Sfinții Eutihie și Florentie din Nursia

Sfinții Eutihie și Florentie au fost călugări care au dus o viață ascetică într-o mânăstire din regiunea Valcastoria a Nursiei, în Italia, în secolul al VI-lea.

Sfântul Eutihie i-a convertit pe mulți la Dumnezeu prin învățătura sa, iar când egumenul unei mânăstiri din apropiere a murit, călugării de acolo i-au cerut lui Eutihie să devină starețul lor. El s-a arătat de acord, dar a continuat să se preocupe și de fosta sa mânăstire, unde rămăsese tovarășul său pe calea ascetismului, Florentie.

Sfântul Florentie a făcut multe minuni în timpul vieții sale. A îmblânzit un urs și l-a învățat să-i fie slujitor. Avea grijă de oi, căra apă și asculta de poruncile Bătrânului.

Geloși pe renumele Sfântului Florentie, patru călugări au ucis ursul. Sfântul s-a rugat ca mânia lui Dumnezeu să cadă asupra ucigașilor. Așa că, aceasta s-a și întâmplat, după spusele lui. Călugării au fost loviți de lepră și au murit, la scurt timp după aceea. Când a aflat despre moartea acelor călugări, Sfântul Florentie s-a întristat și a rămas tulburat, considerându-se ucigașul acelor monahi. A plâns pentru ei, tot restul vieții.

Pentru Sfântul Eutihie nu au rămas consemnate minuni din timpul vieții sale, dar după mutarea sa la Domnul, prin mantia sa au început să se săvârșească minuni de vindecare.

În timpul unei secete din anul 1492, oamenii din Nursia au ieșit la câmp cu mantia sa, iar Dumnezeu a trimis ploaie.

Sfântul Eutihie s-a mutat la Domnul pe 23 mai, în anul 540, iar Sfântul Florentie, pe 1 iunie 547.

Sfântul Grigorie Dialogul (12 martie) a lăudat virtuțile și minunile înfăptuite prin rugăciunile acestora, în Cartea a III-a a "Dialogurilor" sale.

Sfinții Eutihie și Florentie sunt cinstiți pe 23 august de Biserica Ortodoxă Rusă, iar pe 23 mai, de Biserica Ortodoxă Greacă.

O notiță păstrată în Martirologiul Roman, pentru data de 23 mai, precizează:

"în Norcia, Sfinții Eutihie si Florentie, călugări, menționați de fericitul Papă Grigorie".

În Dialogurile Papei Grigorie I, autorul consemnează că "preotul cuvios Sanctulus" a fost sursa informațiilor sale despre Sfinții Eutihie și Florentie, care au viețuit ca pustnici lângă o mânăstire din afara Norciei (mai târziu "Abbazia di Sant' Eutizio"). Ei au fost contemporani ai Sfântului Isaac (din istorisirea anterioară a "Dialogurilor"), care sosise în Spoleto, din Siria, "în momentul în care goții invadaseră prima dată Italia", și a trăit acolo "aproape până în ultimele zile ale goților".

În istorisirea despre Sfântul Eutihie, când starețul mânăstirii din apropiere (Sfântul Spes - 28 martie, sau poate un succesor al acestuia) s-a mutat la Domnul, călugării l-au convins pe Sfântul Eutihie să-l înlocuiască, iar mai apoi "a condus Mânăstirea, mulți ani". Între timp, Sfântul Florentie a rămas singur în mânăstirea lor de început.

"Dialogurile" îl caracterizează pe Sfântul Eutihie ca fiind un evanghelist activ, care "și-a dăruit timpul cu sârg duhovnicesc și râvnă după virtute și a lucrat mult ca prin îndemnurile sale să câștige suflete pentru Dumnezeu".

în REPLICĂ…

“Câtă vreme mai avem încă multe vocații preoțești, adică doritori de a sluji Bisericii lui Hristos și mulți tineri care iubesc arta populară sub diferite forme, însemnează că n-am ieșit din normalitatea și frumusețea creației divine de la început de lume, ci am rămas așa cum ne-a creat El și cum dorește El să fim. Lui să-I mulțumim!”

(fragment din mesajul PS Părinte IUSTIN, EPISCOPUL MARAMUREȘULUI ȘI SĂTMARULUI, la aniversarea a 65 de ani a Ansamblului Folcloric Național „TRANSILVANIA” - 16 martie 2024)

Grigorie I a consemnat că Sfântul Eutihie era faimos pentru minunile sale înfăptuite după mutarea la Domnul, "chiar și în acele vremuri ale Lombarzilor". În special, cămașa lui de păr aspru era purtată în procesiune la vreme de încercări, săvârșindu-se minuni.

Sărbătoarea Sfântului Eutihie are loc, în Nursia, pe 27 iunie.

Racla aurită care conține cămașa din păr a Sfântului Eutihie poartă o inscripție care înregistrează realizarea sa de către abatele Giovanni, în 1544. Racla a fost furată din Abbazia di Sant' Eutizio, în 1883. Ulterior a fost recuperată, mai puțin relicva, și mutată la Spoleto, pentru securitate, fără a se mai ști exact unde se află acum.

"Dialogurile" afirmă că Sfântul Florentie "și-a petrecut viața în simplitate și evlavie", aceasta implicând o vocație mai contemplativă decât cea a Sfântului Eutihie. Odată lăsat singur în mânăstirea de început, s-a rugat pentru a avea un tovarăș, iar când "și-a încheiat rugăciunile... a găsit un urs stând în fața ușii... Și pentru că avea în casă patru sau cinci oi care nu aveau păzitor, a poruncit ursului să se ocupe de ele".

Patru călugări din mânăstire, care erau geloși pe reputația de sfânt a lui Florentie, i-au ucis ursul. Sfântul Florentie s-a rugat pentru răzbunare, iar cei patru călugări au fost "loviți de lepră... și așa au murit în mizerie".

Umbria este regiunea aflată în centrul Italiei, adesea menționată ca 'inima verde a Italiei'. Înainte de cucerirea romană din secolului III înainte de Hristos, cea mai mare parte a acestei regiuni era ocupată de oameni care împărtășeau o limbă Indo-europeană comună pe care o numim acum "umbriană".

Numele de Umbria nu a mai fost folosit, treptat, până când Umbria modernă apărea în 1861. Această regiune modernă include toate orașele din Umbria antică aflate la vest de Apenini. Regiunea modernă este împărțită în două provincii: Perugia și Terni.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în aprilie 2024.