Sfântul Arcadie de Viajma şi Novotorsk (Noul Târg) era din oraşul Viajma, crescut de părinţii negustori Sireișcikov, care s-au remarcat pentru evlavia lor aprinsă și care din copilărie l-au învăţat ce sunt rugăciunea şi ascultarea. Tânărul blând, înţelegător, atent şi bun a ales, ca formă de ascetism, nebunia pentru Hristos - care presupune ascunderea propriilor virtuți, împreună cu respingerea și denunțarea valorilor lumești. Trăia din ceea ce primea de la oameni şi dormea pe oriunde apuca, fie în pădure, fie sub arcadele de la intrarea vreunei biserici.
Fericita sa seninătate şi apropierea de natură au conferit chipului tânărului Arcadie un aspect duhovnicesc minunat, îndepărtat cel al mândriei lumești. În biserică, unde era absorbit în rugăciune, Sfântul Arcadie plângea adesea cu lacrimi de adevărată trăire şi bucurie duhovnicească. Deşi vorbea rareori, sfatul său a fost întotdeauna unul bun, iar prezicerile sale s-au împlinit de fiecare dată.
A fost unul dintre primii nebuni de dragul lui Hristos din Rusia și se poate să fi fost inspirat de citirea vieții sfinților greci nebuni pentru Hristos, cum ar fi Sfântul Simeon de Emesa (21 iulie) și Sfântul Andrei din Constantinopol (2 octombrie). Acești sfinți nebuni pentru Hristos au încercat să trăiască după cuvintele lui Hristos:
"Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?" (Sfânta Evanghelie după Matei 6: 25).
Sfinții nebuni pentru Hristos luau seama, deopotrivă, la cuvintele Sfântului Apostol Pavel:
"Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, și ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi" (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 4:10-13).
În timpul zilei, Sfântul Arcadie își ascundea viața îngerească înălțată, printr-un comportament prostesc, iar oamenii își băteau joc de înfățișarea, precum și de simplitatea, bunătatea și ignoranța lui copilărească față de cele necesare traiului. Acest lucru l-a făcut să pară ciudat și de neînțeles pentru oamenii lumești, iar comportamentul devenea mai neobișnuit, cu fiecare zi care trecea. Noaptea, însă, își dedica timpul rugăciunii, stând pe o piatră de pe un deal din pădurea aflată în afara orașului.
Deși dragostea cuviosului pentru singurătate l-a ajutat să rămână necunoscut o vreme, oamenii au devenit curând conștienți de viața virtuoasă a Sfântului. Ei observaseră că, atunci când se ruga în biserică, înfățișarea lui părea să se schimbe. Fața îi devenea strălucitoare, iar atenția îi era complet concentrată asupra rugăciunii. Uneori plângea, vărsând lacrimi de remușcare și pocăință. Nu a trecut niciodată prin minte, nimănui care îl observa în astfel de momente, că ar putea fi nebun. Mai mult, sfatul său părea întotdeauna bun, iar prezicerile sale se împlineau de fiecare dată. Cu toate acestea, el vorbea rar, preferând să rămână tăcut.
Ori de câte ori avea loc vreo procesiune, Sfântul Arcadie lua o mătură și, timp de două zile înainte, mătura străzile, începând de la catedrală și până la respectiva biserică. În acest fel, el demonstra că trebuie să ai curăție interioară și să ții poruncile lui Dumnezeu, mai ales atunci când te pregătești pentru o sărbătoare bisericească.
În acea perioadă, Sfântul Efrem de Novotorsk (28 ianuarie) călătorea adesea la Kiev pentru a-i vizita pe Bătrânii mai experimentați. Odată, pe drumul spre Kiev, s-a oprit la Viajma, unde a auzit despre Arcadie. Din acel moment, tânărul ascet a devenit ucenicul Bătrânului Efrem, care l-a ajutat să evite pericolele duhovnicești inerente încercărilor dificile și neobișnuite ale nebuniei de dragul lui Hristos. Vârstnicul Efrem l-a învățat că a fi disprețuit de alții poate, totuși, conduce mintea la o depărtare de Dumnezeu, deoarece știința cuiva despre sine că suferă pe nedrept duce adesea la mândrie. Și, drept urmare, printr-o astfel de viețuire cineva ar putea risca să-și întunece mintea și inima, în loc să mergă spre iluminare și reînnoirea omului interior.
