Sfinții Emilian Episcopul și cei dimpreună cu dânsul - Ilarion Ieromonahul, Dionisie și Hermip - au fost originari din Armenia. După moartea părinților lor, Sfințiții Mucenici Emilian, Dionisie și Hermip - care erau frați - și învățătorul lor Ilarion și-au părăsit ținutul natal și au ajuns în Italia, în orașul Spoleto.
Sfântul Emilian a început să le predice păgânilor Evanghelia. El a câștigat un mare respect din partea comunității creștine, în special pentru viața sa aspră si plină de virtuți, și a fost ales Episcop al cetății Trebium. A fost sfințit episcop de către Marcelin, Episcopul de pe atunci al Romei. După ce s-a mutat la Trebium, Sfântul Emilian a convertit mulți păgâni la Hristos, pentru care a fost dus înaintea împăratului Maximian (284-305).
Sfântul l-a sfătuit pe împărat să se îngrijească personal și să descopere puterea rugăciunii către Hristos. Pentru aceasta, un bărbat care era neputincios de mult timp a fost dus în fața lui. Oricât de mult au încercat preoții păgâni să-l vindece apelând la idoli, nu au reușit nimic. Atunci, Sfântul Emilian s-a rugat Domnului și i-a poruncit omului bolnav, ca în numele lui Iisus Hristos să se ridice. Bărbatul s-a ridicat sănătos și a plecat acasă, bucuros.
Această minune a fost atât de convingătoare, încât împăratul era cât pe ce să recunoască adevărul despre Hristos, dar preoții păgâni l-au acuzat pe Sfânt că s-ar fi folosit de magie. El a fost supus unor chinuri cumplite, în care Domnul l-a încurajat, spunându-i:
Nu te teme, Emilian, Eu sunt cu tine.
L-au legat de o roată, l-au aruncat într-un cazan încins, l-au cufundat într-un râu și l-au dus în arenă pentru a fi mâncat de fiarele sălbatice, dar a rămas nevătămat. Văzând toate aceste minuni, oamenii au început să strige:
Mare este Dumnezeul creștin! Eliberează-I slujitorul!
În acea zi, 1 000 de oameni au crezut în Hristos și toți au primit cununa muceniciei.
Furios, guvernatorul a ordonat ca fiarele ce fuseseră eliberate în arenă să fie ucise, fiindcă nu-l atacaseră pe Sfânt. Martirul a mulțumit Domnului pentru că până și fiarele sălbatice au primit moartea pentru Hristos. Pe Sfântul Emilian l-au închis în temniță împreună cu frații și cu învățătorul lor, iar după alte chinuri cumplite, Sfinții Mucenici Ilarion, Dionisie și Hermip au fost decapitați cu sabia.
Sfântul Emilian a fost executat în afara cetății. Când călăul l-a lovit pe Mucenic cu sabia, aceea s-a înmuiat precum ceara, fără să-l rănească pe Sfânt. Soldații au căzut în genunchi înaintea lui, cerându-i iertare și mărturisindu-L pe Hristos ca fiind Adevăratul Dumnezeu.
Sfântul s-a rugat în genunchi pentru aceia, cerând Domnului, deopotrivă, să-i dea cinstea de a muri ca mucenic. Rugăciunea lui a fost auzită, un alt călău tăind capul Sfântului. Văzând lichidul ca laptele ce izvora din rănile sale, mulți dintre păgâni au crezut în Hristos și au îngropat trupul Mucenicului, cu cinste.
despre Sfinții Părinți… SOLII de astăzi, DE PREȚ
Zilele trecute, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat în vechea Catedrală Episcopală “Biserica cu Lună” din Oradea, Dumnezeiasca Liturghie, la împlinirea a 88 de ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului-ctitor Roman Ciorogariu al Oradiei (6 decembrie 1852 – 21 ianuarie 1936), întâiul Episcop al cetății orădene de la reînființarea Eparhiei (1920-1936), cea mai proeminentă și marcantă personalitate bisericească a Episcopiei Oradiei, care, tăinuit, își doarme somnul de veci în necropola acestei biserici alături de ceilalți mari arhipăstori ai Oradiei, iluștrii săi succesori: Nicolae Popovici (1936-1950) și Vasile Coman (1970-1992).
