Ziua de 16 aprilie este ziua specială de cinstire a Sfinților Mucenici Leonid, Harisa, Victoria (Nika, Nichi), Galina, Kalisa1, Nunehia, Vasilisa (maica Nunehiei), Teodora, Irina și cei dimpreună cu dânșii, care au suferit în Corint, în anul 258.
Sfânta CalisaAceștia au fost aruncați în mare, dar nu s-au înecat, ci au mers pe apă, ca pe uscat, cântând imnuri duhovnicești. Chinuitorii i-au scos pe corabie, le-au atârnat pietre de gât și i-au înecat.
În calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, în data de 10 martie, Sfânta Muceniță Calisa apare cu numele de Galli, iar în data de 16 aprilie cu numele Kalisa, numele fiind tradus din limba greacă în sinaxare ca: "Frumoasa", .
După cum aflăm dintr-un "Sinaxar" compilat de Ieromonahul atonit Macarie de la Mănăstirea Simonopetra, Sfântul Leonid s-a născut în Peloponez și a slujit ca dirijor și mentor al corului duhovnicesc de femei2. În timpul persecuției lui Decius (aproximativ anul 250), corul a continuat să cânte imnuri și rugăciuni de mulțumire. În timp ce alți creștini din acea regiune se ascundeau și încercau să evite perchezițiile, femeile, conduse de Leonid, au dat dovadă de un curaj incredibil, fiind singurele care au mărturisit deschis credința creștină. Toți mărturisitorii au fost arestați, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Paștelui, în cetatea Trezen din Argolis (Peninsula Argolid) și duși în Corint, la domnitorul Venust.
Acesta, așezat pe un tron înalt, i-a promis lui Leonid faimă și avere, dacă se arată de acord să aducă jertfe zeilor. Leonid a răspuns liniștit și zâmbind:
"Eu însumi am renunțat demult la înșelăciune și mă tem doar, pentru tine, pentru că himerele tale duc la moartea veșnică".
Drept urmare, mai marele a decis că trebuia să treacă la chinuirea acelora. Sfântul a zis:
"Din moment ce vrei asta, încearcă-mi trupul cu foc și vezi, atunci când carnea cea stricăcioasă va fi distrusă, cum sufletul meu va rămâne nevătămat și se va bucura de eliberarea sa rapidă din legăturile care îl leagă de traiul muritor".
Apoi, fecioarele au fost aduse și ele la conducător. Acela a încercat să le convingă că mentorul lor ar fi fost de acord să aducă jertfă păgână. Nelăsându-se înșelate, dânsele au răspuns:
"Și noi vom aduce jertfă, Domnului nostru Iisus Hristos, din toată inima noastră!".
REPLICĂ:
"Spuneam că priceasna străveche deplânge neglijarea Crucii. Dar nu numai Crucea, ci și alte simboluri sunt neglijate din cauza secularizării. Vă dau un exemplu: steagul Uniunii Europene. Întemeietorii s-au inspirat din Sfânta Scriptură, cartea Apocalipsei, capitolul 12, primul verset. Aici este vorba de Maica Domnului, înveșmântată cu soarele, luna era sub picioarele ei, și pe cap purta cunună de douăsprezece stele.
Steagul este albastru, culoarea Maicii Domnului, iar pe steag cunună din douăsprezece stele, cei doisprezece apostoli, simbolul perfecțiunii și al întregului. Nu e vorba de douăsprezece state. Steagul are un profund caracter creștin, iar Uniunea Europeană este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului. Cine-și mai aduce aminte de aceste adevăruri într-o lume care se secularizează?" (fragment de la: †ÎPS ANDREI - Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului)
Văzând că nu le putea convinge, a ordonat ca toți acei creștini să fie închiși. După ce l-a chemat din nou pe Leonid, mai marele a insistat ca ei să se arate supuși. Leonid a rămas neclintit:
"Tot ceea ce poruncește Conducătorul Cerului și al pământului, fac cum se cuvine. Dar ceea ce poruncesc împărații, fac doar dacă este corect; dacă nu, nu mă consider obligat să mă supun!".
Înfuriat, conducătorul a ordonat să fie supus chinurilor cu căngi de fier și ardere cu torțe de foc.
În același timp, a reluat chestionarea celor șapte fecioare și a întrebat dacă sunt de aceeași origine cu Leonid.
"Deși avem origini și chipuri diferite, suntem uniți în credință și mod de viețuire", a fost răspunsul lor.
“Veți fi supuse acelorași chinuri cu el", a anunțat Venust. Călăii au început pe loc să-i împlinească ordinul. Cu toate acestea, nu au putut obține nimic de la ele. Sfinții răspundeau doar atât:
"Suntem creștini și suntem gata să îndurăm orice suferință pentru Hristos!".
Prin urmare, mai marele a decis să-i arunce pe Leonid și pe ucenicele sale, în mare. Mucenicii au fost purtați de-a lungul coastei, iar Harisa a început să cânte, ca Mariam, sora lui Aaron, după ce Marea Roșie înghițise oastea lui Faraon.
20. Atunci a luat Mariam proorociţa, sora lui Aaron, timpanul în mâna sa, şi au ieşit după dânsa toate femeile cu timpane şi dănţuind.
21. Şi răspundea Mariam înaintea lor: "Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!" (Ieşirea - a doua carte a lui Moise, 15)
Cântecul ei a fost preluat de tovarășele sale:
"Am fugit peste câmpii, Doamne, ostașii m-au urmărit, Doamne, iar eu n-am renunțat la Tine, Doamne, scapă sufletul meu!".
În Sâmbăta Mare3 au fost urcați pe o corabie. Acolo, au continuat să cânte. Când nava parcursese aproximativ 30 kilometri, le-au fost legate pietre, de gât, mâinile fiindu-le prinse la spate. Mai întâi, Leonid a fost aruncat în mare. Până să-l înghită valurile, Sfântul a spus:
"Astăzi primesc al doilea botez, spre curățirea omului interior!".
Atunci, cele șapte fecioare au fost și ele date valurilor.
Ulterior, trupurile lor au fost găsite de creștini evlavioși, pe mal, iar o mare biserică a fost sfințită pe locul unde dânșii au fost înmormântați.
În anul 1917, în urma unor arătări pe care mai mulți creștini din acele locuri le-au avut în visele lor, au fost descoperite sfintele moaște ale celor opt mucenici, și multe minuni au mărturisit autenticitatea acestor relicve, care din acea zi au devenit centrul unui pelerinaj în masă.
În plus, în timpul săpăturilor arheologice recente de lângă Corint, au fost descoperite ruinele unei imense biserici închinate Sfântului Leonid. De asemenea, au fost descoperite ruinele unui sfânt lăcaș înălțat în cinstea lor în Atena în secolul al V-lea și un altul în Clavsion (Euritania).
Spre slava lui Dumnezeu - o cercetare, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, realizate în octombrie 2023.1Numele Calisa, în greacă, înseamnă "Cea mai frumoasă", binecuvântată cu o frumusețe fără seamăn.
2nu există nicio indicație, în niciuna dintre surse, că ar fi fost preot. Aceasta înlătură posibilitatea ca el să fi fost Episcopul Atenei, a cărui amintire este sărbătorită pe 15 aprilie.
319 aprilie, conform cod. Patm. 254.