Sfânta Teodora, Făcătoarea de Minuni din Salonic, și fiica ei Teopista

Sfânta Teodora s-a născut în satul Paliahora de pe Insula Eghina, în 812. Ea a fost al treilea copil al preotului Antonie și al soției sale Hrisantia, iar la botez i s-a dat numele de Agapia. La o vârstă fragedă a rămas orfană de mamă, iar tatăl ei și-a dat copiii să fie crescuți de rude. Fratele ei a devenit diacon, iar sora ei călugăriță într-o mânăstire locală. Tatăl Agapiei a logodit-o la vârsta de șapte ani cu un tânăr virtuos și evlavios pe nume Teodorin.

La acea vreme, insulele din Marea Egee erau invadate de pirații saracini. Acest lucru a provocat plecarea Agapiei, din Eghina, cu logodnicul și tatăl ei și cu alți locuitori ai Paliahorei, pentru a ajunge la Salonic. Acolo, la vârsta legală, s-a căsătorit cu Teodorin.

În căsnicie ei au dat naștere la trei copii, dar a supraviețuit doar fiica cea întâi născută, care a venit pe lume în 829-830. Pierderea a doi dintre copiii ei a făcut ca Agapia să cadă în deznădejde, ea întrebându-l pe soț dacă ar putea să-și închine fiica, Domnului, în speranța că ar mai putea naște și alți copii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Agapia și Teodorin au decis, astfel, ca fiica lor, la vârsta de șapte ani, să fie dusă la Mânăstirea Sfântului Luca Evanghelistul, unde i s-a dat numele de Teopista, de către stareța de acolo numită Ecaterina.

Când Agapia avea 25 de ani, a rămas văduvă. Deîndată și-a împărțit bunurile săracilor și a decis să devină călugăriță în Mânăstirea Sfântului și Întâiului Mucenic Ștefan, din Salonic, unde a luat numele de Teodora, odată cu tunsura monahală. A trăit acolo cincizeci și cinci de ani, din 837 până la mutarea sa la Domnul în 892, viețuind pe calea ascetismului aspru, în ascultare și umilință.

Stareța acelei mânăstiri se numea Ana, fiind mărturisitoare a credinței împotriva iconoclaștilor [urâtori ai sfintelor icoane]. Stareța Ana, care o admira pe Teodora pentru marea ei umilință, a învățat-o să ceară binecuvântare pentru orice lucrare urma să facă. Aceasta a și împlinit, cu nerăbdare, sub conducerea înțeleaptă a stareței Ana.

S-a întâmplat, la un moment dat, ca stareța Ecaterina să treacă la cele veșnice, iar călugărița Teopista a mers să viețuiască împreună cu mama ei naturală Teodora, în aceeași chilie, la Mânăstirea Sfântului Ștefan. Viețuind în aceeași așezare de obște cu fiica ei, Teodorei i-a fost greu să-și nege afecțiunile materne pentru Teopista, care acum purta haine rupte și era slabă din cauza postului ei aspru și a ascetismului. Stareța Ana, văzând această afecțiune și condamnând-o pentru că încălca jurămintele sfinte [prin care o călugăriță se rupe de orice legătură cu lumea, rudele și averile pe care le avea înainte de a ajunge monahie], a pedepsit ambele femei la cincisprezece ani de tăcere între ele. Totodată ele au fost obligate să viețuiască în aceeași chilie și să participe la aceleași treburi și îndatoriri ale mânăstirii. După cincisprezece ani, pedeapsa tăcerii a fost ridicată.