Episcop Roman CiorogariuÎntâistătorul Eparhiei a rostit un cuvânt festiv în care a vorbit despre importanța prețuirii înaintașilor și strămoșilor noștri, în sufletele orădenilor și bihorenilor dreptmăritori, amintind de „Arhiereul cu dreapta frântă” (referire la nefericitul eveniment din Senatul României, din 1920, când a avut loc un atentat cu bombă), Roman Ciorogariu, patronul duhovnicesc al Eparhiei, cel care a îndeplinit o veritabilă lucrare mucenicească, de neînfricat mărturisitor al lui Hristos și al valorilor neamului nostru românesc în vremuri tulburi.
Din alte surse vechi, amintite de Sfântul Dimitrie al Rostovului, aflăm mai multe despre viețile și suferințele Sfântului Mucenic Emilian și ale celor dimpreună cu dânsul, pe care le prezentăm mai jos.
Sfântul Emilian s-a născut în regiunea asiatică a Armeniei. Părinții săi creștini erau oameni nobili și bogați. Astfel, aceștia l-au dat în grija unui om plin de virtute, un anume Ilarion, pentru studierea cărții. După ce a învățat temeinic înțelegerea cărților și a ajuns la o vârstă potrivită, Emilian a început petrecerea unei vieti în curăție, plăcută lui Dumnezeu și evlavioasă, sârguindu-se cu postul, rugăciunea și citirea cărților. Când zvonul că împărații romani răi Dioclețian și Maximian au pornit persecuție crudă împotriva creștinilor din Europa a ajuns în Armenia, Emilian s-a aprins de râvna sfântă pentru credința dreaptă și, arzând de dragoste pentru Hristos până acolo încât să primească moarte pentru El, și-a propus să meargă în acele țări, ca să predice numele lui Hristos păgânilor și să-și dea viața pentru Domnul său.
Emilian avea doi frați: Dionisie și Ermip. Cu îndemnuri de la Dumnezeu, el a făcut ca și aceia să-și dorească aceleași lucruri. Și astfel, după moartea părinților lor, frații, de comun acord, și-au părăsit casa, patria, moștenirea și toate bunătățile acestei lumi, din dragoste pentru Hristos, și au plecat din Asia, în Europa. L-au luat cu ei și pe învățătorul lor, Sfântul călugăr Ilarion, și au mers în Italia, în cetatea Spoliton. În această cetate, printre păgâni, au găsit mulți creștini care duceau o viață curată și dreaptă și, la cererea lor, au viețuit împreună cu ei. Fericitul Emilian a fost un exemplu de sfințenie pentru toți, atât ziua cât și noaptea practicând rugăciunea și predicând Cuvântul lui Dumnezeu.
După ceva timp, un Episcop a murit într-o cetate din apropiere, numită Trebia. Atunci, locuitorii acelei cetăți, care erau creștini și trăiau printre idolatri, ca grâul printre buruieni și crinii între spini, aflând despre viața și înțelepciunea Sfântului Emilian, l-au ales Episcop, deși tânăr în ani, dar superior în cunoaștere și virtuți față de cei mai bătrâni. L-au trimis la Roma, pentru a fi sfințit Episcop de Episcopul Marcelin. După ce a primit sfințirea episcopală de la acela, Sfântul Emilian, împreună cu învățătorul și frații săi, au mers din Spoliton în Trebia, cetate de scaun a Eparhiei sale. Preluând conducerea turmei, a îndrumat-o cu vitejie, pregătind-o atât prin faptă, cât și prin cuvânt, vindecând în mod minunat trupurile și sufletele oamenilor, cu harul lui Hristos, și convertind astfel mulți dintre necredincioși, la credința creștină.
La acea vreme, conducătorul acelor ținuturi era un om cu fire crudă, pe nume Maximian, căruia răii împărați îi predaseră puterea asupra Etruriei și Umbriei. Auzind despre Episcopul creștin Emilian că îi întoarce pe mulți de la slujirea idolilor, la Hristos, și desființează templele păgâne, Maximian a mers degrabă în Trebia și, ordonând ca omul sfânt al lui Dumnezeu să fie prins și dus la curtea sa, i-a zis:
- Emilian, ce aud despre tine? De ce, în nebunia ta, vrei de bunăvoie să te omori? Dacă nu te închini zeilor noștri, atunci te voi supune unor chinuri crude și voi porunci să fii supus unei morți cumplite.
- Nu mă voi închina demonilor - a răspuns Sfântul Episcop, cu fermitate deplină - pentru că toți zeii păgâni sunt demoni, așa cum se spune în cărțile sfinte, iar cine se pleacă înainatea lor va moșteni chinul veșnic în iad.
