Publicat pe 01.01.1970

Sfântul Antonie de pe Colina Roşie

 

 

 

Sfântul Antonie de pe Colina Roşie (Krasnâi Holm, sau Krasnoholmsk), după ce a fost vindecat în mod minunat dintr-o boală ucigătoare, a mers să vieţuiască pentru început în sălbăticie, în vecinătatea Lacului Alb.

 

 

Mânăstirea Culmea Roşie Sfântul Nicolae, a Sfântului Antonie, aşa cum arăta ea în anul 1883Ieromonahul a ajuns în regiunea Tver şi s-a stabilit în apropiere de Colina Roşie, pe malul Râului Mologa, unde a construit un paraclis şi o chilie. După descoperirea unei icoane a Sfântului Nicolae, într-un copac din apropiere, unde strălucea o lumină dumnezeiască, a fost ridicată o biserică din piatră şi o mânăstire întemeiată în cinstea Sfântului Nicolae, condusă de Sfântul Antonie, care a sporit obştea ei, atât prin cuvânt cât şi prin exemplul vieţuirii sale. Sfântul Antonie s-a mutat la Domnul, în anul 1481.

 

 

Icoana Sfântul Antonie de pe Colina RoşieSfântul Antonie nu a fost niciodată canonizat oficial, dar cinstirea lui se face în această mânăstire. 

 

Locul înmormântării sale nu se cunoaşte cu exactitate: se crede că sfintele sale moaşte se odihnesc sub pământ, lângă Catedrala Sfântul Nicolae. După revoluţia din 1917, mânăstirea a încetat să mai existe, iar întregul complex arhitectural a fost distrus. În 1918, ultimul stareţ, Ioan (Grecinik), a fost expulzat din mănăstire, într -un loc necunoscut. 

 

În 1922, a avut loc un proces la adresa călugărilor rămaşi la mânăstire, fiind acuzaţi de activităţi contra-revoluţionare. Soarta lor nu este cunoscută.

 

Mânăstirea se află astăzi în ruine, fiind cunoscută sub numele de Mânăstirea Sfântul Nicolae de pe Culmea Roşie, a Sfântului Antonie. În 2005, pe teritoriul Mânăstirii Sfântul Nicolae a Sfântului Antonie, parohul Bisericii de cimitir Sfântul Nicolae, din oraşul Culmea Roşie, Părintele Vasile Simora, a ridicat o cruce şi a reînnoit tradiţia procesiunii din oraş către mânăstire.

 

În 2013, a fost întemeiată Mânăstirea Sfântul Nicolae, pe locul Mânăstirii Sfântul Nicolae de pe Culmea Roşie. În această mânăstire, se oficiază slujbe la sărbători şi sunt citite Acatiste către Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni şi Sfântul Antonie de la Krasnoholmsk. Sfântul Antonie din Mânăstirea Culmea Roşie este cinstit în mod aparte în ziua de 17 ianuarie.

 

 

Ruinele Mânăstirii Culmea Roşie "Sfântul Nicolae", a Sfântului Antonie/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.