Sfinții Cuvioși Martiri Teodor și Vasile, din Peșterile Kievului

Sfinții Cuvioși Martiri Teodor și Vasile din Lavra Peșterilor din Kiev au urmat ascetismul în secolul al XI-lea. Sfântul Teodor și-a împărțit averea săracilor, a mers la mânăstire și s-a așezat în Peștera Varegiană1 (sau Tâlhărească) - cea mai veche dintre Peșterile Îndepărtate, alăturată Peșterilor Sfântului Teodosie. A viețuit acolo mulți ani, în aspră cumpătare.

Când vrăjmașul l-a ispitit cu părerea de rău că își dăruise bunurile, Sfântul Vasile l-a mângâiat:

"Te implor, frate Teodor, nu uita de răsplată. Dacă vrei să ai bunuri, ia toate ale mele".

Sfântul Teodor s-a pocăit și l-a iubit pe Sfântul Vasile, cu care a viețuit în chilie.

Odată, Sfântul Vasile a fost trimis într-o misiune în afara mânăstirii, timp de trei luni. Vrăjmașul cel rău, luând chip, i s-a arătat Sfântului Teodor și i-a indicat un loc în care ar exista ascunsă o comoară, undeva în peșteră, de către tâlhari. Călugărul era gata să părăsească mânăstirea, pentru a cumpăra bunuri cu care să trăiască în lume, dar când Sfântul Vasile s-a întors, arătarea demonică a dispărut. Din acel moment, Sfântul Teodor a început să fie mai atent la sine.

Pentru a nu fi distras de duhul lenevirii în momentele în care nu lucra, și-a luat o piatră de moară, iar noaptea măcina cereale. Astfel, prin nevoință ascetică îndelungată și cu râvnă, el s-a eliberat de patima avariției.

Vestea că Sfântul Teodor ar fi găsit o comoară mare în peșteră a ajuns, însă, la Prințul Mstislav Sviatopolkovici. L-a chemat pe călugăr la el și i-a poruncit să-i arate locul unde erau ascunse obiectele de valoare. Sfântul Teodor i-a povestit Prințului că într-adevăr văzuse odată aur și vase prețioase în peșteră, dar temându-se de ispită, el și Sfântul Vasile au îngropat comoara, iar Dumnezeu a răpit de la ei amintirea acelui loc.

Necrezând în spusele Sfântului, Prințul a dat ordin să fie chinuit până la moarte. L-au bătut atât de mult pe Sfântul Teodor, încât cămașa lui era udă de sânge, apoi l-au spânzurat cu capul în jos, aprinzând un foc sub el.

Sub duhul beției, Prințul le-a poruncit să-l chinuiască și pe Sfântul Vasile, după care să-l omoare trăgând în el cu o săgeată. Murind, Sfântul Martir Vasile a aruncat săgeata la picioarele Prințului Mstislav și a prezis că el însuși va fi în curând rănit și ucis de ea. Profeția s-a împlinit pe 15 iulie 1099, în timpul unui război sângeros cu David Igorevici. Pe zidul cetății Vladimir, Prințul Mstislav a fost lovit brusc în piept, de o săgeată strecurată printr-o crăpătură a unui lemn, iar în noaptea următoare a murit. Recunoscându-și propria săgeată, Prințul a spus: "Mor din cauza Cuvioșilor Martiri Vasile și Teodor”.2

Sfinţii Martiri Vasile şi Teodor, din Peşterile Kievului, sunt cinstiţi în mod aparte în ziua de 11 august.

Spre slava lui Dumnezeu, Viața Sfinților Cuvioși Martiri Teodor și Vasile, din Peșterile Kievuluia fost tradusă pentru prima dată în limba română de Redacția Lăcașuri Ortodoxe în anul 2021, textul fiind completat - o cercetare, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, realizată în august 2023.1“Varegii” este numele sub care vikingii erau cunoscuți de către greci și slavii de est, care în secolele al IX-lea și al X-lea au migrat pe teritoriul actual al Rusiei, Belarusului și Ucrainei, ajutând la punerea bazelor statului rus. Au navigat de la nord la sud pe cursurile Prutului, Nistrului, Niprului și Volgăi, folosind bărci construite dintr-un trunchi de copac, atât pentru a face comerț, cât și în expediții de jaf. Au atacat pe mare Constantinopolul, dar nu au reusit să-l cucerească. Au ajuns să facă comerț cu arabii; arheologii au găsit monede arabe în toate localitățile vikingilor.