Odată, când un ceainic a dat în fiert pe podeaua pe care dormea (udând-o), Teodora și-a schimbat preșul fără să o anunțe pe stareță. Drept pedeapsă pentru că s-a arătat cu iubire de sine și pentru că încălcase rânduiala menită surorilor, de a cere binecuvântare pentru orice lucru, Teodora a fost obligată să-și petreacă noaptea stând în genunchi în curte, în timpul unei furtuni de zăpadă. S-a dovedit a fi un fapt minunat, pentru că atunci când credea că era gata să înghețe, se spune că s-a simțit încălzită de prezența lui Dumnezeu. O altă călugăriță care era de față, asemănător istoriei celor Patruzeci de Mucenici (care au fost martirizați într-un lac înghețat, pentru că nu au renunțat la credință), avea sa vadă o cunună coborând din cer și încununând capul Teodorei în timp ce stătea îngenuncheată afară.

De multe ori Teodora auzea cântări îngerești în biserica mânăstirii, pe care le dezvăluia Teopistei. Pentru virtuțile și modul ei sfânt de viețuire, un Arhimandrit pe nume Ioan, exprimându-și marea sa admirație pentru Teodora, a vrut să o facă stareță a unei alte mănăstiri, dar Teodora a refuzat. Ea a preferat viața de trudă, în propria sa mânăstire.

Când călugărița Teodora avea cincizeci și șase de ani, stareța Ana, fiind înaintată în vârstă, a renunțat la poziția ei, iar călugărița Teopista a fost ridicată la rang de stareță, în anul 868. Astfel, fiica naturală a Teodorei a devenit maica ei spirituală. Între timp, Ana se împiedicase și căzuse, provocându-și o rană la șold. A rămas la pat timp de patru ani, Teodora având grijă de ea tot timpul. Apoi, Anei i-au slăbit mințile, pentru trei ani, iar Teodora a avut grijă de ea ca și cum ar fi fost propria ei mamă. În schimb, Ana o insulta și o bătea pe Teodora, din cauza stării sale. Ana a trecut la cele veșnice, în cele din urmă, la vârsta de 120 de ani, ca o mărturisitoare a credinței, pe când Teodora avea șaizeci și opt de ani.

Când călugărița Teodora a împlinit șaptezeci și cinci de ani, ea a slăbit din cauza multor ani de asceză aspră. Deși slăbită, a continuat să trudească, muncind cât putea. Pe 5 august, în anul 892, ea s-a îmbolnăvit, vestindu-i-se înainte faptul că avea să se mute la Domnul. În ultima ei zi, pe 29 august, a cerut să primească Sfintele Taine, apoi, așezându-și mâinile pe piept în timp ce stătea întinsă pe pat, a închis ochii și buzele și și-a dat sufletul, la vârsta de optzeci de ani.

La mutarea sa la Domnul, la înmormântarea ei, s-a putut vedea cum chipul îmbătrânit al Teodorei devenea vesel și frumos, fără riduri. Apoi, fața ei a devenit strălucitoare, fericită și zâmbitoare. Acestora le-a urmat un miros dumnezeiesc și dulce care izvora din sfintele sale moaște pline de har. Imediat după aceasta, sfintele sale moaște au început să facă minuni, pentru cei care bolnavi veniți prentu a-i aduce un ultim sărut. În aceeași zi când s-a mutat la Domnul, a fost și îngropată.

Fiica ei, Teopista, care o iubea, a cerut unui număr de șapte preoți să oficieze Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, prin rotație, în fiecare zi, timp de patruzeci de zile după mutarea la Domnul a Teodorei, pe locul mormântului ei.

O candelă de veghe, suspendată deasupra mormântului Sfintei Teodora, a rămas aprinsă în mod minunat. Această minune a servit pentru a fi slăvit numele Sfintei Teodora în întreaga lume. Aceasta s-a aprins în a noua zi a mutării Sfintei Teodora, și deși rămăsese puțin ulei în ea, totuși, flacăra era mare. Niciuna dintre călugărițe nu a mai pus ulei pentru a reumple candela în scădere. Următoarea zi, deși complet rămasă fără ulei, ea continua să ardă puternic. Călugărițele au părăsit candela, fără a adăuga ulei, pentru a vedea unde va ajunge această minune.

