Sfântul Rafail Bănățeanul (din Hilandar)

Sfântul Rafail Bănățeanul, din Hilandar, a trăit în vremea de trecere dintre secolele XVI-XVII. Fiind călugăr în Mânăstirea Hilandar, a fost trimis cu ascultare la metocul Hilandarului (o moșie a mânăstirii) în Banat.

Ajuns în Banat, Rafail și-a construit o colibă simplă din stuf, pe locul unde se află astăzi Biserica Intrării în Templu a Maicii Domnului, unde se găsește ținutul Zrenianin, cunoscut altădată cu numele de Becicherecu Mare, în satul Gradnulica. Acest loc era știut ca "mânăstire", din cele mai vechi timpuri. Aici Sfântul Rafail a continuat să ducă o viață ascetică strictă, nu numai în exercitarea ascultării sale monahale, ci și în toate faptele plăcute lui Dumnezeu, ale vieții monahale, în special în exercitarea rugăciunii și a postului.

Cuviosul Sfânt Rafail Bănățeanul a fost, de origine, sârb din Banat. Se mai crede (Miloș Popovici) că Rafail ar fi provenit din apropiere și că ar fi fost mai întâi călugăr în Mânăstirea Drenovac. Din Banat, ar fi mers la Sfântul Munte și a sporit în Mânăstirea Hilandar. Întors în zona sa natală, a mers la Biserica Intrarea în Templu a Maicii Domnului, din satul Gradnaulica. Nu s-a putut întoarce la Mânăstirea Drenovac, pentru că aceasta fusese complet distrusă între timp. Sfântul lăcaș a fost construit în 1666. Aici existase, de asemenea, o "mânăstire" (mânăstire metoc a Hilandar-ului). În acel loc, cu o "casă" compusă din două chilii monahale, avea să viețuiască Monahul Rafail și tot acolo să se și mute la Domnul.

Se mai spune că Rafail Bănățeanul s-ar fi stabilit pentru prima dată în metocul Hilandarului, numit Bakabos, situat în Banat, la sud-est de Becicherec. Mai târziu s-ar fi mutat la Biserica din satul Gradnaulița, unde obișnuia să stea într-o colibă, la poartă. Acolo îi primea, spre vindecare, pe credincioșii care îl vizitau în căutarea unui leac.

Nu se știe exact când s-a mutat la Domnul Bătrânul Rafail, dar mormântul său s-a păstrat, la locul lui ridicându-se un paraclis cu aspect hexagonal, lângă Biserica închinată Intrării în Templu a Maicii Domnului. Peste mormântul Sfântului a fost plantat un mesteacăn.

Acest mesteacăn a izvorât apă când a fost tăiat, ceea ce a fost un semn minunat. Arborele a crescut de-a lungul anilor, într-un copac uriaș, care s-a uscat la bătrânețe. Dumnezeu, prin apa care a izvorât din mesteacănul care a crescut deasupra sfintelor moaște, a vindecat oamenii, de multe boli și mai ales de cele de ochi. În semn de recunoștință, aceștia au lăsat în dar, mânăstirii,diverse obiecte din metal indicând părțile trupești vindecate. Ele pot fi văzute și astăzi de pelerinii care vin să se roage Sfântului Rafail Bănățeanul din Hilandar.

Paraclisul închinat Sfântului Rafail Bănățeanul este mai vechi decât biserica, ce a fost construită în 1826 pe fundațiile unui lăcaș antic. Imediat după mutarea la Domnul a Sfântului Rafail, oamenii evlavioși din această regiune au început să vină la mormântul Sfântului, mai ales după reinstalarea a numeroși sârbi în această regiune (după migrația din 1690).

Din Protocolul de la Timișoara semnat în 1758, aflăm cum arătau clădirile de la Biserica Intrarea în Templu a Maicii Domnului din satul Gradnaulița de lângă Becicherec, din Zrenianin-ul de astăzi. La răsărit de biserica principală apărea un schit construit din cărămidă necoaptă, un material de construcție care era din abundență în împrejurimi, cu două chilii sub un acoperiș, construite de călugării din Hilandar. La biserică, după cum apare și astăzi, exista un paraclis al Ieromonahului Rafail.

