Friday 16 february 2024

Sfântul Nou Mucenic Dimitrie din Samarina, Epir

Sfântul călugăr Dimitrie s-a născut în satul Samarina, în regiunea Pindos din Grecia, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. A devenit călugăr în mânăstirea aflată în localitate, unde și-a istovit trupul și sufletul în post.

După reprimarea, de către Ali Pașa, în 1808, a unei insurecții inspirate de Papa-Eftimie Vlahavas1, Sfântul Dimitrie a ieșit din mânăstirea sa și a mers în satele vecine, predicând Cuvântul lui Dumnezeu, mângâindu-i pe săteni și dăruindu-le speranță. Drept urmare, Ali Pașa a crezut că Părintele Dimitrie vorbea în sprijinul Rebeliunii, dar călugărul a mărturisit că încerca doar să-i întărească pe creștini în credința lor și îi îndemna să respecte legea. Pașa nu l-a crezut, așa că a poruncit să fie supus unor chinuri cumplite.

Călăii au împlinit porunca, în timpul chinurilor cerându-i să dezvăluie numele colegilor săi conspiratori. Sfântul Dimitrie a rămas tăcut și a fost aruncat în închisoare. Mai târziu, a fost spânzurat cu capul în jos, punându-i-se dedesubt foc. Unul dintre turci, văzând curajul Sfântului, a crezut în Hristos și, apoi, a fost și el martirizat.

Ali Pașa l-a închis, după aceea, pe Sfântul Dimitrie între cărămizile unui zid, lăsându-i doar capul afară, pentru a-i prelungi chinurile. Martirul a supraviețuit zece zile, apoi și-a dat sufletul, lui Dumnezeu, pe 17 august 1808.

Mai mult decât aceste rânduri cuprinse în Sinaxare, aflăm de la cel ce a notat Viața Sfântului Dimitrie din Samarina: François Pouqueville (1770-1838), un diplomat, scriitor, explorator, medic și istoric francez, care a devenit arhitect proeminent al mișcării Filelenismului în întreaga Europă și a contribuit la eliberarea grecilor și la renașterea națiunii grecești. Mai întâi ostatic al sultanului turc, apoi din poziția de consul general al lui Napoleon Bonaparte la curtea lui Ali Pașa din Ioannina, a călătorit mult în Grecia ocupată de otomani, din 1798 până în 1820. El s-a implicat în special în denunțarea stării de opresiune care îi zdrobea pe greci sub dominația turcă și, mai precis, a fost martor la "crimele și urâciunile comise de Ali Pașa și grupurile sale de asasini cu complicitatea sultanului turc și a aliaților săi". În timp, acesta a descris viața de zi cu zi, obiceiurile, precum și tradițiile grecilor din Peloponez care au supraviețuit în acele condiții economice și politice îngrozitoare.

În cartea sa "Histoire de la régénération de la Grèce" (Istoria refacerii Greciei, 1824, vol. 4), Pouqueville descrie întâlnirea sa cu un călugăr pe nume Dimitrie, un ucenic al Sfântului Cosma Etolul (4 august), și cu Papa-Eftimie Vlahavas care a inspirat o insurecție în regiunea Pindos în 1808. El descrie, după cum se va vedee în rândurile de mai jos capturarea, procesul și martiriul Sfântului Dimitrie, fiind martor ocular direct al acestora.

Demetrios era din satul Vlah Samarina din regiunea Pindos a Greciei și s-a născut spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. La o vârstă fragedă a intrat în mânăstirea din apropiere, Sfânta Paraschevi, unde a fost tuns călugăr.

După izbucnirea insurecției inspirate de Papa-Eftimie Vlahavas în 1808, care a fost suprimată fără milă de Ali Pașa, conducătorul zonei, călugărul Dimitrie și-a părăsit mânăstirea și a făcut turul satelor vecine, cu scopul de a-și liniști și mângâia colegii creștini ortodocși și de a le oferi o oarecare speranță în necazurile lor. Acest lucru a atras atenția unor musulmani, care l-au acuzat pe Dimitrie că propovăduia Rebeliunea.

Dimitrie a fost arestat și dus în fața lui Ali Pașa, în lanțuri. A explicat că scopul său era să întărească credința colegilor săi creștini în Iisus Hristos și că predicarea sa se baza pe iubire și pe ascultarea de lege.

