Sfinții Mucenici Timotei, Agapie si Tecla din Palestina

Conform Sinaxarelor în limba română "slăvitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, și fiind desăvârșit și la viață și la cuvânt, a devenit învățător al dreptei credințe. Deci fiind prins și stând de față la Gaza înaintea lui Urban, a spus că este din partea creștinilor. Atunci, a fost bătut rău și chinuit în tot felul și nicidecum întorcându-se, a fost băgat în foc, unde și-a primit sfârșitul. Și în aceeași cetate, Agapie și Tecla Vizianca ținându-se de credința lui Hristos, au fost dați la fiare și și-au luat prin ele cununa muceniciei".

Sinaxarele în alte limbi îi amintesc, de asemenea, pe "Sfinții Mucenici Timotei, Agapie și Tecla din Palestina", cinstiți în mod aparte pe 19 august. Conform acestora, Sfinții Mucenici Timotei, Agapie și Tecla au suferit martiriul în anul 304. Mucenicul Timotei era originar din orașul Cezareea Palestinei. Studiase Sfânta Scriptură și, după ce a primit darul special al predicării, a devenit învățător al credinței creștine.

În timpul persecuției împotriva creștinilor sub co-împărații Dioclețian (284-305) și Maximian (305-311), Sfântul Mucenic a fost dus să fie judecat de guvernatorul Urban. Sfântul Timotei s-a declarat, fără teamă, creștin și a vorbit despre dragostea Domnului Iisus Hristos pentru omenire și despre venirea Sa în lume spre mântuirea oamenilor. Pentru statornicia sa în dragostea pentru Hristos, a fost chinuit și ucis. În aceeași cetate și în același an, Sfinții Mucenici Agapie și Tecla au fost, de asemenea, condamnați, fiind dați fiarelor sălbatice spre a fi mâncați și, suferind în acest fel, au primit cununile cerești.

Fotografie aeriană a Hipodromului din CezareeaMai există și alte surse, din care să aflăm mai multe date privind istoria acestor Sfinți Mucenici ai Palestinei. Astfel, între scrierile istoricului Eusebiu, Episcop de Cezareea, deopotrivă teolog și apologet al Bisericii, care a notat despre "mărturisirea lui Timotei în orașul Gaza, în al doilea an al persecuției zilelor noastre" (304 după Hristos), se găsește o descriere mai amănunțită a nevoințelor acestor Sfinți Mucenici:

"Era al doilea an al persecuției, și ostilitățile împotriva noastră au fost mai violente decât în primul; iar Urbanus, care în acel timp îl înlocuia pe guvernatorul Flavian în slujba sa, era guvernator peste poporul Palestinei.

Apoi au venit din nou, a doua oară, edicte de la împărat, pe lângă cele dintâi, amenințând cu persecutarea tuturor persoanelor. Căci, în primul, el dăduse ordin care îi privea doar pe conducătorii Bisericii lui Dumnezeu, pentru a-i obliga să aducă jertfe; dar, în al doilea edict, exista o ordonanță strictă, care obliga toate persoanele în mod egal, întreaga populație din fiecare cetate, atât bărbați, cât și femei, să jertfească idolilor morți și li s-a impus o lege prin care să ofere libații diavolilor; căci așa erau poruncile tiranilor care, în nebunia lor, voiau să facă război împotriva lui Dumnezeu, Împăratul Suprem.

Și când aceste porunci ale împăratului au fost puse în aplicare, Fericitul Timotei, din orașul Gaza, a fost predat lui Urban pe când se afla acolo și a fost legat pe nedrept în lanțuri, ca un ucigaș, căci, cu adevărat nu fusese legat în lanțuri din cauza vreunui lucru demn de vină - fiind fără de vină în toată purtarea sa și în întreaga sa viață. Prin urmare, neconformându-se legii cu privire la închinarea la idoli și neînchinându-se înaintea chipurilor moarte și neînsuflețite - pentru că era om desăvârșit în toate și era, în sufletul său, obișnuit cu Dumnezeul său - și din cauza evlaviei, a conduitei și a virtuților sale, chiar înainte de a fi predat guvernatorului, el îndurase deja grele suferințe din partea locuitorilor cetății, îndurând acolo defăimări și insulte deseori, pentru că oamenii din cetatea Gaza erau blestemați în păgânism; și când s-a prezentat în sala de judecată a guvernatorului, acest luptător al dreptății a ieșit biruitor, în toată desăvârșirea răbdării sale.