În următoarea zi, pe 9 septembrie, la unsprezece zile după mutarea la Domnul a Sfintei Teodora, călugărițele au văzut ulei curgând peste tot din candelă. Stareța Teopista a fost informată, iar vestea acestei minuni s-a răspândit în tot Salonicul. Mulțimi de oameni au venit la mânăstire pentru a vedea acest eveniment de necrezut, iar un vas a fost așezat sub candelă, pentru a prinde uleiul ce curgea din ea. Acest ulei a fost văzut ca o manifestare a milostivirii și iubirii pe care Sfânta Teodora le-a avut față de cei care sufereau și se apropiau de ea cu credință. Din acel moment, Sfânta Teodora a devenit cunoscută ca fiind Făcătoare de Minuni, săvârșind numeroase minuni care au fost înregistrate spre slava lui Dumnezeu.

Sfintele Moaște ale Sfintei Teodora, Făcătoarea de Minuni din SalonicLa o lună după trecerea la cele veșnice, când se încerca realizarea unei icoane după chipul Sfintei Teodora, pe care biserica să o aibă lângă sfintele sale moaște, a fost chemat un pictor pe nume Ioan. Fără să aibă vreo descriere a Teodorei și bazându-se doar pe viziunile pe care le avusese într-un vis, Ioan a pictat cu exactitate chipul tineresc al Teodorei. Teodora este, cel mai frecvent, pictată într-un mod tineresc, așa cum se vede și în cea mai veche icoană păstrată a ei, aflată în Biserica Sfânta Sofia, din Salonic. Această icoană pictată de Ioan izvora un mir dulce, prin palma dreaptă, care avea și puteri vindecătoare.

Icoana Sfintei Teodora din SalonicLa un an după mutarea la Domnul a Teodorei, Mânăstirea Sfântului Ștefan a fost redenumită Mănăstirea Sfintei Teodora, în august 893. În 1430, când Salonicul a fost capturat de turci, aceia au invadat mânăstirea și au tăiat în bucăți sfintele moaște ale Sfintei Teodora. Cu toate acestea, ei nu le-au confiscat și nici n-au transformat Mânăstirea într-o moschee. Aceasta rămăsese una dintre cele trei mânăstiri care funcționează în Salonic, cuprinzând peste 200 de călugărițe. În limba turcă, a ajuns să fie numită Kizlar Manastir (Mânăstirea de Fete), aflându-se într-unul dintre cele douăsprezece cartiere creștine ale orașului. În 1917, un incendiu a distrus complet biserica mare a Mânăstirii. Singura clădire care a supraviețuit a fost clopotnița. O nouă biserică a fost construită lângă cea ruinată, în 1935. În 1974, a început să funcționeze aici o mânăstire de călugări. Un Centrul de Studii Hagiografice [despre Sfinți] a fost deschis în incinta Mânăstirii, în 1989. Include cinci biserici: Biserica Sfântul Antonie, Paraclisul Sfântul Nicolae din Tranos, Biserica Sfântul Pantelimon, Paraclisul Panagia Eleusa [Icoana Maicii Domnului Eleusa] și Biserica Sfântul David.

Mânăstirea Sfintei TeodoraAstăzi, sfintele sale moaște se odihnesc într-un Paraclis al Sfintei Sofia, din Salonic, cu părticele în Biserica Tuturor Sfinților pe care îi are Eghina, din Livadi, chiar în Eghina. În satul Sfenturi, din sudul Eghinei, există și un Paraclis închinat Sfintei Teodora.

Sfânta Teodora și Sfânta Teopista au ziua de sărbătorire specială pe 29 august, dar pentru că este o zi aspră de post spre pomenirea Tăierii Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, sărbătoarea lor se face anual pe 3 august.

___________

() Spre slava lui Dumnezeu, textul a fost tradus și adaptat de Redacția Lăcaşuri Ortodoxe, în iunie 2023.