Ali Pașa nu a fost mulțumit de aceste răspunsuri, iar următorul dialog s-a înregistrat între el și Dimitrie:

Ali Pașa: "Ai vestit Împărăția lui Iisus Hristos și, prin urmare, prăbușirea liderului nostru [sultanul]".

Dimitrie: "Dumnezeul meu domnește veșnic și pentru veșnicie, și respect învățătura pe care ne-a dat-o".

Ali Pașa: "Ce ai la piept?".

Dimitrie: "Cinstita Icoană a Maicii Sale".

Ali Pașa: "Vreau s-O văd".

Dimitrie: "N-O pot necinsti. Poruncește să mi se taie unul din brațe și apoi o vei vedea".

Ali Pașa: "Astfel ne creezi tu probleme? Suntem deci profanatori? Îl recunosc în cuvintele tale pe mai marele episcopilor care îi cheamă pe ruși să ne subjuge. Numește-i pe colegii tăi conspiratori".

Dimitrie: "Colegii mei conspiratori sunt conștiința și datoria mea, care mă obligă să-i mângâi pe creștinii ortodocși și să-i ajut să fie ascultători de legile tale".

Ali Pașa: "Vrei să spui, legilor tale".

Demetrios: "Asta mă onorează".

Ali Pașa: "Porți Icoana Fecioarei, despre Care se spune că face farmece mari?".

Dimitrie: "Spune-le: minuni! Maica Mântuitorului nostru este mijlocitoarea noastră înaintea Fiului Ei veșnic și a lui Dumnezeu. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Își săvârșește zilnic minunile printre noi și O chemăm în fiecare zi".

Ali Pașa: "Să vedem dacă te va apăra. Călăi, torturați-l!".

Călăii l-au atacat imediat pe Dimitrie, l-au scuipat pe față, i-au smuls cu forța Icoana din mâini și i-au pus bețe de bambus sub unghiile degetelor de la mâini și picioare. Cu căngi, i-au străpuns brațele și picioarele.

La acest moment, Pouqueville consemnează următoarele cuvinte auzite de pe buzele chinuite ale lui Dimitrie: "Doamne, ai milă de slujitorul Tău. Împărăteasa Cerului Se roagă pentru noi".

Apoi, i s-a pus o bandă de fier în jurul frunții, care a fost strânsă și i-a provocat dureri cumplite lui Dimitrie. Cu fiecare răsucire, îi cereau să-și numească colegii conspiratori. Dimitrie a rămas tăcut și a fost aruncat într-o celulă de închisoare.

Mai târziu, torturile au fost reluate. Mai întâi a fost spânzurat cu capul în jos, cu foc pus sub cap. Acest lucru a fost făcut, pentru a-i arde scalpul și pentru a fi chinuit de fumul flăcării. După ce au eșuat în această încercare zadarnică, nevrând să-l omoare, chinuitorii au decis să-l dea pe Dimitrie jos și să-i așeze deasupra bârne de lemn, pe care chinuitorii chiar au sărit pentru a-i fărâma oasele. În cele din urmă, l-au închis pe Dimitrie într-un zid din pietre, în afară de cap. Capul lui era liber, pentru ca el să respire și să mănânce, dorind să-l țină în viață până când va mărturisi. Cu toate acestea, Dimitrie a rămas ferm în credința sa creștină ortodoxă.

După zece zile de tortură închis în acel zid, Dimitrie și-a dat duhul, Domnului. Ultimele sale cuvinte au fost cele ale Sfântului Vavila al Antiohie (4 septembrie): "Suflete, întoarce-te la odihna ta, căci Domnul te va binecuvânta".

Sfântul Dimitrie, călugărul din Samarina, și-a dăruit viața în orașul Ioannina, pentru dragostea lui Iisus Hristos, la 17 august, în anul 1808.

Pouqueville continuă să descrie că martiriul Sfântului Dimitrie a inspirat un musulman să abandoneze islamul și să îmbrățișeze creștinismul ortodox.

A fost botezat și a primit numele de Gheorghe. În Agrinio, a fost arestat de oamenii lui Ali Pașa și a primit o moarte atât de înfricoșătoare încât Pouqueville a refuzat să o descrie.

În 1984, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a autorizat slujba de laudă în cinstea Sfântului, care a fost scrisă de eminentul călugăr imnograf Gherasim Mikragiananitis2.