Pentru aceste cuvinte, mai marele s-a înfuriat și a poruncit ca Sfântul să fie bătut fără milă, mai apoi începând să-l batjocorească prin vorbe. El L-a insultat pe Hristos Dumnezeu, zicând că Dumnezeul creștin nu are putere, și că doar acei zei pe care îi venera el ar fi fost atotputernici. Atunci, Sfântul lui Dumnezeu a răspuns:
- Încearcă, dacă dorești, și vei afla a cui putere este mai mare, a lui Hristos, sau a zeilor voștri? Poruncește să fie adus aici un paralitic sau un om cu altă boală și zi-le preoților tăi să se roage zeilor pentru vindecarea bolnavului; mă voi ruga și eu Dumnezeului meu și care Dumnezeu îi va vindeca pe bolnavi cu puterea Sa, Acela să fie recunoscut de toți ca Dumnezeu Adevărat și toți să se închine Lui.
Maximian s-a arătat încântat de propunerea Sfântului Emilian și a trimis imediat să găsească un astfel de om. Curând a fost adus un bărbat neputincios, zăcând în pat de foarte mult timp, fără să își poată mișca mâinile și picioarele. Mulțime de oameni s-a strâns la acea vedere, voind să vadă minunea. Și astfel, la porunca mai marelui, preoții aceia au început să se roage zeilor lor, chemându-i pe Apollo, Zeus, Mercur și alții zadarnici și falși, pentru ca ei să vindece pe cel neputincios. S-au rugat timp îndelungat, dar nu au avut succes, iar Sfântul, stând deoparte, îi privea râzând de ei și de zeii lor. În cele din urmă, Maximian a poruncit preoților săi să nu se mai roage și, întorcându-se către Episcopul Emilian al creștinilor, i-a spus:
- Acum, roagă-te Dumnezeului tău, dacă te aștepți să primești ceva de la El.
Apoi, Episcopul a îngenuncheat la rugăciune și, ridicându-și mâinile, a înălțat ochii spre cer și a început să se roage, zicând:
- Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă! Să nu întorci faţa Ta de la mine... în ziua în care Te chem, degrabă auzi-mă! (din Psalmul 101, 2–3). Arată, Doamne, tuturor celor prezenți aici, că Tu ești Singurul Dumnezeu Adevărat și mântuiește pe cei care cred în Tine.
După ce s-a rugat astfel, Sfântul s-a apropiat de paralitic și, luându-l de mână, a spus:
- În numele Domnului nostru Iisus Hristos, ridică-te și fii sănătos.
Omul s-a ridicat deîndată, sănătos în tot trupul, și a început să meargă, în fața tuturor, bucurându-se și lăudându-L pe Dumnezeu. A arătat, tuturor, dovada că fusese complet vindecat, și a plecat fericit acasă.
Această minune i-a uimit pe toți cei care au văzut-o, mulți crezând în Hristos. Maximian însuși a început să încline către credință în sufletul său, dar preoții nelegiuiți l-au convins să nu creadă, zicând că acea minune nu fusese făcută de puterea lui Dumnezeu, ci de arta magiei lui Emilian, strigând:
- Du acest vrăjitor la moarte, ca să nu piară complet închinarea la zei!
Ascultând de preoții nelegiuiți și dând cuvintelor lor false mai multă crezare decât puterii arătate a lui Dumnezeu, Maximian a încercat din nou să-l convingă pe Sfântul Emilian să se închine idolilor, spunând:
- Jertfește zeilor, știind că mulți dintre cei care nu mi-au ascultat sfatul au murit până acum, în chinuri teribile.
- Cei care nu s-au jertfit zeilor tăi răi - a răspuns Sfântul - și au decis să moară pentru Hristos, acum se bucură de fericirea veșnică, împreună cu El.
- Nu-mi mai vorbi despre numele lui Hristos - a răspuns Maximian - ci cruță-ți tinerețea, căci te așteaptă chinuri cumplite.
- Sunt rob al lui Hristos – a răspuns Sfântul Emilian - și nu voi înceta să mărturisesc și să rostesc și să slăvesc numele lui Iisus Hristos; pentru El sunt gata să sufăr tot felul de chinuri și moartea însăși.