Mai există, de asemenea, o Icoană a Sfântului Rafail, care se păstrează astăzi în Mânăstirea Hilandar. Pe spatele icoanei se află inscripția: "Acest Sfânt Rafail, de origine sârbă, sfânt călugăr din Hilandar, a fost trimis spre ascultarea Mânăstirii din Banat și acolo s-a prezentat, fiind slăvit de Dumnezeu cu minunile săvârșite prin sfintele sale moaște către cei ce vin la el cu credință“.

Pe fața icoanei este înfățișat Sfântul însuși, cu o inscripție care arată că a fost deja canonizat de Biserică. Cât de important a fost Sfântul Rafail pentru obștea din Hilandar se poate vedea luând seama la locul în care era așezată această Icoană când a văzut-o Arhimandritul Nichifor în anul 1882, în Hilandar. Aceasta se afla în cel mai sfânt loc al lăcașului principal din Hilandar, în Sfântul Altar. Se știe că Hilandarul a jucat un rol cheie în răspândirea cultului Sfinților sârbi.

Două documente din perioada sosirii Sfântului Rafail în Banat dezvăluie legăturile existente între Hilandar și Banat. Copertele unei cărți, scrise de mână, din Hilandar, pomenesc pe "păcătosul Rafail care a profețit moartea sa în regiunea Timișoara", așa cum era numită această regiune a Banatului la acea vreme.

Un alt document amintește despre un călugăr din Hilandar, Rafail Zotovici, care i-a cerut împăratului austriac Leopold permisiunea de a colecta bani în zona terenurilor sale, în 1688.

Aspectul de astăzi al lăcașului închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din Gradnaulița diferă de aspectul original, fiind influențată de Biserica Romano-Catolică, care urmărea trecerea treptată a ortodocșilor la uniatism. Sârbii care au venit din țările de peste Dunăre au adus cu ei stilul arhitectural al Bizanțului și modelele lor moraviene. Biserica originală trebuia să fie (conform canoanelor) sub forma unei cruci grecești simtrică. În ultima vreme, biserica a fost pictată în așa-numitul stil bizantin, deși nu a atras simpatia susținătorilor restaurării autentice a antichităților, de la Institutul pentru Protecția Monumentelor. Cu toate acestea, este uimitor cum acest interior schimbat, acum are rol pozitiv asupra credincioșilor. Cei care se căsătoresc în Zrenjanin adoră pur și simplu să săvârșească Sfânta Taină și să facă jurămintele lor în acest lăcaș de cult, deoarece, între altele, îl preferă din punct de vedere estetic.

ZIUATICE…

Sfântul Arhiepiscop Eustatie al II-lea al Serbiei

Sfântul Eustatie al II-lea al Serbiei a fost Arhiepiscop, între anii 1292-1309. În vremea celor doi predecesori ai săi (Eustatie cel Bătrân și Iacov) și în timpul slujirii sale ca Arhiepiscop, a avut loc o întărire aparte și expansiunea teritorială a Statului Sârb. Teritoriul său s-a extins în următoarele ținuturi înconjurătoare: în 1282, a fost cucerit Scopie, unde urma să fie transferată capitala, apoi Pologa, Ovce Polie, Zletovo, Pianeț, Chicevo și Debar. În partea de nord, au fost cucerite Branicev, Vidin (1290). Totodată, au fost înființate noi Eparhii, și anume: Graceanicica, Conceasca, Limsca, Macivansca, Belgradsca și Scopsca.

Sfântul Eustatie al II-lea al Serbiei a fost cel de-al optulea Arhiepiscop al Serbiei. El a refăcut, în primii ani, Mânăstirea Zica (Jicea) unde se afla înainte Scaunul Arhiepiscopal. Sfântul Eustatie al II-lea a fost un păstor cu viață ascetică aspră, zelos în administrarea Bisericii.