Aristotel Valaoritis3, unul dintre cei mai importanți poeți moderni ai Greciei, a scris, de asemenea, un poem în cinstea Sfântului Dimitrie și a Papei-Vlahava, intitulat "Memorialele".

Trebuie remarcat faptul că Mitropolia Grevenei îl cinstește în mod aparte pe Sfântul Dimitrie pe 18 august, în timp ce Marele Evloghion (Molitfelnic - cartea la diferite trebuințe) și Otto Meinardus4 susțin că data sa de cinstire este 17 august.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română (inclusiv conținutul notelor de subsol). Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în februarie 2024.

1

Eftimie (Timios) Vlahavas (cunoscut și sub numele de Papa Eftimie) a fost un preot ortodox grec, revoluționar la sfârșitul secolului XVIII - începutul secolului XIX.

S-a născut, în jurul anului 1760, în satul Smoliani (acum satul Vlahava), situat lângă stâncile și mânăstirile din Meteora, la 17 km de orașul Kalambaka.

Eftimie a fost hirotonit preot, dar când tatăl său a murit în luptă, el a preluat conducerea armatolilor de la acesta (luptători anti⁠-⁠otomani aromâni, purtători de arme), reușind să unească toți armatolii din Grecia Centrală, primind ajutor din Insulele Ionice din partea rușilor, sub controlul cărora se aflau Insulele la acea vreme.

Cosma Etolul l-a vizitat în munți. Întâlnirea a lăsat o impresie de neșters asupra lui Vlahavas (ulterior, avea să moară, cu numele Sfântului Cosma pe buze). Diplomatul și scriitorul francez Francois Pouqueville, care avea să asite la execuția viitoare a lui Vlahavas, l-a vizitat în munți.

Preocupat de evenimente și de Alianța Armatolilor și Suliotilor, Ali Pașa a reușit să-i alunge pe sulioti din Suli până în 1803, și în 1805 a plănuit să pună capăt armatolilor. În 1806, odată cu izbucnirea războiului ruso-turc, Vlahavas și-a intensificat activitățile împotriva turcilor.

În 1807 a creat o escadrilă de pirați, din 70 de nave. Carenele și pânzele navelor escadrilei erau vopsite în negru, motiv pentru care a primit numele de "Escadronul Negru". Escadrila a fost comandată de Iannis Statas. El a atacat navele otomane din nordul Mării Egee și coastele Macedoniei, Tesalia și Insula Eubeea.

Rușii i-au încurajat și coordonat acțiunile, prin liderul Revoluției sârbe, Caragheorghe. În 1808, când războiul ruso-turc încă se desfășura, Vlahavas a convocat o întâlnire a liderilor armatolilor și a fost ales liderul acestora. A pregătit un plan pentru revolta Greciei continentale și a fost solicitat ajutorul turcilor din Larissa și Trikala, indignați de opresiunea asupra albanezilor de către Ali Pașa.

Vlahavas i-a poziționat, pe Deliannis și Evtimius Sturnaris, în defileurile Mețovo și Kallarit pentru a bloca drumul către albanezi și a fortificat mânăstirile din Meteora. Ali și-a trimis fiul, Muhtar, care, după ce a trecut fără probleme prin Deliannis, i-a atacat pe frații Vlahavas, Teodor și Dimitrie, în Kastraki, lângă Meteor și pe Podul Baba. Când Vlahavas se apropia de câmpul de luptă, cu 500 de luptători, fratele său Teodor și toți oamenii săi au fost uciși. După aceea, Vlahavas a selectat 200 de luptători și s-a mutat în Olimp. Din Olimp, s-a mutat pe Insula Skopelos și a reorganizat flota de pirați.

Pentru a aduce pacea în cele din urmă în regiune, sultanul a acordat o amnistie generală tuturor rebelilor armatolilor, care s-au întors în regiunile lor.

Dar Ali nu a fost mulțumit de evoluția evenimentelor. El a falsificat o scrisoare de la armatolii familiei Lazos, invitând pe Vlahavas la turnul său. Vlahavas a fost capturat pe drumul spre Lazos și dus la Ioannina. Ali a poruncit chinuirea lui Vlahavas în așa măsură încât să intimideze populația greacă. Împreună cu Vlahavas, călugărul Dimitrie din Samarina, care a fost ulterior canonizat de Biserica Greacă, a fost ucis (zidit între pietre).