Și judecătorul a folosit, cu cruzime, împotriva lui aspre chinuri, și a lansat asupra trupului său suplicii teribile fără număr, provocând răni oribile, imposibil de descris; dar, sub toate acestea, acest Mucenic curajos al lui Dumnezeu a purtat lupta ca un erou și, în cele din urmă, a obținut biruința în luptă, îndurând moartea prin arderea înceată: pentru că a fost făcut un foc slab și încet cu care a fost ars, astfel încât sufletul său să nu poată scăpa cu ușurință din trup și să se odihnească. Și, acolo, a fost încercat, ca aurul curat în cuptorul unui foc domol, arătând desăvârșirea și curăția religiei sale față de Dumnezeul său, și primind cununa biruinței, care aparține biruitorilor slăviți ai neprihănirii. Și pentru că L-a iubit pe Dumnezeu, a primit, ca răsplată a voinței sale, acea viață desăvârșită după care tânjea, în prezența lui Dumnezeu, Mai Marele tuturor.

Mărturisirea Sfintei Tecla

Și, împreună cu acest mărturisitor curajos, în timpul aceluiași proces al mărturisirii sale și în aceeași cetate, Mucenicul Agapie și vrednica Tecla (cea din zilele noastre) au fost condamnați de guvernator să sufere pedeapsă și să fie devorați de fiarele sălbatice.

Era Festivalul la care toți oamenii se adunau împreună în cetățile lor. Același Festival avea loc și în Cezareea. Și, în arenă, erau curse de cai, și a avut loc o reprezentație de teatru, și se obișnuia ca spectacole păcătoase și barbare să aibă loc în arenă; și se zvonea și spunea cum că Agapie, al cărui nume l-am menționat mai sus, și Tecla împreună cu el, cu restul frigienilor, fuseseră trimiși în arenă ca martiri, pentru ca aceștia să fie devorați de fiarele sălbatice; pentru că guvernatorul Urbanus prezenta acest dar spectatorilor.

Mărturisirea lui Agapie, în al patrulea an al persecuției zilelor noastre (306 după Hristos)

Era în al patrulea an al persecuției din zilele noastre și vineri, a douăzecea din ultimul teșri [noiembrie]: în aceeași zi, șeful tiranilor, Maximinus, a venit în orașul Cezareea. Și s-a lăudat că va arăta o priveliște nouă tuturor spectatorilor care se adunau laolaltă pentru el; pentru că aceasta era aceeași zi în care sărbătorea aniversarea zilei sale de naștere. Și trebuia, la sosirea tiranului, ca el să arate ceva mai mult decât ceea ce se făcea în mod obișnuit. Și ce să fi fost atunci un astfel de spectacol nou, decât acela ca un martir al lui Dumnezeu să fie aruncat fiarelor sălbatice pentru a fi devorat de ele? În vechime, la sosirea împăratului, era obiceiul ca el să arate înaintea spectatorilor întreceri de diferite forme și tipuri, cum ar fi recitarea de discursuri și ascultarea de cântece și muzică noi și ciudate, precum și spectacole de tot felul, cu fiare sălbatice și, de asemenea, un spectacol de gladiatori, pentru ca spectatorii să aibă parte de multă plăcere.

Prin urmare, era necesar ca împăratul, la această sărbătoare a zilei sale de naștere, să facă și el ceva mare și extraordinar, pentru că la toate reprezentațiile anterioare pe care le dăduse pentru ei nu adusese nimic nou. Așa că - ceea ce era, cel mai degrabă pentru el însuși, un lucru dorit, convenabil pentru tiranul cel rău - un martir al lui Dumnezeu a fost dus în mijloc, împodobit cu toată curăția și remarcabil pentru blândețea vieții sale; și el a fost aruncat în arenă, pentru a putea fi devorat de fiarele sălbatice. Numele lui era Agapie, pentru care, împreună cu Tecla, se dăduse ordin ca ei să fie devorați de fiarele sălbatice. Numele Tecla a fost deja menționat într-un alt capitol. Pentru aceasta, l-au târât pe Fericitul Agapie înainte și l-au luat în batjocură în mijlocul Stadionului. Iar o tăbliță cu o inscripție pe ea a fost purtată înaintea lui, pe care nu se arăta vreo altă acuzație împotriva lui, decât aceasta - că era creștin.

