Sfânta Elisabeta, Făcătoarea de Minuni din ConstantinopolSfânta Elisabeta, Făcătoarea de Minuni, a fost din Constantinopol, fiind aleasă pentru slujirea lui Dumnezeu încă din naştere. Maicii sale i-a fost arătat că fata va deveni vas ales al Domnului.
Părinţii şi-au trimis fiica la o mânăstire, de copil. Ea a crescut într-o atmosferă de post şi de rugăciune neîntreruptă şi a primit darul vindecării neputinţelor fizice şi duhovniceşti.
Surorile au ales-o să fie stareţă a Mânăstirii Sfinţilor Cosma şi Damian. Purta tot timpul o haină din păr aspru. Iarna, trupul ei răbda frigul, dar duhul îi era aprins cu dragoste arzătoare pentru Dumnezeu.
Ascetismul Sfintei Elisabeta a fost foarte aspru. Mulţi ani a mâncat doar ierburi şi legume, fără vreo bucată de pâine, vin sau ulei. De multe ori, Sfânta Elisabeta nu mânca nimic în cele patruzeci de zile ale Marelui Post. Urmând pe Vameş în umilinţă, timp de trei ani nu şi-a ridicat ochii spre cer, ci privea neîntrerupt la Dumnezeu, cu ochii ei duhovniceşti. La rugăciunile de la miezul nopţii, Sfânta strălucea cu o lumină cerească.
Sfânta Elisabeta a făcut multe minuni: un şarpe veninos a fost ucis prin rugăciunea ei; a vindecat o femeie cu vărsare de sânge, care era bolnavă de mulţi ani, şi a alungat duhuri necurate din oameni. La mormântul ei, mulţi au fost vindecaţi de diverse boli, iar orbii şi-au primit vederea. Mulţi au fost vindecaţi, doar cu pământ luat de pe mormânt.
Odată, când se slujea Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după Imnul Heruvic, Sfânta Elisabeta a văzut o lumină strălucitoare, de nedescris, învăluind pe preotul care stătea înaintea Sfintei Mese, iar Preasfântul Duh pogorându-Se în Altar. Atunci, ea s-a umplut de uimire. Cu toate acestea, nu a vorbit nimănui despre asta, până la apropierea mutării ei din această viaţă.
Pe măsură ce sfârşitul i se apropia, Sfânta Elisabeta a arătat o mare dorinţă de a-şi vedea patria încă o dată. Aşa încât, a mers în Heraclea şi s-a închinat la sfintele biserici ale Sfinţilor. Şi acolo, în Biserica Maicii Domnului, a avut parte de o arătare a Preasfintei Fecioare, Care a întâmpinat-o. Ea a recunoscut chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu dintr-o icoană pe care o văzuse când ajunsese la Biserica Sfântului Mucenic Roman. Glasul Preasfintei Fecioare i-a spus să se întoarcă la mănăstirea ei, pentru că timpul mutării sale la Domnul era aproape. Aşa încât, când Sfânta Elisabeta s-a întors, s-a şi mutat la Ceruri, cu pace. Sfintele sale moaşte au fost îngropate în Biserica Sfântului Gheorghe, şi au rămas întregi şi nestricăcioase.
Sfânta Elisabeta a trăit undeva între secolele al VI-lea - al IX-lea, fără a se cunoaşte exact, fiind sărbătorită în data de 24 aprilie, în mod special.
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023