2

Anul trecut, pe 10 Ianuarie 2023, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia de a-l înregistra pe Cuviosul Gherasim Mikragiannanitis, odată cu Patriarhul Ecumenic Ieremia I, pe lista sfinților Bisericii Ortodoxe.

Călugărul Gherasim Mikragiannanitis (5 septembrie 1905 - 7 decembrie 1991), cunoscut în lume sub numele de Anastasie (Atanasie), a fost un imnograf contemporan. S-a născut în Droviani, în provincia Delvino din nordul Epirului. Odată cu sfârșitul școlii elementare, Anastasie a părăsit mediul satului. Tatăl său se stabilise deja în Pireu, unde lucra. Și el însuși a trebuit să-l urmeze, pentru a lucra lângă el. Astfel, a fost forțat să-și abandoneze mama și fratele mai mic. Inițial s-a stabilit în Pireu, lângă tatăl și mătușa sa. Apoi, s-au mutat la Atena. În noua sa reședință și-a continuat studiile la liceu. Zelul lui pentru scriere era impresionant. După liceu, a urmat o școală superioară. În Atena, s-a îngrijit și de viața sa duhovnicească, mergând la biserică în mod regulat.

El însuși își amintește: "Parohia noastră era Sfântul Dionisie Areopagitul. De obicei mergeam pe Bulevardul Vasilissis Sofias, unde se afla vechea școală Rizarios, la Sfântul Gheorghe din Rizarios, pentru că era aproape. Nectarie din Pentapola a slujit Sfânta Liturghie acolo în mod repetat, pe care l-am văzut".

În Atena a cultivat gândul de a deveni călugăr și a hotărât să se îndrepte către asta înainte de a-și asuma alte obligații. Nu i-a luat mult să-și dea seama de înclinația sa. Așa că a mers la Muntele Athos, pe 15 august 1923.

Pe Muntele Athos, a devenit ucenic în Schitul Sfintei Ana. Mai exact, la Chilia Sfântului Înaintemergător Ioan, având ca Bătrân pe Ieromonahul Meletie Ioannidis. Aici, în acest loc pustiu, arid, aspru și sterp al Sfintei Ana, a găsit bucuria duhovnicească absolută și împlinirea visului vieții sale. Acum, s-a dedicat în mod neîntrerupt ascetismului vieții duhovnicești și studierii textelor ecleziastice sfinte.

La 20 octombrie 1924, în timpul Privegherii în cinstea Sfântului Gherasim din Kefallonia, a primit tunsura monahală, luând numele Sfântului. Călugărul Gherasim, pe deplin adaptat la noua sa viață, a fost un model de ascultare, smerenie și virtute. Pe lângă slujbele monahale zilnice și studiu, cei doi călugări ai colibei, Bătrânul și ucenicul, s-au nevoit pentru supraviețuirea lor ca oameni. Vârstnicul Meletie cunoștea bine și practicase ani de zile arta de a face sigilii sculptate în lemn (Epistolnice) folosite în pregătirea anaforei la Sfânta Liturghie. Aproape de el, tânărul călugăr Gherasim a învățat și el această artă, pe care a practicat-o ca muncitor.

Totuși, ceea ce l-a fascinat a fost să se ocupe de scriere. El ne spune, despre asta: "Aici, când am venit, mi-am cultivat și mi-am recapitulat cunoștințele. Scriitorii antici, i-am luat pe toți, i-am analizat pe toți. Am avut niște cărți din afară, pe care le-am dat unor copii săraci care m-au vizitat din Sichia".

După câțiva ani, Bătrânul Meletie a plecat definitiv la Atena, lăsându-l pe noul călugăr Gherasim complet singur. Ulterior, călugărul Gherasim a devenit întemeietorul lăcașului Sfinților Părinți Dionisie și Mitrofan. În 1956, în peștera în care cei doi călugări au viețuit în asceză, a construit un mic paraclis.

Bătrânul Gherasim, între altele, a fost vestit pentru ospitalitatea sa, pe care a inspirat-o și subordonaților. Merită menționat faptul că viața sa ascetică și retrasă nu i-a afectat în niciun fel sociabilitatea. Vizitatorii laici care veneau la el plecau întotdeauna îmbunătățiți și cuceriți, discursul său fiind întotdeauna unul atent. Prudent în răspunsurile sale, evita sistematic discuțiile nepotrivite; căuta întotdeauna tăcerea, pe care a considerat-o "maica înțelepciunii".