Apoi, Maximian a ordonat ca Sfântul să fie dezbrăcat, spânzurat pe locul torturii, iar trupul să-i fie ars cu lumânări aprinse. Îndurând cu blândețe acest chin, Sfântul Mucenic s-a rugat Domnului să-l întărească în suferință. Și, astfel, Hristos i S-a arătat și i-a zis:
- Nu-ți fie frică, Emilian, Eu sunt cu tine!
Iar în acel moment, lumânările s-au stins și mâinile călăilor au sărit deoparte. Văzând acest lucru, împăratul a ordonat ca Mucenicul să fie dus de la locul chinuirii, zicând:
- Cu ce meșteșugiri lucrezi, că ai stins lumânările și ai schilodit mâinile slujitorilor Mei? Am la dispoziție chinuri și mai mari pentru tine, pe care nu le vei mai putea trece.
- Meșteșugul meu - a răspuns Mucenicul - este Hristosul meu și, dacă mă supui unor chinuri mai mari, El îmi va da mai multă răbdare și va arăta și mai multă putere.
Apoi, Maximian a ordonat să fie umplut un cazan cu cositor încins, iar Mucenicul să fie aruncat în el. Dar Hristos i S-a arătat din nou slujitorului Său și, luându-l de mână, a intrat cu el în cazan, iar focul s-a stins deîndată, cazanul s-a descompus și cositorul s-a vărsat, Sfântul rămânând nevătămat. Această minune i-a uimit pe mai marele locului și pe toți cei care erau acolo, însă tot nu au vrut să recunoască puterea lui Dumnezeu în el.
După aceasta, Maximian a dat ordin să se lege o piatră mare de gâtul Sfântului Mucenic și așa să fie aruncat în râul care curgea lângă cetate, numit Clitumna. Dar și aici, Hristos i S-a arătat Sfântului Emilian și, la fel cum făcuse cu Apostolul Petru odată, l-a luat de mână și l-a scos din adâncurile apei, la țărm. Soldații l-au dus pe Sfânt înapoi la conducător și i-au vorbit despre minunea care se întâmplase.
Maximian a ordonat, apoi, ca Emilian să fie aruncat la fiare, dar fiarele nu i-au făcut niciun rău Sfântului lui Dumnezeu, pentru că Domnul Însuși, Care S-a arătat din nou Sfântului Său, era acolo. Hristos i-a spus:
- Prinde curaj, Emilian, slujitorul Meu bun și credincios!
Și animalele s-au liniștit: leii și leoparzii au devenit blânzi ca mieii, iar unii au lins picioarele Sfântului, iar alții mâinile lui. La vederea unor astfel de minuni, oamenii strigau:
- Mare este Dumnezeul creștin! Robul Său să fie eliberat!
Și în acea zi, o mie de oameni au crezut în Hristos. Într-o furie teribilă față de popor, Maximian a trimis soldați înarmați împotriva acelei mulțimi și le-a poruncit să-i omoare pe cei care Îl slăviseră pe Hristos. Astfel, o mie de credincioși, bărbați și femei, de toate vârstele, au fost uciși. În plus, la ordinul conducătorului furios, au fost ucise până și animalele care nu făcuseră rău Mucenicului. Văzând măcelul fiarelor, Emilian a exclamat:
- Slavă ție, Hristoase Dumnezeule, căci nu numai oamenii mor pentru Tine, ci și fiarele.
Neputincios în ce privește alte chinuri la care să fi fost supus Sfântul Emilian, Maximian a ordonat să fie dus în închisoare. Tot atunci, la sfatul călăilor săi, a poruncit să se construiască o roată specială pentru chinuire și să i se așeze aceleia mulți dinți ascuțiți, din fier. Dar când, prin ordinul său, Sfântul Mucenic, adus din închisoare, a fost legat de această roată, rostogolindu-se pe munte, Domnul i S-a arătat Sfântului, l-a dezlegat și l-a scos de pe roată, iar roata încă rostogolindu-se a rănit și a ucis mulți păgâni care se aflau la baza muntelui.