Și în același timp, de asemenea, un sclav, un criminal care îl ucisese pe stăpânul său, a fost adus în față, împreună cu Mucenicul lui Dumnezeu, și amândoi au primit în mod egal una și aceeași sentință. Iar această pătimire semăna foarte mult cu cea a Mântuitorului nostru; căci, în timp ce unul urma să sufere martiriul de dragul Dumnezeului tuturor, și celălalt urma să fie ucis pentru uciderea stăpânului său, una și aceeași sentință rea apărea dată împotriva amândurora, fără nicio deosebire. Și judecător în acest caz a fost guvernatorul Urbanus, pentru că era încă guvernator în Palestina. Dar când Maximinus a venit să fie prezent la acest spectacol care a fost descris mai sus, ca și cum Urbanus ar fi avut mai multă râvnă, el și-a sporit puterea răului și l-a eliberat de la moarte pe acel criminal care îl ucisese pe stăpânul său și l-a scăpat de orice tortură; însă, în ce privește pe Mucenicul lui Dumnezeu, el s-a bucurat să-l privească cu propriii ochi în timp ce era devorat de fiarele sălbatice.

Prin urmare, când l-au purtat pe Mucenicul Agapie în jurul Stadionului, l-au întrebat, în primul rând, dacă vrea să se lepede de Dumnezeul său, dar el a strigat cu voce tare și a spus tuturor celor care erau adunați: "O, voi, cei care priviți la această încercare la care sunt acum supus, să știți că ea nu este pentru nicio crimă rea pe care am comis-o, ci sunt adus la această încercare, pentru că eu sunt martor al adevăratei învățături a lui Dumnezeu și vă mărturisesc asta tuturor, pentru ca voi să aveți cunoștință despre Singurul Dumnezeu și despre acea Lumină care a apărut ca să-L cunoașteți și să vă închinați la Cel Care este Creatorul Cerurilor și al Pământului. Și toate acestea care vin asupra mea pentru numele Lui, le primesc cu bucurie în inima meu; căci ei nu m-au adus în acest loc împotriva voinței mele, ci doresc acest lucru din propria mea alegere liberă, în care rămân chiar până la moarte. Mai mult, mă lupt de dragul credinței mele, ca să-i încurajez pe cei mai tineri decât mine, ca și ei să disprețuiască moartea și să urmeze adevărata viață și să nu le pese de mormânt pentru a obține o împărăție; ca ei să lumineze ceea ce este muritor și să păstreze viața Dătătorului de viață, nici să se teamă de pedeapsa care este de moment, ci să se teamă de acele flăcări ale focului, care nu se sting niciodată".

Prin urmare, când acest martir al lui Dumnezeu a strigat cu glas tare și a spus aceste lucruri și a stat drept în mijlocul Stadionului, ca unul care se simțea încrezător că nu există niciun pericol, tiranul cel rău s-a umplut de furie și furios a dat ordin ca fiarele sălbatice să fie eliberate asupra lui, dar el, fiind plin de curaj și disprețuind moartea, nu s-a întors nici la dreapta nici la stânga, ci cu ușurință în picioare și curaj în inimă a înaintat pentru a întâmpina fiarele sălbatice. Iar un urs feroce s-a repezit asupra lui și l-a sfâșiat cu dinții. Apoi, a fost trimis în închisoare, când încă mai exista viață în el, și acolo a mai trăit o zi. După aceasta, au fost legate pietre în jurul lui, iar trupul său a fost aruncat în mare; dar sufletul Fericitului Agapie s-a înălțat prin aer către Împărăția Cerurilor, la care se grăbea, și a fost primit împreună cu Îngerii și cu Sfânta însoțire a Mucenicilor. Până într-atât lupta și vitejia lui Agapie au fost biruitoare".

Sfântul Mucenic Agapie mai este, de asemenea, cinstit în mod aparte și în data de 19 noiembrie.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în martie 2024.