Pe lângă laici, vizitatorii erau adesea clerici sau chiar călugări care veneau cu același scop: să-l asculte pe Bătrân, să câștige duhovnicește și să învețe din viața sa virtuoasă.

În timpul vieții sale, i s-au atribuit ascultări monahale. A fost bibliotecar, calitate în care s-a angajat chiar în compilarea și publicarea unui catalog al codurilor manuscriselor. În această calitate, el a ajutat mulți cercetători să găsească și să obțină copiile necesare. El însuși a scris studii și articole valoroase.

Călugărul Gherasim Mikragiannanitis este unul dintre cazurile rare de imnografi, astfel că în cea mai mare parte, opera sa a fost folosită imediat în viața liturgică a Bisericii, în ciuda faptului că doar o mică parte a acesteia a fost publicată - întrucât multe slujbe sunt larg distribuite în fotocopii tipărite.

El a considerat, de asemenea, imnografia în sine o extensie a rugăciunii, comuniunea cu Dumnezeu și Sfinții: "Am Sfântul în fața mea. De aceea nu vreau să comunic cu nimeni. Imnografia, această lucrare duhovnicească, este o unire a sufletului cu Dumnezeu; este o rugăciune minunată; este o meditație a nous-ului; este o învățătură tainică; este un mister, care nu este interpretat și nu este exteriorizat prin cuvinte. Imnografia este cea mai înaltă filozofie. Nu se exprimă în cuvinte. Trebuie să încerci să o simți".

S-a mutat la Domnul, pe 7 decembrie 1991. Bogata sa lucrare imnografică este estimată la peste 2000 de sfinte slujbe. Acest mare Imnograf al Marii Biserici a lui Hristos a fost distins cu o medalie de argint, de către Academia din Atena, la 28 decembrie 1968. Cinstirea sa specială anuală se face în ziua de 7 decembrie.

Era tânăr călugăr de aproximativ 22 de ani, când a fost lăsat singur în Chilia Înaintemergătorului, în Schitul Sfintei Ana de pe Sfântul Munte. Fusese abandonat de Bătrânul său, de patru ani, Ieromonahul Meletie Ioannidis, care, în jurul anului 1927, s-a alăturat zeloților și a părăsit Sfântul Munte pentru a lupta de partea vechilor calendariști din Atena. Vârstnicul Meletie i-a cerut călugărului Gherasim să părăsească Muntele Sfânt și să i se alăture în lume, dar tânărul călugăr a recunoscut că Bătrânul său fusese amăgit de zeloți să părăsească locul pocăinței sale, pentru a sluji ca preot în lume, pentru o cauză care ducea spre schismă și, nedorind să se întoarcă în lume, pe care o părăsise deja, Gherasim a rămas singur în urmă.

În timpul său de abandon și singurătate, care a durat aproximativ doi ani, Gherasim a suferit ispite dure și a fost atacat de demoni, pe care s-a luptat să-i îndure cu "răbdare monahală", după cum a spus. El își va aminti cum în acest timp a trăit fiecare zi ca și cum ar fi fost ultima în care va trăi pe Pământ, provocând în el un sentiment de neliniște adăugat la întunericul nopților sale singuratice, iar unica sa mângâiere în acel moment a fost rugăciunea și studiul Sfinților Părinți.

În acest timp L-a văzut pe Hristos în chip înțeles, "strălucind", așa cum a descris în propriile sale cuvinte, "mai strălucitor decât soarele”. Domnul i-a zis: "Ce s-a întâmplat, fiule? Nu te-am părăsit, sunt aici cu tine. Te-am încercat și acum totul s-a terminat".

Iar Marele Gherasim, care din umilință a revelat această viziune ucenicilor Săi abia spre sfârșitul vieții sale cu reticență, a spus, cu privire la urmările viziunii: "De atunci am experimentat o mare bucurie în Domnul și mă străduiesc, după puterea mea, să mă mântuiesc".

