Sfântul Nou Mucenic Stamate din Volos

Sfântul Nou Mucenic Stamate a fost originar din orașul Volos, regiunea Tesalia, Grecia. Acuzat fiind că ar fi trecut la islam, dar că mai nou mărturisește cu curaj că este creștin, a fost decapitat cu sabia, la Constantinopol, în anul 1680. Cinstirea sa specială se face în ziua de 16 august, anual.

Informațiile despre viața Sfântului Stamate provin din trei surse: de la contemporanul său Ioan Cariofilis, care a scris o scurtă relatare despre Noul Mucenic; de la Sfântul Nicodim Aghiorâtul, care a notat și despre acest Sfânt în noul său Martirologiu, cu trimiteri la Ioan Cariofilis, dar indicând o dată diferită pentru martiriul său; și de la călugărul atonit Iacov Kofos din Noul Schit, care pe lângă date despre martiriu a scris și o Slujbă de Laudă în cinstea acestuia, în anul 1860.

Sfântul Stamate s-a născut în Satul Agios Georgios Nileias din Magnesia, în partea de nord-vest a Pelionului. Anul exact al nașterii sale nu a ajuns până la noi, dar conform surselor din localitate era descendent al familiei Stamatopulos. De remarcat este faptul că sătenii indică astăzi ruinele unei case vechi, considerată a fi fost casa bătrânească a Sfântului, precum și o fântână veche ce poartă numele de "Fântâna lui Stamatopulos, sau a Sfântului Stamate".

De la o vârstă fragedă, Stamate s-a distins prin credința sa în Hristos și dragostea pentru țara sa înrobită. Drept urmare, trăind în secolul al XVII-lea, a experimentat intens opresiunea asupra grecilor de către cuceritorii lor și mai ales greutățile economice ale vremii.

Locuitorii erau epuizați din punct de vedere economic, alcătuind adesea comitete ale celor mai respectabile persoane din zonă, care să se adreseze Porții otomane, solicitând scutiri de taxe.

În jurul anului 1680, un oarecare agă a venit în regiune pentru a aduna harac-ul (o taxă pe teren, în Imperiul Otoman, pentru cei ce nu erau musulmani) pentru Sultanul Kosem, căruia îi fusese dată Peninsula Magnesia. Acest agă era foarte opresiv în colectarea taxei, tratându-i nedrept pe creștini și asuprindu-i. Disperați, locuitorii au decis să trimită o delegație la Constantinopol, la Poartă, în speranța că vor găsi dreptate. Stamate a fost membru cheie al acestei delegații. Astfel, ei au călătorit la Constantinopol, s-au prezentat vizirului și au început să se plângă de nedreptatea comisă de acel agă.

Vizirul, însă, pentru că era prieten cu vameșul, a ordonat să fie dați afară, așa că au fost alungați și bătuți. Unii din delegație, între care și Sfântul, s-au plâns strigând cu voce tare nedreptățile comise.

Apoi, unii oficiali turci care se aflau în apropiere, prieteni ai agăi, l-au separat pe Sfânt de restul grupului și l-au dus în fața vizirului, mărturisind fals și calomniindu-l pe Sfânt, zicând că devenise turc și că acum se mărturisea pe sine creștin. Desigur, Sfântul a negat cu tărie această acuzație, în fața vizirului. Dar a fost trimis la autorități, pentru a fi judecat în aceeași chestiune, unde Sfântul a fost interogat și a negat din nou acuzația, zicând că a fost calomniat.

Judecătorul a spus, mai apoi:

"Deci, dacă nu ai devenit niciodată unul dintre noi, devin-o acum".

Sfântul Mucenic a răspuns cu glas tare:

"Cu siguranță nu aș fi atât de lipsit de minte încât să-L tăgăduiesc pe Hristos. Mai bine îmi este să mor și să fiu cu Hristosul meu, decât să trăiesc în această lume cu nenumăratele ei plăceri și orgolii".

Când judecătorul a văzut poziția fermă a martirului, l-a retrimis la vizir, care a încercat în multe feluri, cu lingușiri, promisiuni, onoruri și poziții, să-l descurajeze pe mucenic. El chiar i-a promis să-l facă asistent al său. Pentru a doua oară, Sfântul și-a mărturisit credința în Hristos și a rostit cu voce tare și fermă:

"Îl am pe Hristos al meu ca bogăție, slavă și onoare, Care locuiește în Ceruri, în slavă și viață veșnică. Onorurile și măririle tale sunt trecătoare și deîndată le pierd toți cei ce le caută".