După aceasta, Sfântul Mucenic a fost din nou închis. Între timp, Maximian, aflând despre cei doi frați ai Sfântului Emilian, Dionisie și Ermip, și despre învățătorul lor Ilarion, a trimis soldați să-i găsească, aceia fiind ascunși de frică. Când au fost găsiți și aduși la guvernator, el a ordonat să fie aruncați în aceeași temniță în care se afla Sfântul Emilian. Văzându-și - Sfântul lui Dumnezeu - învățătorul și frații, s-a bucurat foarte mult; și, împreună, s-au bucurat că se învredniciseră să sufere pentru numele lui Hristos. În aceeași noapte, Fericitul Ilarion a avut parte de o arătare de la Dumnezeu, cum că toți vor primi în curând cununa muceniciei. La scurt timp după aceea, Dionisie și Ermip, împreună cu bătrânul Ilarion, au fost duși în fața conducătorului, pentru judecată. Dar pe când acesta din urmă, forțându-i să se închine idolilor, a început să-i amenințe cu chinuri, Hristos Domnul le-a apărut pentru a-i întări și, totodată, a avut loc un cutremur, idolii căzând din locurile lor și făcându-se praf. Drept urmare, Sfinții aceia, la cererea mai marelui, au fost bătuți cu cruzime și, în cele din urmă, decapitați. Astfel, au primit cununile muceniciei, promise de Domnul.
A doua zi dimineață, Maximian a ordonat ca Sfântul Emilian să fie dus la scaunul de judecată, și i-a spus:
- Frații tăi și învățătorul au renunțat la Hristos și i-am trimis într-o altă cetate, primind onoruri.
Dar Sfântul Emilian, știind prin arătare de la Dumnezeu de martiriul Sfinților, a răspuns conducătorului:
- Chinuitorule, nu spui adevărul: nu s-au lepădat de Hristos, ci și-au dat viața pentru El. Cu toate acestea, bine ai zis când ai spus că i-ai trimis într-o altă cetate, pentru că după ce i-ai ucis, i-ai trimis cu adevărat în Cetatea Cerească pentru a primi onoruri de la Împăratul Slavei, Hristos, pentru Care au suferit.
La aceste cuvinte, Maximian s-a înfuriat și l-a condamnat pe Sfântul Emilian să fie decapitat cu sabia. După o astfel de sentință, Sfântul, însoțit de o mulțime mare de oameni, a fost scos din cetate, în depărtare, până la un loc numit Carpian, pentru a fi executat. Mergând la locul execuției, Mucenicul cânta, lăudând pe Dumnezeu și rugându-se pentru popor. Când călăul l-a lovit pe Sfânt cu sabia, aceasta s-a îndoit precum ceara și nu i-a provocat vreo rană. Apoi, soldații care se aflau la execuție au căzut la picioarele Sfântului, i-au cerut iertare, au recunoscut că Hristos este Singurul Dumnezeu Adevărat și l-au rugat pe Sfântul Mucenic să se roage pentru ei lui Hristos Dumnezeu.
Iar când Mucenicul, îngenuncheat, a început să se roage nu doar pentru ei, ci pentru toți oamenii, au auzit o voce din cer zicând că rugăciunea lui fusese primită, chemându-l în lăcașurile dintru Înălțime. Auzind acea voce, Sfântul Mucenic s-a umplut de o bucurie de nedescris. Voia să scape de trup cât mai degrab și să trăiască împreună cu Hristos, dar nu în mod obișnuit, ci prin martiriu. Prin urmare, s-a rugat Domnului să-l lase să moară prin sabie. Și astfel, un alt călău a mers și i-a tăiat cinstitul cap. Astfel, Sfântul Episcop Emilian a fost încununat cu cununa muceniciei. Lapte a izvorât din rănile sale, în loc de sânge, și mulți dintre păgâni, fiind martori ai unor astfel de minuni, au crezut în Hristos. Au înfășurat cinstitul trup al Sfântului Mucenic în ștergare curate și unse cu mir și l-au îngropat degrab.
Ulterior, când persecuția împotriva creștinilor a încetat, credincioșii au mutat cu cinste sfintele moaște ale Sfântului, în cetate, și le-au așezat într-un loc sfânt, slăvindu-L pe Hristos Dumnezeu, Căruia Se cuvine slava, împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, acum, pururea și în vecii vecilor. Amin.
ALTE INFORMAȚII:
Spoleto este situat pe unul dintre afluenții Râului Tibru din Umbria. Acest afluent a fost numit în antichitate Clitumna.
Trebia, un oraș destul de important în cele mai vechi timpuri, situat, la fel ca Spoliton, pe drumul mare care lega Roma de unul dintre porturile Mării Adriatice, acum nu mai există. Era în Umbria, puțin la nord de Spoliton și la mică distanță de el.
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în februarie 2024.