Este cel care l-a numit pe Călugărul Daniil (viitor mare Arhiepiscop hagiograf sârb) drept stareț al Mânăstirii Hilandar. Împreună cu Dragutin Nemanji. s-a retras în regiunea Sirmia (la granița cu Croația), înainte de mutarea sa la Domnul, renunțând la tronul Bisericii, când Regele Milutin a urcat pe tronul Serbiei. Arhiepiscopul Eustatie al II-lea al Serbiei a început să fie venerat ca Sfânt, imediat după mutarea sa la Domnul, în Calendarul Bisericii Ortodoxe Sârbe având ca dată specială de cinstire ziua de 16 august.

Credincioșii continuă și astăzi să meargă la paraclisul construit în partea de sud a lăcașului Intrării Maicii Domnului în Biserică, din cartierul Gradnulici. Bolnavii își petrec noaptea acolo, iar Rugăciunea Sfântului Rafail le este citită spre vindecare. În timpul vieții sale a fost foarte vestit, ca ascet și înaintevăzător, iar după mutarea sa la Domnul sfintele sale moaște au devenit făcătoare de minuni. Mulți credincioși veneau la mormântul Sfântului Rafail, cerând ajutor și aducând multe daruri.

În satul bănățean Haiduci, în 1985, pe vremea Episcopului Amfilohie (Radovici), a început construirea Mânăstiri ortodoxe Sfântul Rafail Bănățeanul. Era rezultatul canonizării Sfântului Rafail Bănățeanul cu două decenii în urmă. Biserica parohială din Haiduci, închinată Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată în 1939 ca doriță a proprietarei terenului, Olga Iancovici (fiica lui Lazăr Duncherschi), a devenit lăcaș de cult al noii mânăstiri.

Mai există, astăzi, de asemenea, o bibliotecă numită "Cuviosul Rafail Bănățeanul", în Vîrșeț. În Zrenianin se află un "Centru Duhovnicesc Sfântul Rafail Bănățeanul", deschis la Biserica "Adormirea Maicii Domnului", cu o sală de lectură și club, unde au loc activități culturale și duhovnicești. Acolo s-a format și o societate de cântăreți.

Călugărul din Hilandar Rafail a fost canonizat ca sfânt, prin decizia Sfintei Adunări a Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe, în anul 1965. Biserica Ortodoxă Sârbă îl serbează în mod special în ziua de 16 august, sub numele de Cuviosul Rafail Bănățeanul.

Pentru rugăciunile Sfântului nostru Părinte Rafail din Hilandar, Sfântul Banatului, Domnul să ne miluiască și să ne mântuiască pe toți. Amin.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în ianuarie 2024. Fotografii: de Ieromonah Ignatie ȘestacovNotă: Ștefan Dragutin Nemanji fusese regele Serbiei, din 1276 până în 1282. Din 1282, el a condus un regat separat care a inclus nordul Serbiei și (din 1284) banatele maghiare vecine (sau provinciile de frontieră), pentru care a fost numit neoficial „Rege al Sirmiei”. A fost fiul cel mai mare al regelui Ștefan Uroș I al Serbiei și al Elenei de Anjou. A fost primul monarh sârb care a condus Belgradul. Cu sprijinul fratelui său, a ocupat și Banatul de la Braničevo, în 1284.

Dragutin a fost, teoretic, vasal atât al fratelui său Ștefan Uroș al II-lea Milutin (pentru teritoriile sale sârbe) - în favoarea căruia abdicase după ce se revoltase împotriva tatălui său care l-a obligat să abdice, cu ajutor maghiar, în 1282 - cât și al monarhilor maghiari (pentru cele patru banate), dar și-a condus ținuturile sale ca un conducător independent, din anii 1290. Conflictele sale cu Milutin s-au transformat într-un război deschis în 1301 și a făcut frecvent raiduri împotriva domnilor maghiari vecini, din 1307.

Înainte de mutarea sa la Domnul (12 martie 1316), a intrat într-o mânăstire, primind numele de călugărie Teoctist. În calendarul ortodox sârb, Dragutin este și el venerat ca sfânt. A fost înmormântat în Mânăstirea Durdevi Stupovi. Este considerat cel de-al doilea ctitor al mânăstirii, care a fost construită de străbunicul său, Ștefan Nemanja.