Varegii, în BizanțConstantin Porfirogenetul a menționat că făceau escale la Sulina, fiind urmăriți îndeaprope de pecenegi. După Sulina mai făceau escale la Conopa (lângă lacul Razelm ), Constanța, rezultând că "drumul de la varegi la greci" avea escale în Dobrogea actuală.

Varegii au trecut pe teritoriul Dobrogei cu ocazia expedițiilor acestora împotriva Imperiului Bizantin din anul 968. Din secolul al IX-lea datează bisericuțele săpate în masivul de cretă de la Basarabi-Murfatlar. Printre inscripții și desenele de la Basarabi-Murfatlar se remarcă simboluri, dragoni și nave de-ale varegilor (Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill)

Victor Spinei a scris despre bătălia de la Râul Alta (de lângă Kiev), anul 1019, menționând că românii („blokumenn”) și pecenegii au luptat împotriva unei alianțe din care făceau parte și varegii. (Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill), fiind singura confruntare rămasă în documente, între români și varegi.

Lângă localitatea Nufăru (fostă Prislav, jud.Tulcea) au fost identificate ruinele unei așezări fortificate care a fost pentru scurt timp (968–971) reședința varegilor conduși de Sveinald (Sviatoslav în Cronica lui Nestor) fiul lui Ingvar (Igor) (Petre Diaconu, Urme ale vikingilor la Dunărea de Jos. Contribuții istorice și etimologice, Aalborg: Aalborg University 2001).

Lângă Brăila a existat o mică cetate numită Chiovița (sau Kiovița), menționată și în Cronica lui Nestor care datează din vremea incursiunilor varegilor. Astăzi a mai rămas în toponimia locală doar denumirea Valea Chioveanul (G. Popa Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, volumul VII, Cronica lui Nestor, Tipografia Bucovina, 1935)

G.I. Brătianu a lansat ipoteza că în nordul Moldovei (Șipeniț sau Onut) a existat o formațiune politică românească înainte de întemeierea Moldovei, probabil aflată sub influența varegilor (Eugen Lozovan, Dacia sacra, Editura Saeculum, Bucuresti, 2015)

Filologul Ilie Gherghel a scris un studiu despre cuvântul "valah" și despre cartierul Vlaherne din Constantinopol și a concluzionat că numele cartierului derivă de la cuvântul Vlah (scris uneori Blah or Blas); vlahii au venit la Constantinopol din zona Dunării de Jos, mai exact din Sciția Minor (Dobrogea) aproximativ în secolul al VI-lea. Gherghel a comparat datele unor istorici ca Genesios, cu datele din lexiconul Suidas, și a considerat că răspândirea denumirii de vlah sau valah in Europa s-a făcut de la sud la nord prin intermediul varegilor.

2Peștera Varegiană apare menționată în Pateric, în viața călugărului Antonie din Pecerska. În 1013, întorcându-se din Grecia la Kiev, Antonie găsea o așa-numită Peșteră Varegiană, lângă Peștera lui Ilarion, în care s-a așezat; ulterior, Antonie s-a mutat în Peștera lui Ilarion.

Peștera Varegiană este cea mai apropiată peșteră de Râul Nipru, iar în trecut avea propria intrare dinspre râu, dovadă fiind hărțile secolului al XVII-lea. Sub peșteră, conform speologilor, există un tunel subteran foarte mare.

Tâlharii normanzi locuiseră odată acolo, jefuind nemilos navele comerciale. La acea vreme, o rută comercială aglomerată "de la varegi la greci" trecea de-a lungul Niprului, iar ucigașii nu stăteau degeaba. Ascundeau prăzile în peștera lor. Istoricii și speologii amintesc și ei istoria călugărului care a găsit "mult aur și argint și vase de mare valoare", consemnată în Pateric.

"Comoara găsită - după ce a fost săpată o groapă adâncă și a fost îngropată acolo - din acele zile și până acum, nimeni nu a putut să o descopere".

