Sfinţii Noi Martiri şi Mărturisitori ai RusieiÎn Duminica cea mai apropiată (înainte) de ziua de 25 ianuarie, Biserica Ortodoxă Rusă cinsteşte în mod aparte Soborul Sfinţilor Noi Martiri şi Mărturisitori ai Rusiei, amintindu-i pe toţi acei creştini ortodocşi care au suferit pentru Hristos sub sovieticii fără de Dumnezeu, în anii persecuţiei.
Printre aceştia se numără şi Purtătorii Regali de Patimi Ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa şi Marea Ducesă Elisabeta. De asemenea, între cei ce au suferit, se numără mii de martiri, atât clerici, cât şi laici, unii dintre ei având numele cunoscute, iar alte milioane de simpli credincioşi având numele pierdute în istorie.
Numărul Noilor Martiri ai Rusiei, care au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Rusă la Sinodul Jubiliar din anul 2000, depăşeşte cu mult pe cel al tuturor martirilor care au murit pentru Hristos în primele trei secole ale creştinismului. Biserica Rusă a pierdut milioane de fii şi de fiice, nu numai sub mâna duşmanilor din afară, ci şi a celor din propria ţară. Printre cei care au fost ucişi şi torturaţi în anii de persecuţie, s-au aflat nenumăraţi ortodocşi: laici, călugări, preoţi şi episcopi, a căror „crimă” nu fusese decât credinţa lor nezdruncinată în Dumnezeu.
În istoria îndelungată a lumii, nu a existat o asemenea canonizare a atât de mulţi mijlocitori cereşti ai Bisericii - mai mult de o mie de Noi Martiri au fost număraţi printre Sfinţi. Între cei care au suferit pentru credinţa lor, s-au numărat şi Sfinţi care s-au nevoit în America înainte de Revoluţia Rusă: Sfântul Tihon, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii (7 aprilie); Sfântul Alexandru Hotoviţchi (4 decembrie); Sfântul Ioan Cociurov (31 octombrie).
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022