Sfânta Felicitas din Roma şi cei şapte fii ai ei

Icoană murală - medalion: Sfânta Felicitas din RomaSfânta Felicitas s-a născut într-o familie romană bogată, sub împăratul Antoninus Pius (138-161). După ce a născut şapte fii (Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie şi Martial) şi a rămas văduvă, ea şi-a închinat viaţa creşterii cum se cuvine a copiilor ei şi slujirii lui Dumnezeu. Prin modelul ei în lume, edificator, mulţi idolatri au renunţat la închinarea înaintea falşilor zei. Pentru aceasta, Felicitas şi cei şapte fii ai ei au fost daţi pe mâna prefectului Publius, pentru a fi cercetaţi şi obligaţi să se jertfească idolilor.

Publius a încercat să o convingă să renunţe la credinţa ei în Hristos: „Fie-ţi milă de copiii tăi, Felicitas! Sunt în floarea tinereţii şi pot aspira la cele mai mari onoruri şi funcţii”. Sfânta maică a răspuns: „Cu adevărat păcatul tău este necredinţa, iar mila la care mă îndemni ar face din mine cea mai crudă dintre mame”.

Apoi, întorcându -se spre copiii ei, le-a spus: „Fiii mei, priviţi către cer, unde Iisus Hristos, cu Sfinţii Săi, vă aşteaptă. Fiţi credincioşi în dragostea Lui şi luptaţi cu curaj pentru sufletele voastre”.

Văzând-o statornică în credinţa ei, Publius a ordonat ca Felicitas să fie bătută. Apoi, unul câte unul, copiii au fost cercetaţi de prefect. Toţi, după exemplul bun al mamei lor, şi-au mărturisit cu îndrăzneală credinţa şi nu s-au lăsat convinşi să se închine idolilor, în ciuda faptului că fuseseră ameninţaţi. Prin urmare, toţi au fost încarceraţi, arătând nu teamă de moarte, ci mai degrabă că se temeau de pedeapsa veşnică la care ar fi fost supuşi în caz că s-ar fi lepădat de Iubitul lor Hristos.

Antoninus, parcurgând interogatoriul, a dat ordin ca aceştia să fie trimişi la diferiţi judecători şi să fie condamnaţi la diferite feluri de moarte. Ianuarie a fost biciuit până şi-a dat sufletul Domnului, cu bice de care erau legaţi plumbi. Cei doi care i-au urmat, Felix şi Filip, au fost bătuţi cu bâtele, până au trecut la cele veşnice. Silvanus, al patrulea, a fost aruncat cu capul în jos de pe o stâncă abruptă. Ceilalţi trei tineri, Alexandru, Vitalie şi Martial au fost decapitaţi, iar aceeaşi sentinţă a aşteptat-o şi pe mamă, la patru luni după acestea.

Trupul ei a fost aşezat spre odihnă în catacomba lui Maximus, pe Via Salaria. În acest cimitir, toate îndrumarele romane, sau ghidurile către locurile de înmormântare ale martirilor, identifică locul său de înmormântare, specificând că mormântul se afla într-o biserică deasupra acestei catacombe. Cripta în care Sfânta Felicitas a fost aşezată spre odihnă a fost ulterior lărgită, devenind un paraclis subteran, mica bisericuţă fiind redescoperită în anul 1885. În Evul Mediu timpuriu exista o capelă în cinstea Sfintei Felicitas, într-un vechi edificiu roman din apropierea ruinelor Băilor lui Titus. Parte din sfintele sale moaşte se află în Biserica numită Capucină, de la Montefiascone, în Toscana. Alte părticele se găsesc în Biserica Sfânta Suzana din Roma. Fiii ei au fost înmormântaţi în patru cimitire romane diferite:

• Sfinţii Alexandru, Vitalie şi Martial, în Cimitirul Iordaniei, pe Via Salaria

• Sfântul Ianuarie, în Cimitirul din Pretextatus, pe Via Appia

• Sfinţii Felix şi Filip, în Cimitirul Priscilla, pe Via Salaria

• Sfântul Silvanus, în Cimitirul lui Maximus, pe Via Salaria

Sfântul Grigorie Dialogul, Episcop al Romei, a dedicat cea de-a treia predică (omilie) a sa la Evanghelia Sfântului Matei (Matei 12:47), Sărbătorii Sfintei Felicitas, rostind-o în biserica ridicată peste mormântul ei, pe Via Salaria. În acest discurs, el arăta că Sfânta „a fost mai mult decât o muceniţă, pentru că şi-a văzut cei şapte copii dragi martirizaţi în faţa ochilor ei, fiind într-un fel martirizată prin fiecare dintre ei. Ea a fost a opta în ordine cronologică, dar a simţit de la prima până la ultima suferinţă şi şi-a început martiriul de la primul, încheindu-se prin propria sa moarte. A primit cunună, nu doar pentru ea însăşi, ci şi pentru toţi copiii ei. Văzându-i în chinuri, a rămas nemişcată, simţind durerile lor prin fire, ca mamă a lor, dar bucurându-se pentru ei în inima ei, prin nădejde”.

Acelaşi Părinte nota, cât de slabă este credinţa în noi: în ea a fost biruitoare asupra cărnii şi sângelui; dar în noi nu este capabilă să controleze patimile noastre ori să ne dezlipească inimile de răutăţile acestei lumi nelegiuite şi înşelătoare. „Să ne umplem de ruşine”, spune el, „că ne-am depărtat atât de mult de virtutea acestei martire şi că încă mai lăsăm ca patimile noastre să triumfe asupra credinţei, în inimile noastre. Adesea, un cuvânt rostit împotriva noastră ne deranjează; la fiecare contrazicere, dintre cele mai mici, ne lăsăm provocaţi; dar nici chinurile, nici moartea nu au putut să-i atingă sufletul curajos. Plângem fără încetare atunci când Dumnezeu cere de la noi copiii pe care ni i-a dăruit; iar ea şi-a tânguit copiii dacă ei n-ar fi murit pentru Hristos şi s-a bucurat când i-a văzut murind”.

Sfânta Felicitas din Roma şi cei şapte fii ai ei sunt cinstiţi în mod aparte în ziua de 25 ianuarie, în fiecare an.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022