Iar istoricii continuă să amintească: la acea vreme, Sviatopolk Iziaslavici stătea pe tronul de la Kiev (a domnit între 1093 — 1113; numele creștin de botez al lui Sviatopolk era Mihail, așa că a încurajat înfrumusețarea Mănăstirii Sfântul Mihail din Kiev, care a rămas cunoscută sub numele de "Acoperișul de Aur", până în prezent). Și-a făcut un nume rău, multe suflete nevinovate având pe conștiință. Acest om, așa cum au lăsat scris contemporanii lui, s-a remarcat prin lăcomie, avariție, a fost un politician mediocru, dădea bani cu dobânzi draconice și a fost implicat într-o poveste murdară cu speculă cu sare. Fiul cel mare al lui Sviatopolk, Mstislav, despre care se spune că ar fi fost din afara căsătoriei, a fost o copie fidelă a tatălui său în cea mai gravă manifestare a sa. După ce a aflat despre descoperirea comorii din Peștera mânăstirii, Mstislav a decis să o aibă în stăpânire. Supușii l-au adus pe călugărul Teodor la Palatul prințului.

"Ai găsit comoara? Dacă îmi spui unde este, o voi împărți cu tine și vei fi Părinte pentru tatăl meu și pentru mine!".

Teodor nu a cedat convingerilor și promisiunilor domnești: "Da, am găsit vase latine, mult aur și argint, dar am uitat unde a ascuns comoara". Prințul crud și lacom a ordonat ca monahul să fie încătușat și lăsat într-o temniță umedă timp de trei zile și trei nopți, fără pâine și apă. Această încercare nu a schimbat duhul călugărului râvnitor, mai apoi prințul ordonând să fie chinuit cu foc. Călăii l-au legat pe Teodor și au făcut un foc de mărimea unui om în jurul lui. Suferința îndelungată a călugărului a mișcat chiar și inimile nemiloase ale chinuitorilor.

Nereușind să obțină ceea ce voia de la Teodor, Prințul a ordonat să-l aducă pe călugărul Vasile și "să-l bată fără milă", dar acest lucru nu a adus nimic nou. Apoi, Prințul înfuriat "îmbătat de vin, a luat săgeata și a înfipt-o în Vasile". Călugărul, rănit grav, a prezis uciderea lui Mstislav printr-o săgeată. Chinurile au continuat toată noaptea, iar în dimineața zilei următoare, ambii călugări erau morți. Frații mânăstirii le-au luat trupurile și i-au îngropat chiar în Peștera Varegiană unde a început această istorie dureroasă. Rămășițele neputrezite ale lui Teodor și Vasile sunt încă păstrate cu sfințenie în catacombele Lavrei.

Profeția Sfântului Mucenic Vasile s-a împlinit complet.

Cercetătorul în științe geografice, Serghei Kvedcenia, nota într-un raport recent pentru publicația Vokrug Sveta: după cum putem vedea, personaje reale sunt implicate în povestea tezaurului varegian, evenimentele sunt confirmate de multe fapte istorice, prin urmare, se poate presupune că însăși existența tezaurului este reală. Conținutul tezaurului varegian consta în "vase latine de mare valoare, aur și argint din belșug". Conform acestor puține informații, este dificil să se stabilească ce vase erau acolo, poate bizantine, sau poate grecești antice sau romane antice. Nu există nicio îndoială că acea comoara era uriașă, călugărul Teodor încărcând-o nu într-o căruță, ci în căruțe și ducând-o în loc tainic.

Soarta ulterioară a comorii este acoperită de întunericul peșterii. Oportunitatea descoperirii acestui aur i-a atras nu doar pe marii prinți. Timp de multe secole, sute de oameni au căutat fără succes comoara varegiană, iar oamenii de știință și-au încercat și ei mâna. Dar fără succes.

"La întocmirea hărților moderne, am avut ocazia să examinez și să măsor cu atenție toate colțurile Peșterii Varegiene. Și sunt sigur: căutarea acestei comori este o sarcină dificilă. Lungimea totală a Peșterii Varegiene este de așa natură încât ar fi nevoie să cercetați mai mult de un kilometru de dincolo de pereții de până la doi metri înălțime.

În plus, nu puteți reduce posibilitatea existenței unei ascunzători sub podea, și asta înseamnă încă o jumătate de kilometru! Și, în sfârșit, cel mai important lucru este că există multe secțiuni îngropate și blocate ale pasajelor subterane, în care este aproape imposibil de intrat", a mai spus Serghei Kvedcenia.