să o poarte până la locul de execuţie. Mama lui l-a îndemnat să îmbrăţişeze islamul, după care să caute iertare pentru faptul că ar fi fost forţat de ea. Sfântul i-a mulţumit pentru faptul că-i dăduse viaţă, dar nu şi pentru sfaturile ei.

La locul de execuţie, turcii i-au cerut încă o dată să ţină cont de tinereţea sa şi să nu moară înainte de vreme. Avacum a râs, întrebând: „Dar turcii nu mor, până la urmă?”. Ei au răspuns: „Bineînţeles că da”. " Ei bine, a spus el, cu cât voi muri mai devreme, cu atât mai puţine păcate voi avea".

Pentru curajul şi statornicia sa în credinţă, turcii au decis să nu-l mai tragă în ţapă. Ei l-au ucis rapid, înjunghiindu-l în inimă, cu o sabie, pe 27 ianuarie 1815.

Sfântul Avacum Diaconul este cinstit pe 17 decembrie, odată cu Sfântul Paisie al Serbiei.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/