Vizirul a ordonat să fie închis și chinuit. După câteva zile, s-a dat poruncă să fie dus din nou în fața vizirului, care a încercat iar să-l ademenească și să-l convingă, prin chinuri. Pentru ultima dată, Mucenicul a răspuns:

"Chiar dacă Mă veți condamna la nenumărate morți, nu mă voi lepăda vreodată de Hristos. Sunt gata să fiu chinuit, pentru numele Lui, tot restul vieții mele".

Apoi, vizirul s-a înfuriat și l-a dat Prefectului, să-l ucidă. L-au decapitat luni, 15 august 1680, în fața Palatului Regal, lângă Hagia Sophia.

SOLII DE PREȚ

În ziua de Duminică, 14 ianuarie 2024, după doi ani și jumătate în care au fost efectuate lucrări de restaurare, în Biserica de lemn “Buna Vestire” din Slobozia -adusă din localitatea Poiana, prin îngrijirea regretatului Ipodiacon Răzvan - a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie.

Slujba arhierească a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Amintirea Sfântului Stamate este cinstită de Biserica Ortodoxă, în mod aparte, în ziua de după martiriul său, pe 16 august, deoarece ziua sfârșitului său martiric coincide cu marea Sărbătoare a Adormirii Preasfintei Maici a Domnului. Prin decizia regretatului Mitropolit Hristodul de Demetriados și Almiru (care mai târziu a devenit Arhiepiscop al Atenei și al Întregii Grecii), s-a decis ca amintirea Sfântului Stamate în Sfânta Mitropolie a Demetriados-ului să fie cinstită în prima Duminică de după 15 august. Această decizie a fost luată deoarece pe 16 august, în satul Agios Lavrentios din Pelion, este sărbătorit Sfântul Apostol(os) cel Nou, decapitat la Constantinopol în data de 16 august 1686. Faptul că amândoi sunt asociați în Noul Martirologiu al Sfântului Nicodim Aghorâtul datei de 16 august, a dus, pentru mulți ani, la identificarea greșită a celor doi martiri Stamate și Apostol, mai ales că ambii fuseseră martirizați prin decapitare, la Constantinopol, cu o diferență de doar o zi și, în plus, proveneau din apropierea Pelion-ului.

Sfântul Stamate este, de asemenea, cinstit cu evlavie aparte în Biserica parohială Adormirea Maicii Domnului din orașul Ghimno din Evia, precum și pe Insula Chios din Marea Egee, unde în conștiința religioasă a locuitorilor sunt serbați cei care poartă numele de Stamate și Stamatia, pe 16 august.

De remarcat este și faptul că, la 16 august 1992, a fost sfințit frumosul Paraclis al Sfântului Stamate, de către Mitropolitul Dionisie de Chios, Psaron și Oinusai, ridicat pe cheltuiala armatorului de vas Stamate Fafalios, lângă Sfânta Biserică a Bunei Vestiri (Panaghia Muțainis) din orașul Vrontados.

Sfântul Stamate este foarte popular în Chios și mai este, de asemenea, cinstit în Biserica parohială “Sfântul Ioan Teologul” din orașul Chios, unde partea stângă este dedicată amintirii sale; și la Paraclisul Sfântul Gheorghe-Sfântul Stamate, din satul Ververato, din Chios, unde la sărbătoarea sa se remarcă o mare participare a credincioșilor din întreaga insulă.

Icoana de procesiune a Sfântului Stamate, din Biserica "Sfântul Macarie" din Vrontados, Chios.

Mărturisirea curajoasă a Sfântului Stamate este cântată și cinstită și prin două Slujbe de Laudă, care au fost scrise în cinstea slăvitului Nou Mucenic.

Prima slujbă a fost scrisă în anul 1860, la 180 de ani după martiriul Sfântului, de către călugărul atonit Iacov Cofos din Noul Schit (Codexul 805, al Mânăstirii Vatoped) și a fost publicată pentru prima dată în anul 1991, pe cheltuiala teologului și autorului Apostol Zaharos. A doua slujbă a fost publicată în 1924, pe cheltuiala lui Gheorghe Ioan Papopulos, care a și compus-o, exprimându-și astfel cinstirea și evlavia față de Sfântul Nou Mucenic Stamate.

Icoana de procesiune a Sfântului Stamate, aparținând unei familii din Chios, care îl înfățișează pe Sfântul Stamate împreună cu Sfântul Mandilion, ambii serbați în mod special pe 16 august. Mai jos de Sfânt, se află Sfântul Diomid, care este, de asemenea, cinstit pe 16 august, iar de cealaltă parte este reprezentată decapitarea Sfântului Stamate.

Cea mai veche icoană cunoscută a Sfântului Stamate, pictată în 1860 și aparținând unei familii din Chios

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în ianuarie 2024.