Publicat pe 01.01.1970

Sfânta Marciana (Eufimia), împărăteasa romanilor

 

 

 

Sfânta Marciana - Împărăteasa Eufimia (sculptură aflată în Muzeul Nice)Sfânta Marciana, cunoscută altfel şi sub numele de Eufimia, a fost soţia împăratului Iustin I (518-527) şi este mai frecvent cunoscută sub numele de "Eufimia", deşi la început drept "Lupicina". Nu se cunoaşte nimic despre originile ei, deşi Procopius, în "Istoria Secretă", afirmă că Lupicina era sclavă şi o barbară, susţinând că a fost concubină a stăpânului ei.

 

Criticii lui Procopius au respins lucrările publicate postum dar, fără alte surse, criticii nu au fost în măsură să discrediteze unele afirmaţii existente în aceste publicaţii. Deşi motivele sale sunt suspectate şi nu pot fi verificate, lucrările i s-au păstrat ca o referinţă populară. În "Iustin Întâiul: o introducere în epoca lui Iustinian cel Mare (1950)", Alexandru Vasiliev arăta că numele iniţial al soţiei acestuia (Lupicina) poate indica, din pucnt de vedere lingvistic, o asociere cu "desfrânare". Vasiliev a conectat numele, la cuvântul latin „lupae” - în timp ce cuvântul, în forma sa latină, la singular, „lupa”, ar putea însemna literalmente "lupoaică", fiind şi un epitet dispreţuitor pentru cea mai decăzută clasă a femeilor romane (cuvântul latin derivat „Lupanar” apărând ca numele unui loc depravat al Pompeiului).

 

Se apreciază, despre căsătoria cu Lupicina, a lui Iustin, că ar fi avut loc în timpul domniei lui Anastasios I (491-518), când Iustin avea o carieră prosperă în armata romană. Iustin a urcat pe tron în iulie 518, iar atunci atât el, cât şi soţia sa, era deja la o vârstă înaintată. Este posibil ca, de îndată ce Iustin a fost aclamat ca împărat, în arenă, oamenii adunaţi acolo (în primul rând amatorii de circ) au cerut ca Lupicina să îşi schimbe numele în "Eufimia", mai respectabil, cu care rămânând să fie cunoscută de atunci înainte. Numele i se potrivea, pentru că Sfânta Eufimia din Calcedon fusese asociată cu Sinodul din Calcedon (anul 451 după Hristos), şi atât Iustin, cât şi soţia sa, au fost susţinători zeloşi ai deciziilor acestui Sinod (spre deosebire de predecesorul lui Iustin, Anastasios I). La scurt timp, acesteia i-a fost dat titlul de Flavia Aelia Marcia. În Sinaxar, apărând cinstită ca sfântă pe 27 ianuarie, este cunoscută doar cu numele de "Marciana".

 

În calitate de împărăteasă, ni se spune, din nou, de către Procopius, că ea nu a intervenit deloc în treburile statului. Cu toate acestea, o sursă oficială a Bisericii, care datează din anul 540, Cronica din Edessa, atribuie politicile ecleziastice ale lui Iustin, împărătesei Eufimia. Asemenea multor alte figuri proeminente ale Constantinopolului, Eufimia coresponda cu Episcopii Romei; câteva scrisori către aceasta, de la Hormisdas (514-523), au supravieţuit, iar una apare ca trimisă chiar pe numele ei. Puţin poate fi extras din aceste scrisori, cu excepţia poate a indicării evlaviei împărătesei (ea este numită „prea-evlavioasă”), apreciere atestată şi de ctitorirea, de către ea, a Bisericii Sfintei Eufimia.

 

Întrucât Iustin şi Eufimia au urcat pe tron la o vârstă avansată şi, probabil, s-au căsătorit la o vârstă avansată, ei au rămas fără copii. Prin urmare, moştenitorul lor a fost Iustinian I, nepotul şi fiul adoptiv al lui Iustin. Eufimia îl agrea pe nepotul soţului ei şi eventual succesor, Iustinian, dar s-a opus cu tărie căsătoriei acestuia cu actriţa nerespectabilă Teodora. Abia după de s-a mutat la Domnul Eufimia, cu ceva timp înaintea lui noiembrie 524, a fost posibil ca Iustinian să se ocupe de înlăturarea impedimentelor legale la adresa căsătoriei sale cu fosta actriţă.

 

Iustin, rămas văduv, a adoptat o lege care să îndepărteze ruptura dintre clasele sociale, probabil de dragul moştenitorului său. Vasiliev aprecia că mutarea la Domnul a Eufimiei ar fi avut loc în 523, sau 524. Căsătoria lui Iustinian şi a Teodorei se apreciază că s-ar fi desfăşurat în anul 525. Teodora devenea conducătoare egală cu soţul ei, fiind foarte admirată de mulţi.

 

Eufimia Flavia Aelia Marcia a fost înmormântată în Biserica Sfintei Eufimia, iar Iustin a fost înmormântat, la vremea lui, alături de ea. Sinaxarul afirmă că se odihneşte, însă, în Biserica Sfinţilor Apostoli. Este posibil ca mutarea sfintelor sale moaşte să fi avut loc ulterior.

 

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.