Sfinții Mucenici Nicodim și Daniel din Meteora

"Iar tu, Nicodime?". Ai spus în timpul pătimirii tale,

"Sunt dus la moarte, pentru dragostea Domnului".

Ne spune Sfântul Nicodim Aghiorâtul, care a notat versurile de mai sus, că "Sfântul Nou Cuvios Mucenic Nicodim din Meteora a fost martirizat pentru evlavia sa, în anul 1551".

Nu avem alte informații despre acest Sfânt Nou Mucenic, afară de faptul că a viețuit în Mânăstirea Marea Meteoră, fiind martirizat în data de 16 august, de stăpânirea turcă de atunci.

Iar despre Sfântul Nou Mucenic Daniel din Meteora, de asemenea, datele rămase sunt foarte puține. Știm, însă, că era din Farkadona (vechiul Tsioti), lângă Trikala.

Ai venit din Tsioti, Purtătorule de Dumnezeu,

Și te-ai urcat la stânca dumnezeieștii-cuvântări,

Pentru ca, din iubire de Dumnezeu, să viețuiești în asceză neîntreruptă,

Pentru care ai și primit cununa, în zilele acestea de pe urmă.

Nu avem alte detalii biografice despre Sfântul Nou Cuvios Mucenic Daniel. De asemenea, nu cunoaștem circumstanțele sau anul martiriului său, dar se crede că a trăit în secolul al XVI-lea. O parte din sfintele sale moaște - cinstitul său cap - se află în Mânăstirea Marea Meteoră, acesta fiind păstrat într-o raclă datând din anul 1786.

Mai știm, de asemenea, din informările regulate din zonă, că în prima sâmbătă a Postului celor cincisprezece zile din luna august, al Adormirii Maicii Domnului, sfintele moaște sunt duse în ținutul său Farkadona, pentru a fi venerate de credincioși. Ziua specială de cinstire a celor doi Sfinți Mucenici este 16 august.

Meteorele (greacă: "sus în ceruri", cu referire la meteoriți) sunt roci provenite dintr-un fenomen fizic unic în lume, ajungând la o înălțime de 600 m deasupra nivelului mării, în Munții Tesaliei din nordul Greciei, în nordul unității Trikala, la 1-2 km nord de orașul Kalambaka (fost Staghi). Ele sunt cunoscute încă din secolul al X-lea ca fiind, împreună cu Muntele Athos, unul dintre centrele monahismului ortodox din Grecia.

Așezările monahale de aici aparțin Mitropoliei de Stagon și Meteora, a Bisericii Ortodoxe a Greciei. În total, de-a lungul istoriei, potrivit diferitelor surse, au existat 22-24 de mânăstiri, alături de multe chilii izolate, locuri de asceză, paraclise, schituri, peșteri și alte construcții împrăștiate în Munții Meteora. Unele dintre mânăstiri au ajuns astăzi în ruină. Acum mai există, de fapt doar șase mânăstiri: patru de monahi și două de călugărițe.

Mânăstirea Schimbarea la Față a Domnului, cunoscută și sub numele de Marea Meteoră, se află pe cea mai înaltă stâncă (613 metri) și totodată cea mai mare stâncă după suprafață (6 ha). Timp de două sau trei secole, Meteorele s-au bucurat de o atmosferă de pace și liniște, dar în secolul al XIII-lea au început invaziile cruciaților, sârbilor, albanezilor și turcilor, încercând să captureze Tesalia. În 1334, Călugărul Atanasie sosea la Meteora, alungat din Sfântul Munte Athos de invadatorii corsari, însoțit de Părintele său duhovnicesc Grigorie.

Aceștia s-au stabilit pe Stâlpul Staghi (Stagon - Stâlpul Picăturilor) și au locuit acolo aproximativ 10 ani. Mai târziu, Atanasie, cel ce avea să devină Sfântul Atanasie din Meteora, a urmărit să ridice o mânăstire bine organizată, asemănătoare celor din Athos. În 1334, el a adunat 14 călugări din zonă și a urcat pe "Platis Litos" (Piatra Largă) — o stâncă uriașă, la 613 metri deasupra nivelului mării și 413 metri deasupra nivelului orașului Kalambaka, înhămându-se la o sarcină cu adevărat titanică, mai ales pentru acea epocă - construirea primelor clădiri ale celebrei Mânăstiri "Marea Meteoră" sau "Schimbarea la Față". Pentru prima dată, acest călugăr a definit și rânduiala pe care călugării trebuia să o urmeze respectând legile vieții monahale, în Meteore.