În timp, Arcadie s-a întărit, prin nevoințe duhovnicești constante. El s-a alăturat Părintelui său Duhovnicesc, în Novotorsk, unde Sfântul Efrem l-a tuns în schima îngerească. După aceasta, oamenii din Viajma au fost martori ai mai multor minuni care erau săvârșite prin rugăciunile Fericitului Arcadie, dar el fugind de slava lumească a mers într-un loc pe răul Tverța. Sfântul Arcadie a luat parte, de asemenea, la întemeierea unei biserici și a unei mânăstiri închinate Purtătorilor de patimi Boris și Gleb (2 mai).
După ce s-a așezat în noua mânăstire, Sfântul Arcadie și-a tăiat propria voie, supunându-se Părintelui său duhovnicesc, Sfântul Efrem, în toate lucrurile. Sfântul Arcadie nu rata niciodată o slujbă; el și îndrumătorul său duhovnicesc erau întotdeauna primii care ajungeau la biserică, pentru Utrenie.
După mutarea la Domnul a Bătrânului său, Cuviosul Arcadie a continuat să se nevoiască după învățăturile aceluia, ducând o viață de rugăciune, post și liniște. După ce a trăit în Mănăstirea Sfinților Boris și Gleb timp de câțiva ani, s-a mutat cu pace la Domnul, pe 13 decembrie 1077. Trupul său a fost îngropat lângă Părintele său Duhovnicesc, Sfântul Efrem.
Locuitorii din Torjok și din zonele înconjurătoare au experimentat frecvent puterea minunilor pline de har ale Cuviosului Arcadie și au văzut clar în ele un semn al Darului lui Dumnezeu. Ori de câte ori se întorceau la el cu credință și rugăciune, aceștia primeau ușurare de bolile lor și scăpare din dureri, prin mijlocirea sa. Sfântul călugăr apărea adesea înaintea locuitorilor orașului Viajma, în vise și viziuni, scăpându-i din necazuri și griji. În mintea lor nu mai exista nicio îndoială cu privire la sfințenia sa.
Canonizarea Sfântului Arcadie de Novotorsk pentru venerare locală a avut loc în jurul anilor 1584-1587. La Biserica Atotputernicului Mântuitor, din Viajma (construită în 1594), a fost ridicat un paraclis, în lateral, închinat Sfântului Arcadie, la scurt timp după canonizarea sa.
O sărbătoare combinată a Sfinților Arcadie și Efrem a fost înființată de Mitropolitul Dionisie, în jurul anilor 1584-1587.
Sfintele moaște ale Sfântului Arcadie, proslăvite prin facerea de minuni și de vindecări, au fost descoperite la 11 iunie 1572.
La 11 iulie 1677, cu binecuvântarea Mitropolitului Corneliu de Novgorod și Velichii Luchi, Arhimandritul Eustație din Mânăstirea Novotorsk a reprimit cu cinste sfintele moaște neputrezite ale Cuviosului Arcadie din Novotorsk și le-a mutat într-o raclă în Catedrala Sfinții Boris și Gleb din Novotorsk (Piața Nouă); iar în 1841, un paraclis din laterala stângă a Catedralei Sfinții Boris și Gleb a fost închinat Sfântului Arcadie.
La 14 august 1798, sfintele moaște ale Sfântului au fost așezate într-o raclă din piatră, care slujise drept loc de odihnă al Sfântului Efrem până în 1572.
În iulie 1977, în orașul Novotorsk, a avut loc o sărbătoare solemnă a celei de-a 300-a aniversări a Mutării sfintelor moaște ale Sfântului Arcadie la Catedrala Sfinților Boris și Gleb.
În afara datelor speciale, menționate mai sus - 13 decembrie și 14 august - Sfântul Arcadie mai este, de asemenea, cinstit pe 11 iunie (aflarea sfintelor sale moaște) și 11 iulie (mutarea sfintelor sale moaște, care a avut loc în anul 1677).
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/noiembrie 2023