Sfinţii Părinţi din Mânăstirea Şio-Mgvime

Cei treisprezece Părinţi sirieni ajungeau în Georgia în secolul al VI-lea, primind binecuvântare pentru călătoria lor, direct de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. S-au stabilit pe Muntele Zedazeni, ducând o viaţă ascetică de rugăciune şi post. Liderul lor duhovnicesc, Ioan, i-a trimis apoi să împlinească lucrarea cea bună, în diferite regiuni din Georgia. Întemeierea multor mânăstiri şi renaşterea vieţii monahale din Georgia sunt, astăzi, legate de numele celor treisprezece Părinţi sirieni.

Sfântul Ioan l-a trimis pe unul dintre ucenicii săi, pe Şio, fiul unui nobil antiohian temător de Dumnezeu, să vieţuiască în Munţii Sarkineti, din apropiere. Prin harul lui Dumnezeu, un porumbel îi aducea mâncare Sfântului Şio, în ţinuturile înalte şi pustii unde se nevoia.

Un oarecare conducător, Evagrie din Ţihedidi, mergea adesea la vânătoare în zona în care vieţuia Sfântul Şio. Într-una dintre deplasările sale, l-a întâlnit pe Cuviosul Şio şi a fost atât de mişcat de modul său minunat de viaţă, încât a decis să rămână acolo, cu el. Sfântul Evagrie a renunţat la toate bunurile sale şi s-a învrednicit să fie numit stareţ, atunci când Sfântul Şio avea să se mute la Domnul.

Sfântul Ioan rămăsese pe Muntele Zedazeni, cu un singur ucenic: Sfântul Diacon Ilie. Părintele Ilie a fost o mare mângâiere pentru Sfântul Ioan, în neputinţele sale. Sfântul Ilie a fost, de asemenea, un mare ascet la propriu, nevoindu-se în rugăciune, post şi smerindu-se pe sine.

Muntele pe care vieţuiau era lipsit complet de apă. Sfântul Ilie a muncit cu sudoarea frunţii sale, cărând apă din Râul Aragvi, care curge în jurul Muntelui Zedazeni. Văzând marile osteneli ascetice ale ucenicului său, Sfântul Ioan L-a rugat pe Dumnezeu, cu lacrimi, să le dăruiască un izvor de apă în susul acestui munte înalt. Dumnezeu a auzit rugăciunea slujitorului Său, un izvor de apă  răsărind în acel loc.

Sfântul Ilie Diaconul îl însoţea adesea pe Sfântul Ioan, în călătoriile sale. Părintele Ioan l-a dus odată la Mânăstirea Sfântului Şio, iar Ilie Diaconul, după cum i se ceruse, i-a înmânat Sfântului Ioan un potir cu vin. Fericitul Ioan a făcut semnul crucii peste potir, l-a ridicat-o, s-a rugat lui Dumnezeu şi a lăsat potirul atârnând în aer. Potirul a rămas acolo unde îl aşezase, ca şi când o mână nevăzută l-ar fi ţinut.

Într -o zi, Sfântul Ilie mergea la izvor, pentru a lua apă. Ridicându-şi privirea, a văzut înaintea lui un urs extrem de mare, apropiindu-se de izvor. Ilie s-a înspăimântat şi, lăsându-şi găleata, s-a întors şi a fugit la marele schimonah Ioan, pentru a-i spune despre urs. Sfântul Ioan şi-a urmat ucenicul până la izvor şi a găsit ursul bând apă. Sfântul Ioan a spus, atunci, cu blândeţe: „Bea dacă ţi-e sete şi pleacă de aici. Dar îţi spun ca, de acum înainte, tu şi cei ca tine nu veţi mai îndrăzni vreodată să faceţi vreun rău celor de pe acest munte”. Auzind cuvintele Sfântului şi înclinându-şi capul ca un slujitor ascultător, ursul a părăsit imediat izvorul. Şi, până în ziua de azi, animalele continuă să se supună poruncii Sfântului Ioan.

Sfântul Diacon Ilie a rămas cu Sfântul Ioan, tot restul vieţii sale. Biserica Georgiană se roagă, cerând ajutor Cuvioşilor Evagrie, Ilie Diaconul şi tuturor Bătrânilor binecuvântaţi şi evlavioşi care au vieţuit împreună cu ei şi au continuat să se nevoiască, pe calea sfinţeniei, până la sfârşitul vieţii lor pământeşti.

Aceşti Sfinţi Părinţi din Mânăstirea Şio-Mgvime sunt cinstiţi în mod aparte, împreună, pe 4 ianuarie, în fiecare an.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022