Stâncile pe vârful cărora sunt construite mânăstirile, sunt, conform scrierilor antice, roci trimise pe pământ din cer, pentru a permite asceților să se retragă și să se roage. Se crede că Atanasie a fost cel care a dat acestor roci numele de "Meteore". În anul 1371, Ioan Ureș Paleologul din Epir sosea în Meteora, el abia preluând Tronul după moartea tatălui său Simeon. După ce l-a întâlnit pe Atanasie din Meteora, Ioan a decis să părăsească guvernarea țării și a depus jurămintele monahale, sub numele de Ioasaf; în anul 1390, după mutarea la Domnul a lui Atanasie, el avea să devină stareț al Mânăstirii Schimbarea la Față.

În partea de nord a Catedralei mânăstirii se află locul de înmormântare al întemeietorilor mânăstirii, Cuvioșii Atanasie și Ioasaf.

În 1484, catedrala a fost restaurată și revopsită, dovadă fiind inscripția de pe partea de sud a Altarului. O nouă etapă în reconstrucția Catedralei a avut loc în mijlocul secolului al XVI-lea, când, după o vizită la Meteora a Patriarhului Ieremia I, complexul mânăstiresc a intrat în perioadă de cea mai înaltă prosperitate.

Sfântul lăcaș găzduiește un număr mare de icoane valoroase din secolele XIV-XVI, și tot acolo există un muzeu cu podoabe. Printre comorile mânăstirii se remarcă cel mai vechi manuscris grecesc, din anul 861.

La intrarea în mânăstire se află un schit dărăpănat, al Sfântului Atanasie. Este un mic lăcaș, adâncit în stâncă. Întemeietorul mânăstirii a viețuit acolo, într-o peșteră, iar în spatele intrării se afla un mic paraclis.

Mânăstirea a fost jefuită în mod repetat de turci (de exemplu, în 1609 și 1616), iar în 1633 a suferit un incendiu sever. Pentru o ascensiune mai sigură la mânăstire, în anul 1922 au fost tăiate trepte în stâncă, dar frânghia este încă folosită pentru ridicarea proviziilor și a altor obiecte necesare vieții în mânăstire. Mânăstirea a suferit în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, locul fiind ocupat de trupele germane.

PROIECȚII din ÎNĂLȚIMI…

Sfânta Mânăstire Comana - un dar de rugăciune, din Episcopia Giurgiului

Mânăstirea Comana este o ctitorie a lui Vlad Țepeș, de la jumătatea secolului al XV-lea, care dăruia: "satul Călugăreni şi hotarul, ca să fie hotarul de la metoh pe calea Giurgiului pâna în calea Prundului şi din calea Prundului până în calea Mujdreanului şi din calea Mujdreanului în jos până în vale şi de acolo pă vale, ca să fie hotarul până unde se împreună cu balta Comanei, drept în iezerul Câlniţei” (fragment dintr-un document din 27 septembrie 1461, emis de cancelaria lui Vlad Țepeș).

Se spune însă că primii pustnici ar fi urcat pe aceste stânci inaccesibile, cu mult înainte de secolul al X-lea. Locuiau în peșteri și în văi stâncoase, iar în apropiere au întemeiat mici schituri, așa-numitele "locuri de rugăciune" pentru rugăciunea comună și studiul textelor duhovnicești. Cu toate acestea, pentru a participa la dumnezeieștile slujbe și la Sfintele Taine ale Bisericii (în primul rând Împărtășirea), pustnicii erau nevoiți să coboare la vechea Biserică "Sfinții Arhangheli" din orașul Staghi, iar mai târziu la Biserica nou construită a Preasfintei Fecioare.

Potrivit majorității cercetătorilor, primul pustnic a fost un anume Varnava, care în anii 950-970 a construit cel mai vechi schit, închinat Preasfântului Duh (acesta a fost urmat de construirea Mânăstirii "Schimbarea la Față - 1020, de către călugărul cretan Andronic, iar în 1160 a fost ridicată Mânăstirea Staghi. Întemeierea acestei mânăstiri a marcat începutul unui "Stat" (comunitate) monahal organizat — Meteorele - și al unei vieți monahale de obște.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în ianuarie 2024.