Cu altă ocazie, când relata această istorie fiilor săi duhovnicești, a dezvăluit un detaliu remarcabil: că Domnul i S-a arătat cu urmele piroanelor și rana din coastă. Simbolurile pătimirii au avut o mare semnificație. În acest timp i s-a dăruit frumosul dar de a scrie imnuri, pe care nu l-a avut înainte de viziune - similar cu modul în care Sfântul Simeon Noul Teolog a compus poezii dumnezeiești rafinate, după viziunea sa despre lumina necreată; iar Sfântul Roman Melodul, după viziunea sa despre Maica Domnului, a devenit capabil să compună cele mai frumoase Condace.

Primele manuscrise imnografice ale Sfântului Gherasim datează din acea perioadă și au fost descoperite de ucenicii săi, după odihna sa. Ucenicul său Nectarie va spune mai târziu că, atunci când Bătrânul Gherasim vorbea despre Hristos, spunea: "Știi Ce este Hristos? Soarele neprihănirii! Un Soare care strălucește peste o mie de sori". Și el continua să descrie lumina necreată a lui Dumnezeu, ca fiind unul ce avea cunoștințe empirice despre ea.

3

Aristotelis Valaoritis (1824-1879) a fost un poet grec, reprezentant al Școlii Heptaneze, și politician. A fost, de asemenea, străbunicul lui Nanos Valaoritis, unul dintre cei mai distinși scriitori ai Greciei.

S-a născut în Lefkada în 1824, fiind aromân. Tatăl său era negustor bogat din regiunea Epir. Valaoritis și-a terminat educația școlară în Lefkada și Corfu. A plecat în Franța și Italia pentru a studia dreptul, dar nu a lucrat niciodată ca avocat, dedicându-se complet poeziei. A petrecut o parte importantă din viața sa pe mica Insulă Maduri.

Folosind un limbaj simplu, a scris multe poezii despre Războiul de Independență al Greciei. El a fost creditat ca poet național. “O Fotinos” este un poem neterminat, foarte faimos, care relatează așa-numita Revoluție din 1357 în Lefkada împotriva ocupației venețiene (italiene).

Între timp, a intrat în politică., luptând pentru drepturile Insulelor Ionice, cum ar fi uniunea cu Grecia. Odată ce Insulele Ionice s-au unit cu Grecia, el s-a mutat la Atena, ca membru al Parlamentului Grec. Discursurile sale au fost puternic influențate de limbajul său poetic, făcând abilitățile sale retorice remarcabile. În ultimii ani ai vieții sale, a dezvoltat acțiuni pentru integrarea Epirului în Grecia, un obiectiv care nu a fost atins pe deplin la acea vreme.

4

Otto Friedrich August Meinardus a fost un german coptolog și pastor (25 septembrie 1925-18 septembrie 2005), care a scris numeroase cărți și articole despre creștinismul copt în Egipt.

A fost prieten al Papei Șenuda al III-lea (1971-2012), liderul Bisericii Ortodoxe Copte. Dr. Meinardus a devenit membru activ al mai multor instituții de cercetare pentru studii copte din Cairo. A fost un scriitor prolific; cărțile și articolele sale au devenit o sursă principală de referință privind Biserica Ortodoxă Coptă. El este recunoscut în general în Occident ca fiind cea mai importantă autoritate occidentală contemporană privind Biserica din Egipt.

Dr. Meinardus a fost autorul cărții "Călugări și mânăstiri din deșerturile egiptene", în 1961. O ediție revizuită a cărții s-a tipărit cu 45 de ani mai târziu. Meinardus a fost, de asemenea, autorul următoarelor cărți, între altele : "Egiptul creștin antic și modern" (1965); "Credința și viața Egiptului creștin" (1970); "Sfânta Familie din Egipt" (1986, o reeditare a unei cărți pe care a scris-o în jurul anului 1960); "Două mii de ani de creștinism copt" (2000); "Sfinți copți și pelerinaje" (2002).

Otto Meinardus avea propriul său stil de a studia Biserica. El nu numai că a analizat manuscrisele relevante din bibliotecile occidentale, dar s-a întâlnit și cu Părinții pustiei, a îmbrățișat spiritualitatea lor și a documentat în mare parte tradițiile orale, într-un stil academic. În cărțile sale pentru Universitatea Americană Cairo Press, Meinardus a fost atent să nu-și ofenseze cititorii copți. Cu toate acestea, a pus la îndoială anumite tradiții și credințe copte.

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.