Sfinții 9 Frați Herheulițe (Împreună cu mama și sora lor și cei 9 000 de Mucenici din Marabda)

La Sărbătoarea Bunei Vestiri din anul 1625, georgienii învingeau armata șahului persan Abbas I în Bătălia de la Martqopi1. Victoria a adus cu sine unificarea provinciilor estice ale Georgiei, Kartli și Kaheti. De asemenea, a insuflat speranță altor popoare înrobite din Transcaucaz, iar rebeliunile au început să izbucnească peste tot.

Curând, șahul Abbas, furios, a mărșăluit cu cea mai bună și cea mai mare armată spre Georgia, sub conducerea Hanului Isa Kurcibaș. O armată georgiană de aproximativ douăzeci de mii de oameni își așeza tabăra lângă Kojori-Tabahmela, pregătită de atac, în timp ce armata inamicului, care număra peste cincizeci de mii de oameni, își așeza tabăra la Marabda. Soldații georgieni s-au împărtășit, cu toții, în zorii dinaintea bătăliei.

Când Episcopul Domenti (Avalișvili) de Ruisi pregătea Sfânta Împărtășanie pentru soldați, aceștia au strigat într-un singur glas: "Dacă te vei alătura nouă și vei lua sabia și vei lupta, atunci să o faci. Altfel, noi putem primi Sfânta Împărtășanie și de la altul!”.

Inspirat de aceste cuvinte, Episcopul s-a alăturat soldaților, zicând: "Astăzi, vom lupta pentru credință și pentru Hristos; de aceea, sângele meu trebuie să fie vărsat înaintea voastră!". Cu veșmintele sale drept armură, Episcopul i-a binecuvântat pe soldați și și-a luat locul în prima linie.

Steagul armatei georgiene a fost încredințat celor nouă frați Herheulițe.

Persanii au intrat în panică, confruntându-se cu curajul și tăria soldaților georgieni, dar comandantul experimentat Hanul Isa Kurcibaș nu a cedat. Acesta a primit ajutor și din partea Hanului Beglerbeg Șaybani, iar cu asemenea forțe suplimentare persanii au câștigat curând avantaj asupra armatei georgiene. Curând, colonelul georgian Teimuraz Muhranbatoni a fost rănit mortal, iar zvonul despre moartea sa i-a aruncat pe soldați în deznădejde, mai ales că se credea, atunci, în mod eronat, că cel ucis fusese chiar Regele Teimuraz I al Kahetiei, comandantul armatei lor.

Crezând că liderul lor a fost răpus, soldații georgieni constituiau, de acum, o armată slăbită. În scurt timp, și—au dat seama de greșeală, dar era prea târziu, soarta bătăliei fiind deja decisă.

Liderii militari Davit Jandieri, Aghatang Herheulițe și Baadur Țițișvili și Episcopii de Rustavi și Harciașo au căzut și ei în Bătălia de la Marabda. Cei nouă frați Herheulițe, care purtau steagul, au fost, de asemenea, uciși. Când steagul care condusese armata în Bătăliile de la Didgori și Basiani a căzut din mâinile fratelui mai mic, sora lor l-a prins pe loc și, atunci când și ea a fost răpusă, steagul și simbolul victoriei georgiene a fost ridicat, din nou, de mama lor.

Regele Teimuraz a luptat până la apusul soarelui, când fiecare dintre săbiile pe care le ținuse în mâini s-a rupt. Chiar și inelele lui au fost distruse în luptă. Uniforma strălucitului lider militar Giorgi Saakațe era pătată cu sânge, de sus în jos. Atabeg Manucear din Samțhe și fiii săi au luptat cu curaj în aceeași bătălie.

Epuizați și slăbiți de căldură, georgienii au luptat eroic până în ultimul moment. Iar bătălia care începuse în zori s-a încheiat târziu în acea noapte, cu înfrângerea armatei georgiene. Nouă mii de georgieni și-au dat viața pentru Hristos și pentru patria lor, pe câmpul de luptă din Marabda.

Pentru eroismul lor, cei nouă frați Herheulițe, împreună cu mama și sora lor și alți nouă mii de Mucenici din Marabda au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Georgiană, cu data de sărbătorire specială 3 August. Jertfa de sine a celor nouă frați a fost cinstită în poezia georgiană.

Biserica din Marabda, unde sunt îngropați cei nouă frați Herheulițe împreună cu mama și sora lor

Mormântul celor nouă frați Herheulițe, al mamei și surorii lor___________

() Spre slava lui Dumnezeu, textul repezintă o cerectare, traducere și adaptare realizate de Redacția Lăcaşuri Ortodoxe în iunie 2023.

1Georgia de Est a fost anexată de mai multe ori Imperiului Persan, în istoria sa, în special sub dinastiile Ahemenidă, Partă, Sasaniană, Safavidă, Afcearidă și Kageară. Georgia de Vest, în istoria sa, a fost anexată de ahemenizii persani și s-a aflat pentru scurt timp sub controlul sasanizilor, în timpul Războiului Lazic. Din acest motiv, estul Georgiei a rămas considerat ca fiind parte a Marelui Iran.

Iranul (Persia) și Georgia (sau triburile georgiene), au avut relații în diferite forme, în principal prin comerț, din Evul Mijlociu. De la începutul erei ahemenide, relațiile s-au dezvoltat, deoarece ahemenizii au cucerit multe regiuni georgiene. Relația a devenit și mai complexă, atunci când safavizii au preluat puterea în Iran și au stabilit controlul iranian, timp de un secol, asupra mai multor regate georgiene. Acest lucru a continuat până când Rusia a preluat controlul Caucazului și Georgiei, în prima jumătate a secolului al 19-lea, după Războiul Ruso-Persan din 1804 până în 1813 și Războiul Ruso-Persan din 1826 până în 1828.